Cineva recomanda astăzi pe Facebook să încetăm cu prostiile astea legate de frică 🙂 Ce atâta frică! Persoana respectivă spunea că nu are frică de nimic…
Una este să afirmi că n-ai frică și alta este să n-o simți.
Însă încă stau să procesez și să îmi închipui oare cum poți să ajungi să te detașezi într-atât de trăirile tale?
Mă întreb care este procesul prin care se ajunge acolo, pentru că rezultatul apare de multe ori sub denumirea de sindromul post-traumatic. Cel mai ușor de identificat este la cei întorși de pe câmpul de luptă. Soldații sunt cei care se confruntă cel mai des cu asta pentru că sunt antrenați să fie „neînfricați”. De fapt, în spatele cortinei asta se numeste disociere traumatică și este un mecanism de autoapărare (sănătos pe termen scurt) folosit de creier pentru a face față emoțiilor. Mintea alege să se detașeaze de corp, pompează adrenalină și își închide legăturile emoționale. Funcționează în sistem de „avarie emoțională” ca să-și poată folosi toate resursele pentru supraviețuire. E ca și cum ai sta cu piciorul apăsat pe accelerație. Odată și odată tot se va rupe cablul de accelerație. Să vezi atunci.
Dar să operezi pe pilot automat și cu accelerația călcată la maxim, disociat de tine zi de zi …
Oameni buni, frica este cred a doua cea mai puternică emoție din Univers după iubire, de ce s-o negi așa? Și pentru că succedă iubirea, de cele mai multe ori frica invidioasă, face tot posibilul ca să mascheze iubirea. Am scris aici că opusul iubirii nu e ura, e indiferența.
Să-ți negi frica e ca și cum ai sfida legile Universului. N-o face! Nu-ți ciuntește sufletul!
Până data viitoare îți doresc să-și asumi curajul unei vieți trăite din plin.
Update: După ce am postat am stat și m-am întrebat dacă într-adevăr nu știu răspunsul la prima întrebare și am realizat că îl știu. L-am experiementat o bună parte din adolescență, atunci când am trecut printr-o perioadă traumatizantă pentru mine. Atât de traumatizantă am perceput-o încât și acum stă bine ascunsă, din câte văd 🙂 Abia atunci când terapeuta mea m-a întrebat ce simt și cum simt, am început să realizez cât timp am stat deconectată și mi-am negat trăirile.
Cum se simte? Ca naiba! Don’t go there!
