Cum ar fi dacă pentru câteva clipe ai privi încrederea în tine ca pe o investiție pe termen lung, nu la bursă ci în propria persoană?
Dacă te-aș întreba ce strategie aplici, poate mi-ai zice că nu te pricepi deloc la investiții. Eu cred că te păcălești. Te văd zilnic investindu-ți încrederea, însă nu în tine ci în alții. Deci te pricepi, ai chiar și strategia, doar că nu ai privit-o niciodată așa deoarece „fondul de investiții” a fost întotdeauna altul decât propria ta persoană.
Însă termenul de strategie nu e ales întâmplător aici.
Tot ceea ce facem secundă de secundă are în spate o strategie binevenită și foarte bine pusă la punct, care ne salvează o cantitate enormă de energie.
Strategia cuprinde în linii mari:
– un factor declanșator
– interpretarea
– reacția (aleasă inconștient de multe ori)
– decizia
– modalitatea de abordare (o cale neuronală deja existentă, învățată prin repetare sau condiționare)
– rezultatul – care de cele mai multe ori e unul așteptat în funcție de modalitatea de abordare aleasă. De exemplu dacă atunci când te enervezi pe cineva alegi să arunci cu vaza după el/ ea, îmi imaginez că te astepți să riposteze 🙂
Încrederea e un proces conștient, educat, repetat, e o aliniere a interpretării factorului declanșator cu rezultatul așteptat, e iubire de sine, e asumare și e o alegere continuă a propriu adevărului. E autenticitate.
Însă până să ajungi la autenticitate este necesar să-ți cunoști adevărul propriu și strategia inconștientă după care „acționezi”.
Dacă am presupune că ai alege să lucrăm împreună și ai aduce ca subiect „problema” lipsei încrederii în sine, îți mărturisesc sincer că m-aș bucura enorm de mult, deoarece știu că aș avea în față un om trezit, un om ce s-a DEZamăgit.
Te-aș provoca să-ți transformi „problema” într-un obiectiv, nu că mi-ar placea foarte tare să te provoc (ba da, chiar îmi place 😉 ), motivul e că provocările îți schimbă focusul de la neputință către rezolvare și îți dau puterea înapoi. Cei cu care am lucrat, știu despre ce vorbesc 🙂 Te așează practic pe energia rezolvării.
Și dacă te-ai decide astăzi să te investești cu încredere, te-aș invita să începem împreună drumul cu primii 10 pași mici, mici dar fermi.
Primii 10 pași ai strategiei de investiție cu încredere
1. Decide și alege conștient momentul în care să lucrezi în direcția aceasta. Dacă simți că a sosit. Oare când e cel mai bun moment? Evident că atunci când îți dorești cu adevărat să faci asta, altfel rezultatele vor întârzia să apară.
2. Schimbă-ți atenția din a considera-o problemă către a privi-o ca pe o provocare. Un exemplu de provocare ar putea suna așa: „Cum aș putea să-mi recâștig încrederea în mine?”
3. Citește cât mai multe despre asta. Caută subiectul pe diverse bloguri, cărti ( o să scriu zilele acestea o listă cu cărțile pe care eu le recomand), conferințe, întreabă-i pe cei pe care-i admiri care e strategia lor. Lasă-ți mintea deschisă. Poți consulta un coach, psiholog, psihoterapeut sau orice simți că te-ar ajuta să intri mai rapid pe frecvența schimbării.
4. Începe simplu și dă-ți voie să te joci. Privește întâi care sunt Factorii tăi declanșatori. Așteaptă-te să-i vezi la început abia după ce evenimentul s-a consumat, deci investește și răbdare aici. Este nevoie de destructurare ca mai apoi o altă structurare să aibă loc. Ca în pilda lui Buddha: ca să poți desface niște noduri e necesar să înțelegi întâi cum au fost făcute, abia apoi le poți face așa cum vrei tu.
