Tu câte lucruri uiți?
De multe ori uit cât de norocoasă sunt să mă fi născut în România. O țară liberă, indiferent de cum o vor descrie alții.
Și nu doar în România, ci să mă fi născut la oraș, la bloc, într-o familie unită la bine dar mai ales la greu. Că m-am născut aici de unde am libertatea de a spune ce vreau și acces la tehnologia care să-mi permită să scriu aceste rânduri. Și mai uit cât de norocoasă sunt să am mijloace de transport, apă potabilă, electricitate și tot ce astăzi consider că mi se cuvin.
Nu e ușor, dar frumos e sigur.
Câteodată mai uit cât de norocoasă sunt că am avut acces la educație și că știu (pe alocuri) mai multă geografie și istorie decât orice altă nație cu care am interacționat. Oricât de mult am blamat sistemul de învățământ, astăzi îi sunt recunoscătoare că m-a făcut să țin capul și discuția sus. Și că dacă îmi propun, pot vizita aproape orice țară dintre cele despre care am învățat, dorință să fie.
Pot spune că am avut noroc. De acolo de unde am venit, cu siguranță am tras un loz câștigător. Simt că m-am bucurat când pe loz am citit România 🙂
Altfel nu-mi explic de ce, dintre toate tările pe care le-am vizitat și în care am fost și mă voi mai duce cu drag, inima îmi tresaltă și bateriile mi se încarcă cu adevărat doar atunci când vizitez colțuri din bucata asta de rai numită România.
Unii spun că rădacinile unei plante își iau cel mai bine seva din pământul din care au crescut…
Și-i cred pentru că simt.
Până data viitoare îți doresc să-și asumi responsabilitatea unei vieți trăite din plin.
