Când nu știi cum să îți rezolvi o problemă, du-te în mijlocul naturii, urmărește-i ritmul, perfecțiunea și reamintește-ți că omenirea a evoluat doar întorcându-se acasă, în natură.
Ieri în timp ce mă uitam pe geam, natura mi-a arătat amuzată cum ne „rezolvăm” câteodată problemele, ascunzându-le.
În fiecare toamnă în parcarea din spatele blocului se întâmplă un fenomen tare interesant. Fără excepție, dimineața trotuarele sunt de o curățenie exemplară fară frunze pe jos, totul este stropit cu apă, corespunzător, însă spre seară totul devine o harababură de nedescris. E plin de frunze mai ceva ca în pădurile de conifere.
M-am întrebat des care-i motivul din spatele haosului de seara, în condițiile în care unii oameni muncesc zilnic cu greu pentru a face curățenie dimineața? Ce anume sau cine îngreunează truda celor care-și fac treaba atât de bine ?
„În vremuri de restrişte iese la iveală superficialitatea structurii de bază.” Robert Browning
Mi s-a părut că natura are haz.
Răspunsul de ieri a fost de fapt metafora perfectă a modului în care și noi câteodată ne soluționăm problemele.
Cu toții avem în jurul nostru oameni echilibrati și zen la exterior, ce par a fi într-o continuă meditație. Care spun că ei și-au rezolvat toate sau chiar nu au probleme? Cei care atunci când suferi îți spun să gândești pozitiv ( nu c-aș avea ceva cu gândirea pozitivă, cred în beneficiile ei însă doar atunci când este folosită corespunzator, altfel face mai mult rău decât ar putea să facă bine) așa ca ei? Îi știi?
La ei mai tot timpul totul este minunat, mirobolant, lumea-i un pat de flori și pare că pe ei nu i-ar afecta nici dacă ar începe un cutremur de 8 pe scara Richter. Deoarece până la urmă nici cutremurul și nici scara Richter nu sunt o problemă. Ele de fapt nici nu există, de ce s-ar impacienta? 🙂 Aparent echilibrați, ei sunt ca parcarea fără frunze, curată de dimineață.
Dacă însă se pornește un „vânt” mai puternic în lumea lor sau se „trezesc” într-o situație (reală) de criză, de obicei sunt cei ce clachează cel mai repede. În realitatea lor totul se transformă brusc în haos, dispare zenul și devin total dezorganizați. Sunt ca harababura de seară din parcarea plină de frunze a blocului. Problemele lor sunt ca frunzele care apar de nicăieri.
Din afară totul pare suprinzător, nu-i așa ?
E ușor să fii zen stând pe un pat de flori. Practici cu adevărat zenul atunci când poți sta pe pat de spini … fără să suspini.
Știi ce fac de fapt și care este motivul pentru care deodată seara parcarea se umple de frunze sau pentru care realitatea celor zen este dată peste cap?
Deoarece ei niciodată nu au stat să-și rezolve cu adevărat cauzele problemelor. Nu au avut nici răbdarea și nici puterea să stea în disconfort ca să caute soluții și metode de rezolvare pe termen lung. Procedează exact ca vecinul care se ocupă de curățenia blocului nostru… le ascunde pe toate pe sub mașini :)) Face totul superficial, rapid. El crede că fentează ordinea naturii, dar oare cât crezi că-i va merge așa? Când vor cădea îndeajuns de multe frunze ca să nu le mai poată băga sub mașini, atunci ce-i mai rămâne de făcut?!
Îmi vei zice că frunzele nu-s ale vecinului și pot fi curățate oricând de altcineva dacă plătește, fără ca el să mai depună vreun efort. Îți voi da dreptate cu siguranță însă te voi întreba ce faci când frunzele sunt doar o metaforă a provocărilor interioare? Când frunzele reprezintă fisurile în zidurile de rezistență ale ființei umane? Asta să nu folosesc metafora cu preșul și rahatul… Ele nu vor putea fi niciodată soluționate fără dorința și efortul posesorului, indiferent de câți bani are de dat. Până să vină cineva să facă ordine, mirosul va bântui prin casa 🙂 Trebuie să fi ajuns maeștri în meditația zen ca să poată ignora mirosul neplăcut 🙂 sau mormanul de frunze.
Până una alta, ocupă-te tu de „frunzele” tale cât încă mai e vară și lasă-i pe alții să fie zen, pentru că în vreme de toamnă natura va avea grija sa ti le aducă pe mai toate la suprafață.
