„A țipa la ființele vii reprezintă o tendință de a le ucide spiritul. Bețele și pietrele pot rupe oase, dar cuvintele ne rup inimile.” Robert Fulghum
Care-s de fapt cuvintele despre care Robert Fulghim spune că ne frâng inimile?
Abuzul verbal
Până la 26 de ani eu nu am știut ce înseamnă cu adevărat un abuz verbal sau o manipulare și nu am auzit pe nimeni să vorbească despre asta ca parte din educație (relațională). Știu că suntem mulți.
Nu mica mi-este mirarea să întâlnesc oameni care habar n-au că au fost sau că sunt victimele unor abuzuri. Îi înțeleg perfect! E o zonă tare gri despre care nu văd multe subiecte sau multe apariții media.
Dar de ce așa? De ce suntem orbi la abuzuri? Care-s motivele din cauza cărora nu observăm?
Pentru că:
1. Nu ne-a educat nimeni în direcția asta și nu știm cum să le recunoaștem
2. Abuzul este oarecum înglobat în cultura noastră.
Iar în relațiile de cuplu este și mai greu de recunoscut deoarece:
– Este foarte discret și se petrece doar între cei 2, abuzatorul manifestând un comportament total diferit în societate. Ceea ce scade credibilitatea victimei cât și capacitatea sa de analiză a realității. Ajunge să se întrebe: „Cum este de fapt abuzatorul? Așa cum e acasă sau în societate? Este ceva ce-l provoacă? Păi dacă se petrece doar acasă, înseamnă că … înseamnă că … de fapt eu sunt vinovat/ă și abuzatorul are de fapt o scăpare. Și încă o scăpate… și încă una. Dar sigur e provocat.”
– Abuzatorul neagă abuzul;
– În timp apare desensibilizarea la abuz și acesta ajunge să nu mai fie recunoscut ca atare;
– Abuzul verbal este cel mai ușor de ascuns și de disimulat sub umbrela facerii de bine;
– Abuzul n-are nicio treabă cu modul în care este recepționat de celălalt.
Să ne înțelegem, abuzul reprezintă abuz și punct.
Scopul unui abuz este obținerea și menținerea controlului asupra unei alte persoane, denumită victimă.
Dacă jignirile fac parte din zona vizibilă a abuzurilor verbale ( deci mare parte din bullying ), restul sunt destul de greu de ochit ca făcând parte din această categorie. Dintre ele menționez: dominarea, intimidarea, manipularea, criticismul, înjosirea, contrazicerea (voită), umilirea, superioritatea, evitarea ( voită).
Ele sunt social acceptate ca fiind niște jocuri curate. Crunt!
Te provoc să nu crezi o iotă din ce scriu! Te rog în schimb să te uiți un pic în jur, în media, în tot ce ne înconjoară. Toate emisiunile de succes de la orele de maximă audiență au 80% componentă de abuzuri verbale, prin urmare ele duc în timp la densensibilizare.
Nu doar că duc la desensibilizare socială, ci chiar și familială. Multe victime ale abuzurilor domestice habar nu au că-s victime ale abuzurilor domestice, ele cred că sunt de vină.
Replicile clasice pe care de multe ori le-am auzit mulți dintre noi și care reprezintă un clasic și grav abuz sunt: „ești prea sensibil/ă!” sau „Te văd că ai chef de ceartă.” Replica ești prea sensibil/ă este o metodă de a anihila și de a debusola persoana căreia i se adresează, astfel încât să piardă legătura cu realitatea. În timp, victima nu reușește să mai înțeleagă ce este real și ce nu, care emoții sunt reale și care nu. Acest gen de abuz a fost denumit de specialiști ca fiind „înnebunitor”. Este o formă de „interacțiune interpersonală care rezultă din reținerea de la o formă mai intensă de agresiune și care reduce sever capacitatea victimei de a recunoaște realitatea persoanală și de a-i face față (Bach & Goldberg, 1974)”.
