Povestea celui care caută

A fost odată ca niciodată, un copil curios pe nume Petre.

Încă de când Petre a învățat să vorbească i-a pus pe cei mari în dificultate, întrebându-i neobosit despre ce este viața. Fiindcă răspunsurile lor nu l-au mulțumit deloc, când a ajuns destul de mare încât să se descurce singur și-a luat la revedere de la familia sa și s-a hotărât să plece în lume ca să găsească poate răspunsul corect.

A mers Petre și tot a mers o bună bucată de timp, până când într-o zi a ajuns într-un sat liniștit de la poalele munților, iar la poarta unei case a dat de un bătrân ce stătea pe bancă, așteptând parcă pe cineva. Petre politicos îl salută și-l întreabă:
– Om bun, pe mine mă chinuie o întrebare de multă vreme și încă nu i-am găsit răspunsul. Sunt curios să aflu poate de la matale, despre ce e viața ta?
Bătrânul stă, se gândi și îi răspunse:

– Ești un băiat tare inteligent, știi? Nu m-a mai întrebat nimeni asta vreodată și chiar n-am stat să mă gândesc. Ți-aș putea spune despre ce a fost, însă tare greu mi-e tată, să-ți spun despre ce este acum. Sunt la capăt de drum și cred că mi-a rămas doar așteptarea. Despre asta cred că este, îmi aștept sfârșitul. Dar tu ești încă mic, vei afla, Petre, vei afla!

Petre plecă mai departe mulțumindu-i bătrânului și urându-i multă sănătate și zile multe, de fapt atâtea câte își dorește el să aibă. Se gândi că nu degeaba i s-a părut lui că bătrânul așteapta, însă credea că așteapta pe cineva anume. De fapt, da, chiar aștepta…

La câțiva km distanță, în următorul sat zări peste un gard, într-o curte o femeie cu 3 copii ce alergau de zor prin gospodărie în timp ce ea pregătea de mâncare. După ce se gândi dacă să o deranjeze sau nu pe femeie, își lua inima-n dinți și o salută:
– Bună ziua, doamnă dragă! Îmi cer scuze că vă deranjez, da’ pot să vă întreb și eu ceva?”

– Sigur, dragul mamii, doar intră în curte și așează-te la masă cu noi că doar ce ne pregăteam să mâncăm de prânz. Soțul meu e pe drum de la câmp și ne-am bucura să avem un oaspete la masă. Dar spune, întreabă-mă.
– Despre ce este viața ta, doamnă dragă?
Întrebare ce o făcu să se oprească din treabă și să se uite la el atentă.
– Nimeni nu m-a mai întrebat asta până acum și am nevoie să stau un pic să mă gândesc.
Când termină de amestecat mămaliga îi spuse:
– Știu! Viața mea este despre ce mi-am dorit eu să fie. Este despre cei trei copii ai mei, despre soțul meu, despre gospodarie și odihnă.

După masă le mulțumi pentru ospitalitate și plecă mai departe gândindu-se că e prima oară când cineva îi spune că viața ei este exact cum și-a dorit să fie. Realiză că nici nu era greu de observat despre ce e viața femeii. Era dedicată vieții ei și asta o facea să fie foarte împlinită. Muncea cu drag și cu zâmbetul pe buze.

Cu gândurile astea în minte, prin fața lui trecu un preot îmbrăcat cu veșminte bisericești ce pleca spre casă după ce încheiase slujba de la biserică. Bucuros de întâlnire și de faptul că mai poate afla un răspuns, îi dădu binețe și-l întrebă același lucru:
– Părinte, caut răspunsul la o întrebare și m-am gândit că tu mi-ai putea ajuta cu unul foarte profund.
– Spune, copile!
– Părinte, despre ce e viața ta?
Preotul stătu o perioadă pe gânduri și-i răspunse.

– Ești un copil inteligent, niciodată nu m-am gândit la întrebarea asta dar am să încerc să-ți răspund acum. Viața mea este despre Dumnezeu, despre minunile pe care ni le-a arătat nouă, despre oameni și despre învățătura lui Dumnezeu. Și cred că asta răspunde cel mai bine la întrebarea ta.

Petre îi mulțumi și plecă mai departe gândindu-se că acesta-i și motivul pentru care poartă veșmintele acelea pe el, se închină des, adună oamenii la slujba și le predică din Biblie. Îi păru un om împăcat cu viața lui.

La ieșirea din sat, la umbra unui copac văzu un om ce stătea turcește și părea că doarme. Fiind prima dată când se întâlnea cu cineva care dormea în poziția aceea, se apropie tiptil de el ca să nu-l deranjeze. Omul însă simțindu-i însă prezența și curiozitatea, îi răspunse direct cu un glas foarte plăcut auzului:
– Petre, pentru mine viața este. E despre nimic. Este despre simplitate, despre credință, prezența și e despre liniște, iar eu nu dorm ci meditez.

Petre rămase fără cuvinte văzând cum cineva i-a putut intui intenția. În timp ce el se minuna de cele întamplate, omul se porni pe un râs gălagios și îi spuse din nou:

– Petre, nu te mira! Învață că atunci când reusești să stai în liniște în tine, poți auzi gândurile tale și ale celorlalti însă când vei începe să pui vorbe, vei complica. Când va veni ziua și te vei opri la umbra unui copac, închide ochii, relaxează-te și adu-ți aminte de întâlnirea noastră. Am ceva să-ți mai spun, însă nu ești încă pregătit să asculți. Nu a sosit încă momentul. Tu du-te și caută-te pe mai departe iar când te vei fi convins, vei știi că ai avut răspunsul încă de la început.

Și începu din nou să râdă.

Petre plecă mai bulversat decât fusese vreodată. Nu înțelesese nimic din ceea ce îi spusese omul care medita…

Partea a 2 a a poveștii o vei găsi în articolul de mâine.

Tu ce i-ai răspunde lui Petre dacă te-ai întâlni cu el până mâine ? Sunt curioasă să-ți citesc răspunsul în comentarii.

Până data viitoare îți doresc să-și asumi responsabilitatea unei vieți trăite din plin.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.