5. După ce ai pus degetul pe unii dintre factorii declanșatori, analizează-ți reacțiile. Aș putea da exemple aici, însă cred cu tărie că sunt atât de personale încât ar trebui să fiu mama Omida. Pune curiozitatea deasupra și testează apele LA RECE. Întreabă-te când stai la o cafea și n-ai niciun factor declanșator, „Oare cum ar fi dacă aș reacționa altfel? Aș spune NU atunci când simt că e NU, în loc să spun da. Sunt curios/ curioasă să le vad reacțiile celor din jur”.
6. Creează-ți efectiv scenariile în minte deoarece e nevoie de o nouă cale neuronală, iar aceasta se creează doar prin repetare și exercițiu.
Să ne imaginăm împreună
Un exercițiu de imaginație pe care propun să-l setăm împreună. Din tastatură sunt inspirată să scriu că tu îți bei cafeaua în liniște (înlocuiește cu orice simți că rezonează cu tine), ești în ziua ta liberă, fară chef de a ridica un deget și de a face cuiva pe plac.
Eu simt deja mirosul cafelei și te privesc din umbră, în liniște, cum stai și-ți savurezi cafeaua bucurându-te de momentele tale de relaxare. Te vezi și tu? Abia când simți că te cuprinde relaxarea și simți deja mirosul cafelei, imaginează-ți că sună telefonul și o prietenă te invită să beți o cafea, iar tu n-ai absolut niciun chef. I-ai spune că deja ți-ai băut cafeaua pe ziua de azi și că n-ai chef să miști un deget. Iar din relaxarea ta observi conștient cum s-a ivit unul dintre factorii tăi declanșatori și cum automat apare la pachet și interpretarea ( aici înlocuiește cu ceea ce-ți trece prin minte) că sigur o să creadă că ești o prietenă nasoală și că n-o să te mai caute nimeni niciodată și că o să ramâi singură toată viața ta.
Și uite așa iese la suprafață dintr-o banală invitație la cafea o ditamai rana de abandon sau cine mai știe ce apare acolo, pentru că îți perindă prin fața ochilor crâmpee din copilarie când ai mai trăit ceva similar, atunci când ai fost abandonat/ă (nu părăsit) de alți prieteni sau când tu ai abandonat.
Și poc! Te lovește deodată un val de suferință peste ochi și parcă din toată dorința aia, din lenea și din bucuria momentului tău cu tine, îți vine să strigi din toți plâmanii: VINNNNNNNNNNNNN!! NUMAI NU MĂ ABANDONA și tu! Sunt o prietenă minunată, merit! Uită-te la mine, mă sacrific pe altarul imaginației mele.
Apoi te văd cu tragi aer adânc în plămâni, cum te scuturi suprinsă fiind de reacția ta. Acum îți recomand să-i mulțumești interpretării că s-a „desconspirat” după atâta vreme. E prima oară când faceți cunoștintă conștient și poate fi de-a dreptul copleșitor. Apoi parcă te văd cum te ridici de pe scaun (asta presupunând că n-ai căzut), te plimbi prin cameră iar când simți că ești pregatită, te văd așezându-te la loc, dând reply la film de data asta dintr-o stare de prezență realizând că ești în 2017 și nu in 1999 sau ce an a fost atunci când ai simțit profund durerea abandonului. Liniștește copilul din tine spunându-i că este în siguranță, ai tu grijă de el de data asta.
Acum alege conștient să înlocuiești cu o nouă interpretare (poate fi că persoana respectivă voia să te vadă/ se plictisea/ avea treabă pe lângă casa ta etc), analizează-ți dorințele prezente și apoi răspunde-i fix cum simți: „Hei, merci mult pentru invitație! Mă bucur să văd că te-ai gândit la mine. Astăzi nu am cum (am deja alte planuri/ am băut deja cafeaua/ nu sunt în apele mele etc), ( iar dacă simți c-ai vrea totuși să ieșiți altă dată) însă mi-ar plăcea să te invit zilele viitoare, dacă n-au deja alte planuri.”
Îmi pare mie sau ești suprinsă când auzi un răspuns simplu din telefon „Ah! Ok! Atunci rămâne să mă suni tu! Pe data viitoare”
Citesc pe fața ta o reacție de șoc și panică și văd cum din umbră apar timid lăstarii unei noi strategii!
Ai reușit!
Continuarea o vei găsi în articolul de mâine.
