Când vremurile sunt agitate în cuplu (și nu numai), cel mai important este să rămâi centrată în prezent. Ce înseamnă asta? Adică să-ți asumi și să-ți iei “în proprietate” propriile sentimente, să le asculți, să le iei în serios, să acționezi în concordanță cu ele fără a exagera trăirile sau “să le iei personal” ( să creezi povești exagerate pe seama lor).
2 Reguli de aur pe timp de “furtună”:
1. Ține cont că sentimentele tale NU sunt mai importante sau mai puțin importante decât ale iubitului tău/ iubitei tale. Ceea ce tu experimentezi, durere, furie etc nu face experiența ta mai validă și nici invers, ale lui n-o fac mai validă decât a ta.
Când experimentezi durere emoțională tinzi să exagerezi experiența ta ca să o poți elibera cât mai repede iar asta face să pierzi din vedere respectul față de experiența iubitului/ iubitei. Trebuie să-ți reamintești constant că experiențele diferite ale amândurora contează în aceeași măsură.
2. Fiecare este 100% responsabil pentru propriile sentimente și trăiri.
Iubiții care și-au format o relație sănătoasă aleg să se ajute reciproc să treacă peste tumultul emoțional.
Cum arată acest proces și cum îl poți efectiv învăța?
Sunt 4 pași de bază:
1. NUMEȘTE EMOȚIA – “ acum ma simt furioasă/ neîndreptățită/ rușinată etc )
2. FĂ-I LOC EMOȚIEI – nu fugi de ea, nu o judeca, nu te rușina, n-o suprima. Stai cu ea!
3. ASUMĂ-ȚI RESPONSABILITATEA PENTRU EMOȚIA PE CARE O SIMȚI – dacă simți frica, furia cum poate pericolul să fie îndepărtat? Dacă simți tristețe, durere sau mâhnire, cum poți vindeca pierderea percepută? Întreabă-te ce TE-AR AJUTA ÎN MOMENTUL ACESTA?
4. COMUNICĂ-TI EMOȚIA ȘI NEVOIA
“ Simt tristețe și cred că m-ar ajuta să iau o gură de aer/ apă… să-mi spui și tu ce simți” etc
Cu siguranță aplici pașii aceștia, poate nu în ordine asta și aici este o cheie importantă. Modul în care se succed pașii încep și se termină cu tine, te lasă să rămâi în controlul propriilor trăiri.
Pentru foarte multă lume primul pas este destul de dificil deoarece emoțiile sunt menționate mult prea puțin și nu prea există un vocabular bogat pentru ele. Aici ai un link către un studiu realizat de dr Ekman în colaborare cu Dalai Lama, care să-ți ofere o mână de ajutor. Pentru alții este dificil al 2 lea pas. Aici poate ajuta să lucrezi cu o prietenă, să mergi la un specialist, să experimentezi cum se simte întâi cu emoțiile alea plăcute. La pasul 3 se află întrebarea cheie, întrebare pe care poate nu ți-a adresat-o nimeni de mult timp “ce nevoie ai în acest moment? Ce te-ar ajuta?”La pasul 4 este nevoie de câteva repetări de succes ca să-ți poți valida experiența.
Poți face exercițiul acesta cu o prietenă, cu un partener de lucru, numai te rog n-o face pe timp “de furtună”. Îți garantez eu că n-are cum să funcționeze bine ceva ce n-ai repetat și exersat înainte.
E ca și cum ți-aș da o prezentare în ppt despre raportarea rezultatelor financiare (sau orice raportare a funcției tale) și te-aș pune s-o susții chiar acum în fața bordului de conducere, chiar dacă tu nu știi ce conține. Aaa și așteptarea ar fi ca tu să fii la înălțime și să obții rezultate bune.
Anapoda, nu?
Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
Povestesc despre relații și cum să creezi spațiu iubirii pe care ți-o dorești