Educație Relațională

„Dacă ești dispus să faci doar ce este ușor, viața va fi grea.
Dacă ești dispus să faci ceea ce este greu, viața va fi ușoară”

Astăzi se împlinește un an de când mi-am lansat neoficial pagina mea virtuală de lume și parcă nu-mi vine să cred că a trecut atât de repede timpul. Oficial a fost undeva prin Octombrie 2016.

Și pentru asta vreau să scriu despre începuturi. Alea de-s anevoioase și te fac de multe ori să renunți la visul tău. Începuturile alea în care ajungi să nu mai știi cine ești și ce vrei cu adevărat. Aruncarea în necunoscut și asumarea curajului de a te dezbrăca de cunoscut și a merge dezgolit mai departe. Momentele în care realizezi că ești altfel decât credeai iar asta te suprinde și te înfricoșează câteodată. Momentele acelea care îți schimba macazul pentru totdeauna. Le știi? Cu siguranță le-ai simțit cu frica lor și cu tot pachetul de emoții cu care se prezintă în viața ta. Începuturile sunt o tornadă emoțională.

Pentru mine primul pas în ale scrisului a fost extraordinar de greu, deoarece frica de expunere și de necunoscut a îmbrăcat forma rezistențelor de toate culorile posibile. Toți cei care au început un lucru pe care și l-au dorit enorm, știu la ce mă refer.

Întâi m-am poticnit în găsirea numelui care să-mi reprezinte mesajul, apoi platforma să fie .ro, com. sau eu. Apoi m-am enevrat că n-am putut scrie cu diacritice numele blogului, eu voiam să fie îmi nu imi.

După toată nebunia și cumpărarea domeniului a venit partea cea mai distractivă, cum să arate blogul. Voiam să arate cel mai bine! Cred a durat vreo 4-5 luni până când, obosind de schimbat fundalul, fontul și frame-ul și am realizat că de fapt aveam doar o maaare rezistentă în spate. Nu ai idee câte versiuni de fonturi am încercat. Ce ascundea nevoia de perfecțiune era doar o frică cât casa de mare. Îmi tot spuneam că sunt perfecționistă și chiar credeam în proiecția mea.

Dar până una alta te invit să cauți un pic în viața ta să vezi unde frica ți-a îmbrăcat mantia unei nevoi de perfecțiune.

Dacă nu aș fi înțeles că de fapt în spate stă bine pitită doamna frică, posibil și astăzi să fi testat diverse teme de wordpress și cred că aș fi rămas și singură, deoarece iubitul meu aproape a cedat nervos la câte modificari a trebuit să implementeze 🙂 Prin urmare am ales să mă descotorosesc de perfecțiune (și să-mi salvez relația 🙂 ) lăsându-l fix alb, simplu. Ca să înțelegi un pic, din poziția perfecționistei albul ar fi fost ultima nonculoare la care aș fi apelat vreodată. Și tocmai de aceea am ales-o.

Apoi m-am lovit de regulile și recomandările legate de lungimea unui articol. Să fie mai mult de 1000 de cuvinte, mai scurt de 1000? Aaa, să nu fie mai scurt că lumea n-o să-și ia valoare dar dacă este prea lung oamenii se plictisesc. Până să se plictisească oamenii, m-am plictisit eu să mai caut. Să nu mai spun de logo…

Lată de oboseală am ales să las lucrurile să curgă de la sine, să scriu din pasiune și iubire de oameni și să-mi păstrez motivația sus. Să-mi urmez rețeta sufletului meu ce cuprinde: autenticitate, pasiune, perseverență, răbdare și integritate, deoarece lucrurile stabile se clădesc în timp.

Nu sunt genul ofertelor bombă, boom-ului de moment pentru că am învățat doar să clădesc fundații stabile. Fiind o pasiune am realizat că rezultatul final contează foarte puțin pentru mine. Drumul este cel mai important și mai exact cine devin eu pășind pe drumul acesta.

E surpinzător cât de tare m-a făcut frica să complic procesul. Însă a fost un proces plin de lecții pentru care sunt profund recunoscătoare. Acesta a fost motivul pentru care am scris articolul despre frică și faptul că am înaintat chiar dacă simțeam frica, știind inconștient că ea îmi va spune întotdeauna ce este de făcut. Dacă n-ai citit articolul, îți recomand cu drag.

Pagina de Facebook Imi asum spune astăzi că am 263 de urmăritori de la o lună de când am deschis pagina. Este enorm de mult pentru mine și mă onorează nespus, însă pentru statisticile Fb tind să cred că este puțin. Îmi tot arată grafice cu roșu. Ce nu știe însă Fb să măsoare este bucuria sufletului meu atunci când mă așez la masă și scriu ca și cum v-aș avea în față. Vă dați seama ce party este în garsoniera mea? Tocmai de aceea sunt irelevante măsurătorile pentru mine. Când voi avea un spațiu mai mare și când mesajul meu va fi pregătit să ajung la milioane de oameni, cu siguranță voi apela la specialiști.

Când aud spunându-mi-se că e greu și că este mult frică, cum aș putea să nu înteleg?! Răspunsul meu este de fiecare dată: Este în regulă! Dă-i mai departe!

Ce am învățat după primul an?

Ca un copil ce împlinește primul său an, învăț să merg (scriu)  și să mă ridic cu zâmbetul pe buze atunci când cad.

No pain, no gain! Că trebuie să iubești ceea ce urmează să faci altfel vei renunța de la primele hopuri și sunt o grămadă. Apoi să te decizi să începi cu pași mici, stângaci, imperfecți și să te prezinți în fiecare zi în visul tău cu dorința de a deveni mai bun.

Și nu uita că cine devii în proces contează mai mult decât ce spun alții despre devenirea ta.

Atât.

Până data viitoare îți doresc să-și asumi responsabilitatea unei vieți trăite din plin.