Câteodată timpul nu le vindecă pe toate. Este foarte important să știm și să conștientizăm că afirmația ” timpul le vindecă pe toate” nu se potrivește mai deloc în unele situații de viață.
Într-adevăr în situațiile de tensiune și stres vindecarea și uitarea vine odată cu timpul iar momentele de liniște sunt extrem de utile pentru ca mintea, corpul și sufletul să se poată relaxa și echilibra. În situațiile traumatizante, deseori se întâmplă tocmai contrariul: cu cât trece mai mult timp, cu atât mai mult sunt afectate funcțiile psihice, gândirea, cu atât mai greu poate fi menținută stabilitatea psihică. Din cauza faptului că există o luptă continuă de a ține amintirea la distanță, aceasta luptă consumă foarte multă energie fizică și psihică, iar singura opțiune devine disocierea de identitate. Lupta aceasta continuuă face, din păcate, să crească astfel riscul ca pesoana să sufere un accident sau să dezvolte o boală fizică cronică. De multe ori din cauza durerii, amintirile se estompează (ca mecanism de apărare) și rămâne doar un simptom de durere fizică fără diagnostic medical ( durere în piept, astm, senzație de sufocare etc) (Bessel van der Kolk, 2014).
Din păcate, cu timpul în aceste cazuri situația se înrăutățește în loc să se îmbunătățească, iar procesul sufletesc nu are cum să ajungă pe cale naturală la o vindecare. Truma nu produce doar o rănire psihică, ci și una fizică deoarece corpul înmagazinează în memoria celulară orice amintire. Dacă o memorie a unui eveniment care nu a fost rezolvat nu mai poate fi accesată la nivel conștient, fii sigură că ea va exista întotdeauna în corp.
Din frica de a nu intra în contact cu acele emoții, foarte mulți oameni evită să se confrunte și fug încontinuu de sine și poate chiar de realitate. Ei încearcă diverse căi prin care să se abată, prin grija manifestată față de alții ( parteneri, copii, pacienți) și se aruncă în activități frenetice. Ei își implică în trauma lor mai ales partenerii, copiii, prietenii sau colegii de muncă.
Deosebirea dintre stres și traumă
-într-o situație de stres există opțiunea de a lupta sau de a fugi ( fight or flight) – Reacția de stres duce la o mobilizare a energiei
-într-o situație de traumă există doar posibilitatea de a încremeni sau de a te cliva interior ( freeze or fragment) – mecanismul de urgență în cazul traumei, la o demobilizare, la deconectarea energiei și la amorțirea senzațiilor.
Reacția de stres deschide canalele psihice în timp ce reacția traumatică le închide (Frantz Ruppert 2012).
Îți doresc să te uiți atent și să înveți să diferențiezi situațiile pe care timpul le poate rezolva, de cele care nu au timpul ca aliat și să acționezi în ajutorul tău. Timpul câteodată nu vindecă ci agravează. Acționează!
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.