Iar eu sunt furculiță.
Încerc în gol să-i prind sensul.
Sau cel puțin așa mă simt în perioada asta. Îmi scapă viața printre degete și e frustrant.
Vreau lucruri iar apoi nu le mai vreau. Nu vreau lucruri și apoi le vreau. De fapt, mi-e foarte cunoscută indecizia, mă întâlnesc des cu ea. Unii îmi zic că e de vină zodia, dar zău de nu mi-e greu spre imposibil să pasez responsabilitatea pe un desen cu 2 pești ce trag în direcții diferite…
Revenind 🙂 Când apoi vreau din nou ce nu voiam și-mi iese, apare câte ceva care răstoarnă toată situația ca să nu primesc ce-am vrut din a doua.
Apoi nu vreau lucruri și ele mi se întâmplă. Sau le vreau și se întâmplă, câteodată fără niciun efort, altă dată cu eforturi uriașe.
Și caut rețete ca să le aplic, ca să dau sens experiențelor, deoarece am un „defect” care mă împinge să înțeleg orice lucru pe care-l fac. Mă face să gândesc prea mult.. De ce așa? De ce nu altfel? De ce mie? De ce acum?
Și caut rețete…
Știu că nu-i doar povestea mea. O scriu aici ca să înțelegi că nu ești singur/ singură!
Iar când găsesc rețetele, unele par că mi se potrivesc, altele îmi dau impresia că în loc să prepar o tocăniță, mie îmi iese o supă. Chiar dacă sunt aceleași ingrediente și aceeași rețetă.
Și apoi dau să gust supa… dar ce să vezi!! Am în mână o furculiță, că mna… ma pregăteam să mănânc o tocăniță!! Dar ce metafora pentru o viață!
Da!
Life is a soup and I’m a fucking fork!! 🙂
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
P.S Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like și share ca să ajungă la cât mai mulți prieten
