Înainte să citești acest articol, vreau să te gândești la toate prietenele pe care le cunoști.
Te rog fă asta înainte de a trece mai departe.
Câte cunoști? 10? 40? 100?
Știai că în 2016, în România, 1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener? (FRA, 2016).
Că 1 din 4 prietene, au fost agresate fizic sau sexual și le-a fost rușine să vorbească?
Știai că 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situații (Eurobarometrul 449, 2017).
Peste 20.000 de fapte de loviri sau alte violențe între membrii de familie au fost înregistrate la poliție în anul 2017 (Rețeaua VIF, 2018).
„𝐍𝐞𝐠𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐫𝐞 𝐮𝐧 𝐞𝐟𝐞𝐜𝐭 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝 𝐬𝐢 𝐢𝐧𝐬𝐢𝐝𝐮𝐨𝐬. 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐚𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐢 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐨𝐛𝐭̦𝐢𝐧 𝐜𝐞𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐚𝐠𝐚̆, 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐨 𝐞𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐮𝐥𝐭, 𝐝𝐚𝐫 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐦𝐚𝐢 𝐚𝐝𝐚̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐚 𝐚𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫𝐚 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐩𝐭𝐚̆.” Gavin de Becker
Am descoperit documentarul seria Netflix – I am a stalker și acesta este motivul pentru care îți scriu acest articol.
Îți recomand prietenește să oprești tot ce citești sau urmărești și să te uiți obligatoriu la acest documentar.
Este un dar extraordinar pe care-l Netflix ni-l dă la îndemână de a vedea, de a simți, ce doar puțini specialiști vedeau înainte, mărturii, filmări, interogatorii și declarații ale victimelor. Vreau să te uiți la acest documentar de mai multe ori. Prima dată să iei contact cu o realitate foarte des întâlnită și alte dăți să te uiți atent la comportamentul agresorilor și la cuvintele pe care le folosesc. La modurile în care nu-și asumă responsabilitatea, ascultă atent cu arată „normalitatea” lor. Și la modurile în care victimele și-au negat instinctele primare.
Și fii atentă cât de parte din normalitate sunt.
Te avertizez că o parte din tine va încerca să compartimentalizeze: că în state, că nu la noi etc. Ba și la noi. Iar la noi se pedepsește cu închisoare doar de la 3 la 6 luni sau cu o banală amendă. Prin urmare, nu mai bine previi decât să ajungi pe mâna unor legi care momentan nu au ajuns să cuprindă cu înțelegerea impactul real?
Credința generală e că dacă n-ai semne, practic nu ești abuzată. Ori vei vedea mai jos câte forme de abuzuri sunt recunoscute momentan, eu tind să cred că sunt mult mai multe feluri, dar categoriile acoperă relativ ce e mare.
Știi care este cel mai periculos inamic pe care eu cred că ne-a fost inoculat de societate și care ne duce către orbirea în fața abuzurilor de toate felurile?
NEGAREA
Negarea e ca un fel de împrumut pe caiet, ca un rand din ăla scris cu litere mici, ca la amanetele din anii 2000 care au păcălit o groază de oameni, deoarece comisionul imens era scris cu litere mici, mici și în față nu scria nimic iar oamenii credeau că e 0. Pe termen lung persoana care neagă știe adevarul în sinea sa, dar îl suprimă și asta crează o anxietate de nivel scăzut pe termen lung, iar negarea te ține imobilizat si te impiedică să iei decizii care ar putea reduce riscurile viitoare.
Vreau să clarificăm un aspect: Orice acțiune e creată de 2 ori: odată în intenție/ în minte și odată în execuție iar ideile și impulsurile sunt pre indicatori ai acțiunii. Deci dacă cineva îți spune că poate face ceva, crede-l deoarece în spatele afirmației stă de fapt un impuls, apoi o intenție, intenția devine gând, iar gândul e format din imagini, deci ARE un scenariu creat deja.
Multe victime ale violenței ( și voi da articole din lege mai jos legate de tipurile de violențe, ca să-ți faci o idee de multitudinea felurilor în care poți fi și cel mai probabil ai fost victima unui abuz) spun că au văzut anumite comportamente care li s-au părut ciudate, însă neavând informația necesară, nu au știut să le facă legătura. Că ceva nu era ok, dar că au continuat în ciuda a ce a devenit evident mai târziu. Iar când spun asta, n-o spun ca judecată față de victime, nici pe departe. Eu personal am fost victima a nenumărate abuzuri și n-am știut să le recunosc și cu siguranță nu voi știi, pe unele, să le recunosc pe loc.
