Pentru că am văzut un interes dezvoltat în direcția modului în care, conform teoriei Imago, lucrurile care ni s-au întâmplat în copilărie influențează alegerile noastre în relații, revin cu o explicație mai largă pe care am găsit-o în diverse surse (aici poți găsi primul articol)
După Hendrix, toți suferim răni psihologice în diferite etape ale procesului de dezvoltare și tot el spune că rămânem blocați în stadiu de dezvoltare în care am fost cel mai serios răniți. Asta înseamnă că de prea puține ori suntem adulții responsabili care credem noi că suntem. Și e important să conștientizăm acest aspect. Teoria dezvoltării variază referitor la intervalul de timp necesar unui om pentru a parcurge procesul de dezvoltare. Conform Corinei Acriș, teoria Imago a împrumutat din teoriile dezvoltării ale lui Erikson și Margaret Mahler și acesta consideră că procesul dezvoltării durează între 7 și 10 ani ( ca întindere). De asemenea, teoria Imago consideră că stadiile de dezvoltare se află în raport cu cei care le poartă de grijă copiilor, în special aici intră părinții. Așa cum cei care au copii știu, copilul are nevoie să fie oglindit și validat de către părinți ( sau cei care-i poartă de grijă) pentru a parcurge un stadiu de dezvoltare „fără probleme” și fără a acumula prea multe exepriențe negative sau cum se mai numesc popular, răni. Am pus în ghilimele deoarece este puțin probabil ca asta să se întâmple, iar ca dezvoltarea să se petreacă, unele experiențe (în doze mici) sunt necesare.
Teoria Imago identifică cinci stagii separate de dezvoltare care din punctul meu de vedere aduc o lumină asupra multor dinamici în cuplul adult:
Atașament ( de la naștere până la 2 ani)
Copilul are nevoie să se atașeze de o persoană care îi poartă de grijă și să primească din partea părinților disponibilitate și căldură. Atunci când copiii nu primesc ceea ce au nevoie în această etapă, apare o vulnerabilitate de dezvoltare. Astfel, copilul va dezvolta un „tip” de personalitate ca o adaptare la ceea ce nu a primit de la părinți. El poate deveni fie un SUFOCANT ( niciodată nu am primit susținere și afecțiune în copilărie, iar acum, ca adult, când găsesc pe cineva să mi le ofere, nu-l mai las să plece), fie un EVITANT ( niciodată nu am primit dragoste, căldură și susținere, acum nu mai am încredere că cineva poate să mi-o ofere, poate fi prea dureros).
Explorare (2-3 ani)
Copiii au nevoie să poate explora, să se întoarcă la părinții lor și să împărtășească cu aceștia experiența lor. Este necesar ca părinții să permită copilului explorarea și să fie prezenți pentru a împărtăși cu copilul emoția explorării. Dacă copilul nu primește ceea ce are nevoie în acest stadiu de dezvoltare, se pot dezvolta două tipuri de personalități: EXPLOZIVUL (nimeni nu a fost acolo să împărtășească emoțiile cu mine când am găsit ceva interesant,acum, dacă ceilalți nu se entuziasmează de ideile mele, urmează să țip până când obțin ceea ce vreau) și IZOLANTUL (niciodată nu mi s-a permis să explorez în copilărie, acum, ca adult, nu mă poate împiedica nimeni să o fac).
Identitate (3-4 ani)
Copiii încep să exploreze diferite părți ale personalității lor, să pretindă că sunt diferite animale, să îmbrace haine ale părinților etc. Copilul are nevoie de această etapă ca părinții să-i oglindească, astfel încât să capete sens legat de faptul că ceilalți îl văd așa cum el pretinde că este. Dacă părinții nu îl oglindesc pe copil și îi spun că nu este bine ce spune sau ce face, copilul va dezvolta o PERSONALITATE RIGIDĂ (lucrurile se presupun a fi așa și așa). PE de altă parte, dacă părinții nu remarcă deloc comportamentul copiilor sau își spun în sinea lor „e doar un copil”, copiii vor dezvolta PERSONALITĂȚI DIFUZE ( nu se simt siguri în legătură cu cine sunt și adesea se sprijină pe alții pentru decizii).
Putere și competență ( 4-6 ani)
În această etapă, copiii încep să facă lucruri în afara casei și doresc să fie folositori în casă. Au nevoie din partea părinților de laudă, afirmare și oglindire. Dacă copilul nu primește oglindire sau primește oglindire parțială ( ai desenat ok, dar aici nu ai făcut cum trebuia…) va deveni un COMPETITIV (nimeni nu mi-a spus ce am făcut bine când eram mic, acum, ca adult, le voi arăta cât de capabil pot fi), Dacă copilului i se spune mereu că nu a făcut bine, el va deveni un PASIV/MANIPULATOR ( niciodată nu am făcut ceva bine, de ce să mai încerc?).
Preocupare (6-9 ani)
Este stagiul în care copiii își fac prieteni, cel mai bun prieten, și învață să facă față provocărilor de a avea un prieten ( intriga, gelozia). Sarcina părinților este să promoveze prietenia și să ofere modele de prietenie prin exemplul personal. DAcă copilul întâmpină dificultăți în a-și face prieteni la această vârstă, el poate deveni fie un GRIJULIU ( dacă le fac pe plac celorlalți și fac ce vor ei, mă vor plăcea și accepta), fie un SINGURATIC, copilul învață că este prea dureros să-și facă prieteni( este prea riscant să încerc să-mi fac prieteni, așa că voi sta singur).
Conform teoriei Imago, atunci când devin adulți, tipurile opuse de personalități se îndrăgostesc unul de altul ( sufocantul cu evitantul, explozivul cu izolantul, rigidul cu difuzul, competitivul cu pasiv/ manipulatorul, singuraticul cu grijuliul), deoarece vor să obțină ceea ce nu au primit în acel stadiu de dezvoltare. Numai că persoana de care se îndrăgostesc este cel mai puțin în măsură să le ofere ceea ce au nevoie (Acriș, 2013).
Și prin asta ajungem la marea dispută a zilelor noastre, aceea care spune că este bine sau nu este bine să ai nevoi psihologice. Acum glumind aș spune că depinde din ce „rană” se răspunde 🙂 Un competitiv va spune că autosuficiența e cea mai valoroasă ( eu nu am nevoie de nimeni, eu dețin contrulul), izolantul sau singuraticul vor spune că nevoia de afecțiune, de iubire și de suport emoțional este un dezavantaj ( cine are nevoie de iubire? O prostie!).
Dacă ai avea curajul să-ți asumi pătrunderea în acel loc din sufletul tău, ai avea spațiu să demolezi zidurile gardurilor ridicate în timp. Deoarece atunci când îți reprimi nevoia de iubire sau ți-e ascunsă, nu rămâne decât însingurarea și izolarea emoțională.
Nevoia și responsabilitatea sunt strâns legate. Poți avea nevoie de alții dar să depinzi doar de tine. Adică tu să fii responsabilă pentru satisfacerea nevoilor tale, nu celălalt.
Draga mea, a avea nevoi psihologice este același lucru cu a fi vie. Cu a fi om. Când negăm nevoile astea mai punem un zid în fața sufletului.
Dar oare cât de conștientă ești de nevoile tale psihologice? Oare cât de conștientă și ce nevoi îți satisfac cei din jurul tău?
Ține-ți inima sus!
Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