Când are loc acest gen de abuz, partenera nu se confruntă cu nimic concret. Ea trebuie să aibă încredere în propria-i experiență, și oricât de dureros ar fi, să recunoască și să accepte faptul că agresorul nu o iubește, nu o apreciază și nu o respectă: George R. Bach & Roland M. Deutsch, în cartea lor Stop! You’re driving me crazy ( Încetează! Mă înnebunești) 1980, afirmă:
„Pentru a învăța să recunoști experiențele care pot ajunge „să te înnebunească”, este important să cunoști următoarele stări caracteristice ale unei persoane abuzate verbal:
1. Se simte temporar tulburată și incapabilă pe moment să-și revină;
2. Se simte pierdută, neștiind încotro să se îndrepte și ce anume să caute;
3. Se simte descoperită ( cu garda jos)
4. Se simte stingheră, confuză și dezorientată;
5. Se simte dezechilibrată, ca și cum i-ar fugi pământul de sub picioare;
6. Își dă seama că primește mesaje duble, dar nu este în stare sau nu îndrăznește să ceară o clarificare ( sau cere o clarificare și nu o primește)
7. Se simte, în general, stânjenită de simpla prezență a altei persoane;
8. Descoperă că a greșit în evaluarea propriei poziții în cadrul relației sau a situației în ansamblul ei;
9. Se simte total nepregătită să facă față încălcării unei promisiuni sau a neîmplinirii unei așteptări;
10. Se simte că i s-a „spulberat un vis” important;
11. Într-o situație în care ar fi de presupus să existe bunăvoință, pare să domine reaua-voință;
12. Se simte intimidată, fără control asupra propriei persoane;
13. Este incapabilă să scape de obsesia anumitor gânduri;
14. Ceea ce i se părea clar devine confuz, incert;
15. Are un sentimen ciudat de gol interior și de neliniște;
16. Are dorința puternică de a pleca, totuși nu se simte în stare să se miște, ca și cum ar fi încremenită;
17. Se simte amețită, confuză, incapabilă să atace o problemă;
18. Are o vagă suspiciune că ceva nu este în regulă;
19. Simte că lumea sa subiectivă a devenit haotică.
„Agresiunea poate fi recunoscută din cauză că impactul comportamentului asupra victimei este unul dureros ( Bach & Goldberg 1974)”
Cele mai multe cazuri pe care le-am întâlnit au fost între o victimă care trăiește într-o realitate de colaborare și comunicare ( să facem să fie bine) și un agresor care trăiește într-o realitate care totul se învârte în jurul subordonării și a controlului ( tu îmi ești inferior/ o să te fac să mi te supui).
În general agresorii trăiesc în lumea dominanței și a controlului, prin urmare tot ce există în jur trebuie să i se subordoneze sau să-i facă el/ ea să i se subordoneze. Din cauza asta sunt extrem de fini cunoscători ai oamenilor și ale punctelor lor slabe. Un agresor va spune des te iubesc! ca tine nu am iubit pe nimeni! apoi să manipuleze prin diverse tehnici sau să retragă conștient din relație, ca și cum victima nu merită iubirea sa. Unii sunt dominatori fizic și verbal ( tonalitatea) ( Donald Trump), alții pot fi manipulatori ocazionali și suprinzători, în restul timpului părând foarte docili, alții sunt furioși non stop, alții sunt retrași și au privirea aia pierdută sau din contră, foarte focusați ( tipul criminalilor în serie), unii sunt imprevizibili, alții patetici etc.
O relație abuzivă nu este orientată către colaborare sau către dezvoltare, ci din contră, control și stagnare. Victima trăiește cu senzația constantă că nu a făcut destul. Că încă mai sunt lucruri de îmbunătățit la sine ca să fie pe plac.
Dacă într-o relație echilibrată partenerii sunt egali, domnește reciprocitatea, bunătatea, colaborarea, intimitatea, recunoașterea valorii celuilalt și laudelor, într-o relație abuzivă găsim inegalitatea ( deoarece domnește dominarea = superioritatea = celălalt este automat inferior), competiția ( abuzatorul se simte într-un joc de putere și de dominare – care pe care), manipularea ( intimitatea și deschiderea partenerului sunt folosite ca arme), controlul ( laudele sunt inexistente deoarece ele ar aduce creșterea încrederii în sine, iar abuzatorul dorește fix opusul) și negarea ( aduce cu sine pierderea propriei valori a partenerului).
O relație afectivă echilibrată se simte și aduce ca o pace interioară.
O relație afectivă abuzivă crează o stare de ostilitate continuă, e ca și cum ai păși pe un teren minat.
Deschide ochii bine și fă un pas în spate ca să ai spațiu să te întrebi: Ce fel de relație afectivă am eu? E una bazată pe colaborare sau pe supunere?
Educația relațională este o alegere!
Cu drag,
Laura
