Arta comunicării

De peste 15 ani lucrez în domeniul comunicării cu publicul și am avut ani în care am lucrat și în call center, adică în primul rând.

Știu cât de mult a trebuit să învăț: tehnici de comunicare, de mediere, de ascultare, de persuasiune, de vânzare, însă chiar și după atâtia ani îmi dau voie să recunosc că nu știu mare lucru. N-a trecut zi din cei 15 ani în care să n-aloc min 30 de minute studiului și zău dacă simt că am zgăriat măcar puțin suprafața. Cine a lucrat sau lucrează în call center știe ce înseamnă să ajungi la un numitor comun cu cineva care nu te știe, nu te vede și căruia îi soliciți încrederea.

Comunicarea este artă, o mașinărie, este o tehnologie în sine, cu „reguli” și „obligații”și dacă știi să vorbești asta nu înseamnă că știi să comunici sau să asculți.

E cale lungă tare!

Dar ce mă surprinde cel mai tare este că majoritatea se consideră extrem de buni comunicatori. Mulți consideră că acele cursuri de comunicare sunt apă de ploaie și că medierea este un pistol cu apă. Ce să arunce banii pe fereastră când ei vorbesc în fiecare zi?!

Studiile arată că nivelul de acuratețe în ascultarea mesajului primit de la ceilalți este de 13%. 13%, atât! Nu-mi spune că înțelegi ce-ți zice partenerul în discuție. Înțelegi 13% din ce-ți spune, da. Poate nu-s 13…dar nici 100% nu-s!

Mai grav este că această artă de a comunica, la care cu toții ne credem fruntași, stă la baza tuturor interacțiunilor umane. Știi care-i treaba nasoală aici? Am afirmat mai sus că „cine a lucrat sau lucrează în call center știe ce înseamnă să ajungi la un numitor comun cu cineva care nu te știe, nu te vede și căruia îi soliciți încrederea. „

Gândește-te că afirmația aceasta se aplică și în cuplu – să ajungi la un numitor comun cu cineva care nu te știe ( dar crede că te știe), nu te vede ( deși te privește, dar de multe ori ești doar o oglindă) și căruia îi soliciți încrederea.

Ia-ți o pauză de gândire și verifică tu unde ai învățat să asculți sau să comunici asertiv? Sau unde ai învățat să mediezi un conflict sau să-ți rezolvi problemele din cuplu?

Că la școală nu ne învață nimeni, iar ascultatul acela este cu totul altceva, este o evaluare, nu o comunicare. Iar acasă… extrem de puțini au ocazia de a fi învățat cum să comunice autentic. Dar asta este altă poveste.

Acum suntem adulți responsabili de propriile decizii.

 

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,

Laura

Articole similare

Un comentariu

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.