Astăzi societatea pare că şi-a risipit pe undeva esenţa rolurilor creaţiei sale primordiale: a femeii şi a bărbatului.
Deplasându-ne prin viaţă ascultând concepte „iluminate”, am pierdut esenţa feminităţii şi a masculinităţii. Uitând că avem structuri psihologice fundamental diferite, majoritatea* femeilor asipră la rolurile masculine iar majoritatea * bărbaţilor la cele feminine.
Pare că ne-am schimbat polaritaţile şi astăzi mă întreb oare când am ajuns o societate goală de esenţă dar plină de ego?
Am văzut chiar azi o fotografie a unei prietene (de pe vremea când avea 7 ani) şi în care era însoţită de bunica ei ce era de-o eleganţă şi fineţe, greu de descris în cuvinte. Era efectiv fermecătoare, magnetizantă! Şi mi-am reamintit de copilărie, de acei ani în care pentru mine femeile încă emanau feminitate, eleganţă şi blândeţe.
Astăzi observ şi mă observ, cum interesele ni s-au schimbat. Cum focusul pe energia feminină s-a disipat uşor, uşor şi cum s-a mutat din energie conţinătoare, blândă, pe acţiune, pe agresivitate. Şi nu pot să nu simt regret ca ne pierdem reperele.
Pseudo-bărbaţii şi pseudo-femeile
Îl ascultam pe Anatol Basarab spunând că am uitat să ne educăm fetiţele ca pe femei iar baieţii ca pe bărbaţi. Că educăm pseudo-bărbaţi şi pseudo-femei şi mi-am reamintit o faza de acum vreo 2 ani pe când eram în şcoala de ghizi montani. Când într-o expediţie am avut cu noi un baieţel de vreo 8 ani iar ca parte din aplicaţia respectivă trebuie să mergem în explorarea peşterii Dâmbovicioara ( dacă îmi amintesc bine). Baiatul nefiind expus la astfel de mediu, întuneric, umezeală, linişte deplină, lilieci, s-a speriat teribil şi la nici 10 m de la intrare a început să plângă şi să ceară să fie scos afară. A fost condus pe braţe până la ieşire, însa la ieşire a dat de Cătălin, liderul echipei de ghizi. Cătălin, fost combatant al legiunii franceze, a spus ceva ce a rămas cu mine şi până-n ziua de azi : „Duceţi-l înapoi imediat! Eu vreau să călesc bărbaţi, nu fetiţe! Ce atâtea emoţii, e doar o peşteră şi lângă el mai sunt 100 de oameni! Este în siguranţă.” şi a refuzat să-l scoată din peşteră. Aşa consider că se căleşte într-adevăr rezilienţa.
Cum se manifestă iubirea în natură
În fiecare zi urmăresc pe geam jocul de iubire şi de împerechere al porumbeilor, care apropo este fascinant. Nu am văzut în 7 ani de când sunt observator, ca porumbiţa să îi facă ea curte porumbelului sau să gonească ea pe ceilalţi pretendenţi. Ea aşteaptă, e „elegantă” şi are un anumit ritual de atractie. Natura nu minte şi nu şi-a schimbat polaritatea, ea îşi urmează cursul firesc. I-am întrebat şi nu l-au citit pe Osho şi nici nu ştiu despre teoria non-ataşamentului. Ei îşi văd de treaba lor, cu ataşamentele lor perfect sănatoase.
Să fi ajuns asumarea feminităţii şi a masculinităţii un act de curaj?
Într-o lume a lui „n-am nevoie de cineva să mă protejeze/ femeia poate face orice/ bărbaţii nu mai ştiu ce etc. ( le ştie fiecare pe ale sale convingeri) să păşeşti conştient şi asumat pe calea regăsirii magnetismul feminin sau a puterii masculine devine un act de real curaj.
Conştientizez că în mine există ambele energii , însă cea care îmi hrăneşte menirea va rămâne mereu cea feminină, altfel m-aş fi născut bărbat.
Imi asum şi aleg să rămân la manifestarea completă a Yinului meu ţinând spaţiul astfel ca Yangul bărbatului de lângă mine să graviteaze în jurul meu. Deoarece Cyrille Javary spunea cândva că atâta vreme cât vom persista în a separa yin și yang, nu putem spera să-i atingem vreodată.
Mi-e dor să simt în jurul meu femei care-şi asumă propriul magnetism şi bărbaţi care-şi asumă electricitatea ce le curge prin vene de când lumea şi pământul. Ţie nu-ţi e?
Îţi doresc să-ţi asumi responsabilitatea unei vieţi trăite din plin!
* cele/cei pe care eu le-am/ i-am observat în societate.
