Există moduri tacite și subtile prin care un partener iese emoțional din relație, iar asta se petrece atunci când face lucrurile pe care nu le făcea de obicei. Și aici nu vorbesc despre satisfacerea propriei nevoi de autonomie, ci porțile alea de scăpare la care adaug „Mai mult decât făcea până atunci„
Iar astea se petrec treptat, aproape pe nevăzute, asta dacă nu înțelegi ce reprezintă cu adevărat acțiunile sale.
Atunci când alege (sau alegi) să stea mai mult la birou decât stătea de obicei (când alegerea este conștientă și independentă de volumul de muncă). Când se refugiază în fața calculatorului/ tv-ului sau în citit, atunci când își găsește lucruri de făcut prin casă sau în afara ei, când crește consumul de alcool, când iese mai des, când mănâncă mai mult etc. Când simte să facă orice lucru care duce la ruperea intimității dintre voi.
Iar când se întâmplă asta de obicei înseamnă că plăcerea atașată activității care a fost abandonată ( de ex plimbatul ore întregi de mână, privitul în ochi etc) a fost înlocuită cu suferința, iar nevoia curentă este să se țină cât mai departe de „suferință” și să caute plăcerea în altă parte. Iar această altă parte poate fi orice sau oricine.
În aceste momente partenerul ori este mânios și dezamăgit ori este speriat și dezamăgit.
Mânios pentru că așteptările sale nu au fost satisfăcute și dezamăgit de asta și înfricoșat deoarece nu știe cum să dea sens unei realități care arată altfel decât și-a închipuit-o. Undeva acolo se strecoară ușor, ușor teama de moarte sub o formă subtilă : Dacă tu nu ești cel/ cea care să ai grijă de mine emoțional și să mă protejezi, dacă mor lângă tine și tu nu știi să mă salvezi?!
Și asta face ca unul dintre parteneri ( de obicei cel care caută să-și satisfacă nevoile prin alte metode) să-și canalizeze energia în afara relației și să se izoleze. Ca reacție celălalt partener simte distanțarea și face pași mari să-l aducă înapoi, lucru nedorit de celălalt. Și uite așa apare un dans de putere, de distanțare și de agățare care duce la epuizarea a tot ce a fost frumos între voi. Distruge spațiul plin de iubire.
Vreau să înțelegi că atunci când cineva se distanțează, ( și simt să menționez încă o dată că nu vorbesc despre distanța necesară și sănătoasă) poate însemna că nu se mai simte în siguranță, deoarece nu-și mai simte nevoile satisfăcute așa cum credea sau cum chiar îî erau satisfăcute înainte. Și în funcție de nivelul de intimitate, comunicare și informații disponibile încă dinainte de distanțare, dacă partenerii au o discuție deschisă și onestă, aceste porți de scăpare pot să nu mai fie necesare sau pot reprezenta chiar modul de încheiere al relației.
Fii atent la micile semne de exclamare care anunță o schimbare „ciudată” în dinamica cuplului vostru!
O portiță crăpată puțin are șanse mai mari de a se închide rapid decât una lăsată larg deschisă ani întregi. Câteodată chiar se uită complet drumul de întoarcere.
Poți fi chiar tu acela/ aceea care a deschis popria ta portiță de ieșire. Ia vezi, ce s-a petrecut acolo?
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