De aceea este extrem de important lucrul cu corpul și educarea emoțională atât a adulților cât mai ales a copiiilor, altfel spus, cum se simt emoțiile în corp. Avem nevoie să ascultăm și să dăm crezare instinctelor care ne transmit că nu suntem în siguranță și să avem curajul de a nu ne asculta mintea care vrea să minimizeze.
Clienților mei le aduc mereu acest aspect: Ți se pare ciudat? Atunci ESTE!
Multe forme de violență au fost normalizate prea multă vreme. Violența se întâmplă în toate mediile sociale, îți recomand sincer să nu mai închizi ochii în negare. Acceptarea asta îți poate salva cândva viața, dacă nu a ta, cu siguranță a altcuiva.
Eu mă ocup preponderent de violența psihologică și cea verbală, însă aproape întotdeauna ele au venit la pachet, mai devreme sau mai târziu, și cu violența fizică.
Acum ceva vreme mi-am oferit perspectiva pe un grup foarte frumos, ce adună multe persoane care sub anonimat își exprimă gândurile sau cer ajutorul. Citind textul am recunoscut instant patternul ce conduce aproape 100% către violența fizică, plus că scenariul victimei bifa aproape toate tipurile de violență, excluzând în acel moment violența fizică și sexuală și am făcut ceea este nevoie să fac, i-am adus în vedere faptul că acel comportament repetat este un indicator de abuz fizic. Suprinzător sau nu, mi-a fost atrasă atenția că nu am dreptul de a-i spune așa ceva persoanei care a scris sub anonimat și că induc anumite idei. Aaa… Așa arată negarea și lipsa experienței. În plus i se sugera victimei să lucreze la ea ( des întâlnit acest tipar) și să-și vadă de viața ei.
Sper că vei înțelege, după ce vei vedea documentarul, de ce e toxic acest comportament indirect de a blama victima „lucrează cu tine/ la tine și totul se va rezolva.” Scuză-mi limbajul, asta e un bullshit atunci când apare ca sfat dat într-o situație în care nu ai uneltele de a recunoaște dinamica violenței domestice!
Vă rog mult de tot, dacă vreți să ajutați pe cineva care spune că trăiește un abuz, crede-o și da-i linkul pe care l-am pus în finalul articolului.
Revenind.
Vezi tu, multă lume neagă hazardul sau cum zice românul, ce-i în mână, nu-i minciună. Adică dacă tu n-ai văzut și când zic văzut, mă refer la experiența pe care tu te aștepți să o vezi. Când vorbim de acte de violență emoțională sau abuzuri domestice, 98% dintre oamenii cu care am discutat, mi-au spus că își imaginează bătăi grave și fapte greu de imaginat. Da, ele există, însă toate au un pattern, un model iar ca orice lucru, începe cu pași mici. Iar pașii ăia mici fac ulterior ca victima să se acomodeze și să normalizeze. Ai să vezi mai multe în documentarul pe care ți l-am recomandat.
Ce vreau eu să fac prin toata activitatea mea, este să-ți aduc în realitate prevalența cu care ele se întâmplă și să-ți cresc probabilitatea ca tu să crezi ca este cel puțin posibil ca tu sau cineva cunoscut ție să fie o victimă la un anumit moment.
Recitește încet fraza asta și chiar dacă te sperie, dă-i voie să se așeze în tine. Știu că generează frică, dar fix frica asta este ceea ce încerci să negi și să o reduci la tăcere. Ea este doar o prietenă bună pe care te vei putea baza cândva în viața asta.
Dar de ce vreau eu ca tu să faci asta?
Deoarece studiile au dovedit că această credință ÎȚI DA VOIE sau tu având această credință ÎȚI DAI VOIE să ai antenele ridicate.
Credința asta este un element cheie in recunoașterea momentului când ești în prezența pericolului.
Această credință, ca este cel puțin posibil ca tu sau cineva cunoscut ție să fie o victimă la un anumit moment, balansează negarea care este un adversar viclean și puternic al predicțiilor de succes. Fiind în acceptare și prezentă, vei putea auzi instinctele primare când vor trage semnalele de alarmă și LE VEI ASCULTA, altfel, dacă rămâi în negare, vei zice, așa cum ai zis de multe ori și te-ai înșelat – MI SE PARE. Nu, nu ți s-a părut! Ai avut dreptate mereu! Acea relație, acel colaborator, acel loc, acea prietenie, acel loc de munca, acel sentiment nașpa etc. Toate au fost semnale pe care ți le-ai negat din cauza condiționării sociale că tu nu știi. BA DA! Știi!
Dar vezi, chiar dacă unii oameni învață diverse aspecte, mulți vor compartimentaliza hazardul pentru a se exclude: Sigur, există violență, dar nu la noi în oraș. Da, multe femei sunt agresate, dar eu nu sunt într-o relație acum. Oamenii și-o caută, eu nu fac asta. Mie nu mi se poate întâmpla etc Adică forme de negare.
