Și revin, cum am promis, cu informații despre atașamentul patern.
O teoremă importantă a lui John Bowlby declară că experiența unui copil cu mama și cu tatăl său în primii ani de viață, își pune amprenta decisiv asupra vieții sale ulterioare. Pentru copil, părinții sunt și rămân cei mai importanți oameni din lume, după care poate și trebuie să se orienteze. Atașamentul emoțional creează apartenența. Fără sentimente nu putem să ne apropiem de ceilalți, iar semenii noștri rămân indiferenți față de noi. Prin atașamentul său față de mamă, copilul dezvoltă această premiză fundamentală, aceea de a crește în comunități mari. Prin atașamentul său față de tată, el își primește, în majoritatea societăților, locul recunoscut și repartizat într-un context îndrudit.
Atașamentul patern
„Viața modernă în familiile ( cele mai) mici și dorința multor femei de a fi independente profesional fac tot mai sonoră cerința unei implicări tot mai mari a taților în îngrijirea și educarea copiilor/ Chiar dacă astăzi tații trebuie, fără îndoială, să-și asume o mai mare responsabilitate și să ajute mai mult, a pune semn de egalitate între atașamentul matern și cel patern în raport cu copilul, nu redă realitatea atașamentelor deosebite părinți – copil. Grație premiselor biologice speciale, atașamentul matern este pentru copil unic și de necomparat cu alt atașament. El nu poate fi înlocuit prin atașamentul patern. Fără îndoială, copilul dezvoltă un atașament față de tatăl său. Atașamentul patern este și el de mare importanță pentru dezvoltarea sufletească a copilului și, implicit, pentru viața sa ulterioară.
Orice copil primește prin tatăl său a doua parte a identității sale. De asemenea, ca și mama, tatăl este unic pentru fiecare om. Pentru copil, tatăl este o altfel de oglindă decât mama. El îi oferă un punct de vedere alternativ asupra lucrurilor față de mamă. El completează și lărgește pentru copil viziunea feminină asupra lumii cu cea masculină. El îi deschide copilului în joacă lumea. Îi pune alte limite decât poate mama să o facă. Extrage copilul din simbioza cu mama sa, pretinzând locul său lângă soția sa. În fiecare caz, un atașament mai sigur față de tată stimulează creșterea sufletească a copilului.
Prima mișcare sufletească naturală a unui copil se îndreaptă către mamă. Dar atunci când mama este blocată emoțional, este distantă și inaccesibilă sufletește, mai ales când suferă de pe urma traumei, copiii de îndreaptă deseori, la nevoie, spre tată.
Tați și fiice
Un atașament stabil față de tată îi ușurează fiicei căutarea unui partener de încredere, atașamentul „nesănătos” față de tată împiedică relații parteneriale reușite. În fața unui „tată mișto”, care-și atribuie gelos fiica, un alt bărbat nu are prea rapid vreo șansă. Fata tatei care-și ridică tatăl în slava cerului și-l adoră, deoarece îi lipsește atenția mamei, își împlică deseori soțul și fiii în această dinamică, deoarece cei mai mulți dintre noi ne căutăm parteneri care să reflecte construcția psihologică și emoțională a eului nostru de copil. Tații blocați emoțional, care umilesc și lovesc, împiedică maturizarea fiicelor lor pentru o relație de parteneriat. Deseori, la rândul lor, fiicele caută parteneri violenți, necontrolați și incapabili de atașament. Se știe că fiicele taților dependenți de alcool își caută adesea parteneri care sunt și eu dependenți. Uneori, fiicele se fixează asupra taților lor retrași emoțional și depresivi. Atunci ele își caută bărbați pe care-i percep ca slabi și neajutorați pentru a avea grijă de ei.
Ceea ce rămâne nerezolvat în atașamentul față de tată se va căuta să fie recuperat sau restabilit într-o relație partenerială viitoare, de plidă salvarea tatălui de patima sa. Dar, întrucât o relație nu poate fi înlocuită prin alta, iar trecutul nu poate fi considerat în prezent ca ceva ce nu s-a petrecut, asemenea tentative eșuează fără excepție și duc la și mai multe relații nefericite/ nesatisfăcătoare.
Tați și fii
În societățile dominate de bărbați, fiii sunt mândria taților. Ei sunt purtătorii numelui lor și garantul continuității liniei genealogice a înaintașilor. Fiii sunt destinați moștenirii. De aceea, în structurile sociale tradiționale, fiicele suferă deseori din cauza desconsiderării lor de către tată.
În caz ideal, tatăl este pentru fii un model de masculinitate, forță, încredere, înțelepciune și umor. El este partenerul lor, pe care-l pot provoca și cu care pot să-și măsoare forțele spirituale. În controversa cu el, ei cresc încadrându-se în societate. El le dă, printre altele, orientarea profesională. Dar, la rândul lor, fiii caută nu doar recunoaștere din partea tatălui pentru realizările lor, ci și căldură și iubire, astfel că fiul învață de la tată dragostea pentru femei.
În caz nefavorabil, fiul este de la început pentru tată doar concurentul la dragostea mamei. După nașterea unui fiu, unii tați nu mai au vreo șansă la soția lor. De aici se dezvoltă o rivalitate nefastă între tată și fiu, atunci când mama acordă prioritate fiului față de soț. O soție și mamă, care repetă reportul ei neclarificat cu tatăl ei în relația cu fiul, nu se va comporta satisfăcător nici față de soț, nici față de fiu.
Atunci când mama se simte mai puțin legată prin iubire de tatăl copilului ei decât de alt bărbat (de exemplu, un fost iubit), fiul va servi ca o barieră în relația dintre mama și tatăl sau. La fel și femeile care n-au vrut, de fapt, să se căsătorească și să aibă copii și care s-au lăsat convinse în acest sent de soțul sau de propriii lor părinți și-au pus deseori copiii între ele și parteneri.
Tații blocați sau nedezvoltați emoțional sunt o povară grea pentru fiii lor. Fie sunt slabi și instabili și atunci nu pot fi nici pentru fiii lor un prijin în viață. Fie sunt duri și împietriți și atunci devin torționarii fiilor lor. La rândul lor, aceștia pot deveni rezervați, necomunicativi și insensibili și vor forma următoarea generație de bărbați care își amputează sentimentele. Este foarte probabil ca bărbații reci și închiși emoțional în ei înșiși să pricinuiască altora durere transferând-o astfel, deoarece ei înșiși n-o pot suporta.” Franz Ruppert “Traumă, atașament, constelații familiale – Psihoterapia traumei”
Despre atașamentul matern am scris aici
Tiparele de atașament o dată înțelese, pot fi vindecate. Important este să nu tragi după tine povara unei copilării dureroase în toate relațiile tale, ca să nu-ți împovărezi inconștient urmașii. Iar copilărie dureroasă are pentru fiecare o altă însemnătate. În Romania post comunistă există o mare predispoziție spre deconectarea emoțională în familii și este important să vezi cum ai evoluat emoțional. Am scris aceste două articole pentru a-ți oferi ocazia să evaluezi pentru tine, valoare pe care un trecut neexaminat o are în prezentul tău.
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
