Îți plac sporturile de echipă? Ai observat că cele mai de succes echipe sunt cele în care membrii se coordonează, au încredere și se susțin reciproc?
Așa văd eu încrederea în tine, ca un sport de echipă.
Aud din ce în ce mai des vorbindu-se despre încrederea în sine, însă niciodată n-aud vorbindu-se de acceptare de sine. Așa din afară sună un concept foarte romantic. Știu, voi spulbera romantismul dar nu prea cred că poți căpăta încrederea în tine eliminând părți din tine, ci mai degrabă integrându-le.
Consider că este sănătos și necesar să cunoști și să accepți părțile din tine, să le înveți mecanismele, să le educi și mai apoi să le oferi încrederea deplină. E ca și cum ai în tine o echipă și tu ești liderul. Cum ți-ai conduce echipa către succes? Cu judecată și acuze sau cu încurajare și colaborare?
Cum ar fi dacă ai începe să privești întregul ce ești ca fiind format din părți mai mici? Dacă te-ai vedea ca o echipă formată din 75 de trilioane de celule? Știi că sunt mai puține stele în Calea Lactee decât celulele din „echipa ta”? Cât de tare e asta?!
Ai tendința de a simplifica și de a te privi ca pe un întreg și asta o faci cu orice altă parte din tine. Dacă îți spun să te gândești la inima ta, cu siguranță o vezi ca pe un organ complet, eliminând faptul că ea este formată de fapt din patru cavități, 2 atrii și 2 ventricule, corect? Cum fiecare cavitate are rolul său vital așa și toate părțile din tine, fizice și psihice. Încearcă doar să elimini un ventricul și ai încredere că toate celelalte vor funcționa fără el 🙂 Cardiologii nu cred că te vor susține în demersul tău așa cum nici terapeuții n-o vor face când vei încerca să elimini părți psihice din tine, în loc să le integrezi.
Dacă te-ai privi așa, oare cum te-ai raporta la diferențele pe care le simți în tine? Oare cum ai funcționa dacă în tine ar exista prietenie între membrii echipei și nu judecată?
Dacă ai fi coordonatorul echipei ( oricum ești!), cum ai împăca (în tine) doi sau mai mulți coechipieri atunci când se ceartă? Dar când unii sunt triști și dezamăgiți iar ceilalți sunt super motivați? Le-ai asculta părerile? Le-ai oferi spațiu să-și manifeste trăirile? Le-ai accepta diferențele de opinie și ai încerca să echilibrezi echipa?
Atunci de ce procedezi fix pe dos și te pui la colț?
Până data viitoare îți urez să-ți asumi curajul unei vieți trăite din plin.
