Un articol pe care l-am scris cu greu, cu revoltă și cu nod în gât. E greu când începi să te dezamăgești, pentru că este necesar să știi cum să lucrezi cu furia. Și este multă înmagazinată acolo, crede-mă. Însă furia este unul dintre cele mai bune motoare ale schimbării, depinde cum o privești.
„Viața se află într-un echilibru cvasi-staționar” – Kurt Lewin
Credem orbește în iluzia durabilității chiar dacă de fiecare dată ne trezim dezamăgiți. Și cum spune unul dintre mentorii mei, Anatol Basarab, e minunat când suntem dezamăgiți pentru că ne DEZ-AMĂGIM, adică ne trezim la realitate.
Dar aș vreau să vorbesc un pic cu copilul ce odat-ai fost și să-l invit să facem împreună o calătorie înapoi în timp, pe vremea când era încă la școală. Aș vrea să ne uităm un pic la întreg sistem de învățământ.
Înțelegi acum a fost el conceput?
În așa mod încât să te pregătească pentru o viață liniară, să fii predictibil pentru că așa erai mai ușor de controlat. Te-a pregătit pentru munca industrializată, în uzină, în colectivitățile din care să ieși la pensie, te-a condiționat cu așteptarea zilelor identice pentru tot restul vieții tale. Vrei să-i contrazicem împreună și să le spunem că nu există zile identice?
De la 5 ani până la aproximativ 20 de ani, totul ți-a fost programat. Dacă nu te duceai tu, te împingea mulțimea. Grădinița a fost predictibilă, 5 zile pe săptămână, weekendul liber. Gimnaziu, facultatea, toate la fel. Profesorii ți-au predat iar tu aveai doar de memorat (nu de gândit) ce ți se dadea și erai evaluat în funcție de aprecierile profesorilor, fiind aspru pedepsit dacă greșeai. Dacă ți-ar fi spus de Cicero si Errare Humanum est (a greși e omenește), ai fi ieșit cu siguranță din programare și n-ar mai fi reușit să-ți implanteze rușinea atât de adânc. Totul a fost certitudine și predictabilitate. Au pus acolo ce-au vrut ei. Ți-a fost schimbat doar peisajul, mecanismul a rămas în schimb la fel.
Ai văzut filmul Matrix? Dacă nu, îți recomand s-o faci negreșit. Este o capodoperă a cinematografiei.
Teoria învățării și condiționarea operantă
Ai fost educat și condiționat în spiritul certitudinii, ai crescut cu ea de gât iar asta ți-a încordat toți muschii pentru că ai aflat târziu, când ai devenit adult, că nimic nu e cert. Nici chiar viața. Și atunci ai purtat lupte cu tine. Când de fapt ar fi trebuit de fapt să lupți cu el, cu sistemul învechit, plin de paradigme.
Te-ai speriat, copile drag! Oare cum să faci față incertitudinii și necunoscutului fără măcar să ai dreptul să greșești? Te-au amăgit. Dac-ai fi știut că atunci că greșeala te DEZamăgește (de tiparele condiționate de societate) și că te duce mai aproape de tine, cu siguranță te-ai fi deschis mai devreme în fața vieții. Ai fi devenit de neînvins.
Așa cum ești de fapt.
Te-au educat în iluzia durabilității, de la locul de muncă, la iubirea promisă veșnic până la obiecte, relațiile de prietenie, casă, tot. Ori, realitatea e că totul se schimbă, se mișcă și se uzează în fiecare zi câte puțin. Orice obiect, casă, relație, sentiment, pom, om. Nu mă crezi? Doar privește natura. Ea știe.
Exact ca în experimentul* rușilor cu puricii pe care i-au „educat” să ramână într-un anumit tipar? Îl știi?
Mai mulți purici au fost așezați într-un borcan care a fost închis pentru de 3 zile. Dacă înainte de a i se pune capacul, puricii au sărit cât de sus au putut ei, după cele 3 zile de condiționare întărită negativ, adică după ce s-au lovit îndeajuns de mult și de tare de capac, au renunțat să mai sară mai sus de gura borcanului. Pe parcursul experimentului ei s-au înmulțit iar suprinzător a fost faptul că și după ce au fost scoși din borcan și-au păstrat același comportament. Însă și mai șocant a fost că puii născuți după eveniment deși n-au experimentat condiționarea părinților, ei au menținut fix acelasi comportament și nu au sărit mai sus de gura unui borcan IMAGINAR. Iar asta se numește traumă intergenerațională.
Ține cont că durata de viață a unui purice fară gazdă este de câteva luni, iar cu gazdă până la aproximativ 1 an, 3 zile înseamnă enorm de mult din viața lor.
E timpul să sări, e timpul să-ți dai voie să greșesti pentru că viața se află mereu într-un echilibru instabil și impredictibil. Tu nu mai ești cel de ieri, iar mâine nu vei mai fi cel de azi. Mâine vei acumula noi experiențe de viață, noi înțelegeri asupra lor, vei cunoaște oamenii pe care-i vei întâlni astăzi, vei mai adăuga o zi la viața ta. Fă-o să conteze, așează-ți singur/ă ce ai în tine și asumă-ti responsabilitatea de a transmite valoare generațiilor ce vin, nu condiționare.