Și acum vreau să te las cu câteva informații de bază extrase din diverse materiale și legi:
„CE ESTE VIOLENŢA ÎN FAMILIE?
Legea specială, Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie Republicată cu modificări, defineşte violenţa în familie ca fiind „orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Este victimă a violenţei în familie persoana care este împiedicată să-şi exercite drepturile şi libertăţile fundamentale. Victima violenţei în familie are dreptul la: respec- tarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii sale private; informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale; protecţie specială, adecvată situaţiei şi nevoilor sale; servicii de con- siliere, reabilitare, reintegrare socială, precum şi la asistenţă medicală gratuită, în condi- ţiile legii; consiliere şi asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.
SUB CE FORME SE MANIFESTĂ VIOLENŢA ÎN FAMILIE?
Violenţa fizică este cea mai vizibilă formă, totuşi ea nu este singura formă de abuz pe care un agresor o poate exercita asupra victimei. Violenţa fizică poate fi manifestată de exemplu prin: palme şi bătăi, lovituri şi răniri, arsuri, muşcături, fracturi, ştrangulări, sechestrări, omor (sau tentativa). Victimele camuflează adesea relele tratamente fizice şi declară că au suferit accidente.
Legea specială mai prevede şi următoarele tipuri de violenţă:
Violenţa economică face referire la activităţile economice şi se exercită mai ales
prin următoarele comportamente: controlul cheltuielilor exclusiv de către agresor, refuzul agresorului de a contribui proporţional cu resursele deţinute la nevoile casnice, însuşirea de către agresor a banilor şi a bunurilor victimei, exploatare profe- sională. Cu cât persoana este mai izolată şi mai dependentă financiar, cu atât mai mult devine vulnerabilă în faţa celorlalte forme de violenţă.
Violenţa psihologică constă în subminarea încrederii în sine, a identităţii personale şi a forţei de viaţă. Este exercitată mai ales prin intermediul comportamentelor de: dispreţ, denigrare, umilire, şantaj, ameninţări, control şi supunere după propria voinţă a agresorului, izolare, îngrădirea libertăţii, hărţuire, atentare la entuziasmul şi energia celuilalt, maltratarea animalelor. Violenţa psihologică poate duce la o poziţie de influenţă a agresorului asupra victimei.
Violenţa verbală amplifică violenţa psihologică şi constă, de exemplu, în: bătaie de joc, insulte, strigăte, urlete, ordine impuse în mod brutal.
Violenţa sexuală constă în dominarea intimităţii victimei. Aceasta cuprinde în primul rând următoarele acte: constrângere în ceea ce priveşte contactele sau practicile sexuale nedorite (prin metoda şantajului, hărţuirii, intimidării etc.), viol marital (sau tentativa), impunerea de relaţii sexuale cu terţi.
Violenţa socială poate apărea prin limitarea de către agresor a contactului cu familia, interdicţia de a avea prieteni şi de a fi vizitată, închiderea în casă sau interzi- cerea accesului în locuinţă ca formă de pedeapsă, limitarea accesului la informaţie (telefon, mass-media), verificarea telefonului, atitudine dură/nepotrivită sau de suspiciune faţă de cunoscuţii victimei etc.
Violenţa spirituală se manifestă prin ridiculizarea credinţelor religioase, interdicţia de a merge la biserică, folosirea principiilor biblice ale victimei pentru satisfacerea nevoilor partenerului abuziv, folosirea religiei pentru justificarea abuzului, impunerea de a adera la o altă religie decât cea dorită de victimă.
Responsabilitatea fiecărui act de violenţă psihologică, fizică, sexuală, spirituală, economică sau socială revine persoanei care îl exercită, oricare ar fi motivele invocate. Nu atitudinea sau acţiunile celuilalt fac ca agresorul să fie violent, ci propria decizie de a folosi violenţa ca pe o formă de pedeapsă. Această decizie îi aparţine şi nu are nici o scuză. Comportamentele celuilalt nu pot fi considerate în niciun caz drept cauză a violenţei, ci cel mult ca element declanşator.
Situaţiile următoare constituie elemente declanşatoare frecvente: o acumulare de frustrări, un dezacord sau un conflict, un refuz al celuilalt de a se supune nevoilor sau dorinţelor agresorului, o dorinţă de independenţă, autonomie din partea celuilalt, o dorinţă de separare sau un refuz de contact după o despărţire. Dar asemenea contexte pot oferi elemente declanşatoare pentru violenţă numai datorită aşteptărilor nepo- trivite ale unei persoane de la partener sau parteneră, datorită dorinţei acelei persoane ca partenera să fie supusă şi să îi îndeplinească dorinţele şi nevoile fără să mai ţină cont de propria persoană.
