Tristețea, rușinea și smartphoneurile

Mergeam ieri spre sală cu metroul și după foarte mult timp am ascultat muzică în caști. De obicei ori citesc, ori stau cu ochii în telefon, dar nu voi mai sta lipită de telefon de acum înainte.

Ieri în schimb am avut timp să observ timp de 4 stații cum corpurile oamenilor din jurul meu „se blocaseră” în așa numita postură a rușinii sau a tristeții cu, capul aplecat, privirea în jos, umerii aduși în față, corpul aplecat cu totul de la mijloc.

Și brusc am avut o conștientizare.

Telefoanele smart ca efect pe termen lung vor contribui din ce în ce mai mult la adâncirea și amprentarea în corp a rușinii și a tristeții.
Corpul are memoria sa musculară, poartă amprenta tuturor emoțiilor pe care le-ai experimentat și care vor rămâne disponibile până la finalul vieții, accesibile instantaneu. Între corp și creier există o legătură cu dublu sens prin care mesajele circulă. Pe 1 sens creierul interpretează emoțiile și transmite semnale corpului iar în sens invers corpul îi transmite creierului.

1 rută – dacă de ex. creierul interpretează vreun pericol din mediu, îi transmite corpului că este nevoie de apărare, prin urmare corpul va lua poziția copilului sau își va pune mușchii în mișcare ca să poată fugi.
2 dacă de exemplu ești stresat ( automat poziția corpului este cât mai restrânsă, capul aplecat, umerii lăsați etc) și vrei să te relaxezi, dacă îți vei îndrepta spatele, îți vei ridica privirea spre cer și mâinile în aer, creierul va primi semnalele că ești un învingător și va elibera hormonii necesari „învingătorilor”.

Și uite așa minunăția aceasta numită om funcționează ca o mașinărie incredibil de precisă. Colaborează cu o precizie care pe mine nu încetează vreodată să mă suprindă.

Revenind la smartphone-uri și poziția necesară pentru a citi de pe ecranul acestora, vorbim despre cea de-a doua cale – cea în care corpul transmite mesajele către creier. Această poziție deficitară este înregistrată în codul nostru genetic de milioane de ani, este poziția neajutorării, iar ea se activează din păcate inconștient în momentul în care creierul primește informația de la corp.

Cei care citeau cărți aveam umerii dați pe spate și spatele drept…. habar n-am de ce diferența aceasta. Poate că de la datul paginilor. Nu știu.

Eu cred că efectele se vor vedea în timp evaluat ca nivelul de mulțumire și de fericire al oamenilor. Existând oameni care simt ( fără motive ) tristețe și rușine, chiar dacă vom avea un nivel de trai ridicat, habar nu v-om avea de ce nivelul de satisfacție al vieții va scădea sau de ce vom înregistra niveluri ridicate de stres.

Este doar ipoteza mea din simpla observație a corpului meu și a unor oameni dintr-un vagon de tren din București.

Testează pe tine ( fără telefon) și vezi cum se simte corpul tău și ce mesaje transmite către creier din poziția deficitară din care te-ai uita pe telefon și apoi schimbă poziția cu una cu spatele drept, pieptul înainte și privirea dreaptă.

Apoi aștept să-mi spune și mie dacă este doar impresia mea sau ai experimentat aceleași lucruri.

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.

Cu drag,
Laura
P.S Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like și share ca să ajungă la cât mai mulți prieten

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.