Ce accepți te apropie și te vindecă, iar ce respingi te distanțează și crește

Ce accepți te apropie și te vindecă, iar ce respingi te distanțează și ia amploare. Atât!

Acceptarea e primul pas către vindecare, către iubire, către încredere și către orice vrei tu. Nu poți rezolva o problemă a cărei existență o negi, pentru că te îndepărtezi de ea până ajungi să n-o mai vezi. Dar asta nu înseamnă că ea nu-și vede de creșterea ei. Ea crește și crește….

Cel mai sănătos mod de a te iubi, este să înveți să accepți tot ce ești și ce experimentezi. Să le privești ca părți din dezvoltarea ta. Atunci când vorbești blând cu tine, îți recapeți puterea. Când te judeci, ți-o irosești.

Cum mai exact se „traduce” asta în corpul tău?

Ca să afli ai nevoie să-ți acorzi 1:43 sec ca să poți vedea „la rece” impactul schimbărilor ce se produc în corp atunci când apare acceptarea. Iar după ce ai vizionat vreau să te gândești la tine și la ce anume respingi la momentul acesta în viața ta. Poate să fie o situație, o relație, un om, o parte a corpului tău, o caracteristică a ta, o boală, și ce impact crezi că are asupra ta.

Înainte de a viziona vreau să-ți spun că am căutat un pic înainte și din ce am găsit se pare că Parkinsonul e o boală degenerativă ce aparține sistemului nervos central, ale cărui funcții neurologice sunt preponderent involuntare. Ce vreau să subliniez e că există șanse mici, aproape spre 0, să ai un control voluntar asupra acestei părți a creierului.

Și cu toate astea ACCEPTAREA produce schimbări chimice până la nivelul acela al creierului…..

Imaginează-ți un pic cât de profund acționează acceptarea. Mi se pare incredibil și revelator!

 

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.