Atunci când persoana autoare a violenţei caută justificări în comportamentul victimei, tinde să se sustragă responsabilităţii. Agresorul poate mereu alege să părăsească un loc, mai degrabă decât să acţioneze violent.
M-a provocat! n-are nicio legătură cu acțiunea de a agresa. Alege să nu răspunzi provocării.
Violenţa împotriva persoanei este o infracţiune. Pentru agresor, însă, legea comună nu are nici o importanţă, el consideră că propria sa lege este mai presus de codul penal. Totodată el este protejat de credinţele şi convingerile tradiţionale care afirmă că bărbatul are permisiunea de a fi violent cu femeia în căsătorie. Dar în societatea contemporană niciodată violenţa în familie nu este scuzabilă.
Dacă, aşa cum am subliniat mai sus, victima nu este responsabilă pentru violenţa exercitată de către partener, este în schimb responsabilă pentru asigurarea propriei siguranţe şi a siguranţei copiilor. Ea este cea care ar trebui să se protejeze şi să întrerupă relaţia cu agresorul sau să solicite ajutor dacă nu este în măsură să se protejeze singură, ceea ce este cazul în mod frecvent (mai ales din cauza fricii şi a efectelor secundare grave ale stării de frică îndelungate).”
Această texte sunt extrase din „Ghidul practic pentru victimele violenţei în familie” aici (brosura asociației Anais) realizat în cadrul proiectului ”Dezvoltarea şi consolidarea rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor” finanţat prin granturile SEE2009-2014, în cadru fondului ONG în România. Ghidul are scopul de a ajuta cu informații clare pe acele persoane care cred că sunt victime ale violenţei în familie sau care cred că există riscul să ajungă victimele violenţei în familie. Ghidul are la bază rezultatele muncii specialiştilor din organizaţiile membre ale Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor aici
În materialul de prezentare numit Violența împotriva femeilor al editoarei Andreea Braga & Centrul Filia, scrie atât de concis:
NU UITA:
NU E VINA TA!
Blamarea victimei are loc atunci când femeia agresată este considerată în întregime sau parțial vinovată pentru trauma suferită. Atunci când familia, prietenii și cei apropiați reacționează astfel ( eu completez – în negare), supraviețuitoarele violenței continuă să creadă că este vina lor și le va fi mult mai greu să se despartă de agresor.
„Sigur are și ea vina ei, doar nu o bătea degeaba”
„dacă toată ziua e cu gura pe el, îl toacă la creier”
„lasă că nu iese foc fără fum”
„probabil că l-a înșelat, și-o merită”
„dacă nu i-a călcat hainele cum trebuia”
„dacă umblă aiurea”
„dacă s-a îmbrăcat provocator, înseamnă că și-o caută”
„a băut alcool și de-aia, că altfel e băiat bun, dar când bea”… ( aici fac o paranteză – când auzi, dar e băiat bun, să-ți fie clar că e justificarea unor comportamente agresive)
„poate a fost și el stresat și nu s-a putut controla” ( paranteza mea – urmăriți documentarul și veți vedea că și agresorii zic același lucru, nu-și asumă responsabilitatea pentru rezultatele acțiunilor, că unii își mai acceptă pentru acțiuni)
„Dacă nu o bate, înseamnă că nu o iubește” ( paranteza mea – care-i credința populară? Bătaia e ruptă din Rai, iar în Rai … )
„Dacă s-a dus cu altul, normal că a batut-o!”
Reiterez: Responsabilitatea fiecărui act de violenţă psihologică, fizică, sexuală, spirituală, economică sau socială revine persoanei care îl exercită, oricare ar fi motivele invocate.
Nu-ți mai lua asupra ta responsabilitatea altora!
Cui te poți adresa?
Îți las aici ghidul practic pentru victimele violenței în familie al asociației Anais
Dacă ai ajuns până aici, te felicit! Înseamnă că ai încredere în mine și ai parcurs de dragul meu, altfel știu sigur că ai fi închis. Sunt subiecte greu de dus și care te împing maxim în negare. Nu te duce într-acolo!
1 din 4 femei a fost agresată fizic sau sexual de partener sau de fostul partener
Ți se strânge stomacul? Știu! Și mie! Dar știu că strânsul acesta al stomacului m-a scăpat din multe situații care se puteau termina tragic.
I am a stalker! Uită-te, dacă simți scrie-mi ce ai învățat de acolo și te rog, dacă nu dai articolul cu totul, măcar linkurile din articol. Dă-le share!
Contribuie și tu la educația relațională!
