Dacă durerea sau consecințele negative ar reprezenta un factor decizional, cu toții am fi ajuns la perfecțiune, dar ele nu reprezintă asta decât în foarte puține condiții.
Când am început să practic coachingul credeam că dacă persoana din fața mea înțelege care-s riscurile, pierderile și vede daunele pe care și le provoacă, toate se rezolvă și va renunța la comportamentul care i-a creat dependență sau durere. Dar experiența m-a lăsat fără opiniile astea și mi-a arătat opusul:
Un om care fumează știe și vede pe fiecare pachet riscurile la care se expune;
Un om care consumă alcool observă atunci când își revine din mahmureală ce impact distructiv are „obiceiul” său;
O persoană care rămâne într-o situație care o dezumanizează, știe rațional că trebuie să plece, dar nu o face. Și lista poate continua.
Resurse
Când ai resurse la dispoziție ți le poți activa ca să îți schimbi realitatea, când n-ai, o simți dar efectiv n-ai cu ce mijloace s-o schimbi. E ca și cum stai pe un scaun legat de mâini și de picioare și vezi că cineva vine să te lovească. Știi ce ai de făcut, dar n-ai cu ce. De multe ori și după ce s-au desfăcut sforile care legau membrele, aceste „sfori” rămân în subconștient și imobilizează.
Cu timpul în schimb am realizat că fiecare face tot posibilul și prin mijloacele pe care le are (și pe care le utilizează în funcție de resursele interioare de care dispune), ca să se simtă bine.
Dacă nu te doare nimic sau durerea este suportabilă, nu iei pastile, corect? Dacă nu te doare măseaua doar n-oi lua anitiinflamatoare aiurea, dar daca ți se umflă și te doare non stop? Iei 1, 2,3… și faci orice ca să scapi de durere. Te duci să-ți scoți măseaua, așa-i?
Ușor, nu? Ideea e că sufletul nu-l poți scoate ci îl poți doar amorți sau mai altfel spus, îi poți amorți legăturile cu mintea care interpretează. Atât!
Și cum îl amorțești? Printr-o adicție…
Care adicție activează fix acele părți din creier care n-au fost satisfăcute când a apărut durerea inițială. Acele adicții amorțesc durerea și aduc, chiar daca ptr scurt timp, plăcerea. Este o formă de medicație…
Întreabă orice persoană care fumează și ai să vezi ce-ți spune că-i aduce țigara. Mie mulți mi/au spus că-i liniștește.
Și cum spune Gabor Mate, ÎNTREBAREA NU ESTE DE CE ȚIGARA CI DE CE NEVOIA DE LINIȘTE?
În adicții lucrezi degeaba pe adicție, e doar un simptom, se lucrează pe cauză.
De ce durerea nu de ce adicția.
Diferența între aceia care se cred fără comportamente dependente și cei care-și recunosc sau nu dependențele, sunt doar mijloacele prin care ni le satisfacem și intensitatea cu care o facem. Acum nu mai vreau să te schimb, vreau doar să te înțeleg și să-ți ofer spațiu și autenticitate, iar dacă tu în spațiul acesta te vei regăsi pe tine vei avea resursele ca să decizi dacă renunți la dependență sau nu. Vei avea opțiunea de a deveni independent. Poate…
Ei suntem tot noi dar cu mai multe resurse.
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
