De aproximativ o lună am ales ca în fiecare dimineață să-mi descarc și să-mi pregătesc creierul de o nouă zi scriind câteva pagini într-o agendă.
Acest obicei mi-a adus până acum o multitudine de beneficii și conștientizări subsidiare scopului principal, iar despre una dintre conștientizări am scris aici.
Ca o paranteză, am observat că mi-e mai ușor să mă desconspir în scris decât atunci când vorbesc. E normal până la urmă să fiu concentrată pe altceva decât să fac analiza textului în timpul conversației. Am orele mele individuale de psihoterapie și coaching unde iau la disecat și mestecat sofismele astea.
EVRIKA!
Dar astăzi a fost EVRIKA!
A fost despre cea de-a doua mult așteptată clarificare a unui răspuns pe care-l căut de multă vreme: De ce ALEGEM să folosim trebuie sau ar trebui chiar și atunci când vrem cu adevărat să facem lucrul respectiv? Am scris cu litere mari alegem, deoarece este chiar o alegere chiar dacă e ajunsă automatism... Totul în viață se rezumă la alegere. Viața în sine e chiar alegerea supremă.
Trebuie este un verb IMPERSONAL, un verb lipsit de personalitate 🙂
În timp ce scriam și descriam astăzi cu patos beneficiile implementării unui nou obicei (de care sunt 100% convinsă că mi-ar aduce doar beneficii și pe care chiar îl voi urma), m-am trezit scriind că „ar trebui”. Opa! Și a început să țipe alarma de avarie. Ahaaa, acum chiar te-am prins! Am tras aer în piept și mi-am relaxat corpul deoarece am învățat că atunci când mă încordez, apare rezistența în mine și s-a dus naibii totul.
De ce am zis „ar trebui” pentru ceva care îmi doresc să fac și care cel mai probabil voi face? Tu de ce spui trebuie când vrei să faci ceva?
Pentru că trebuie dragilor, ne scapă de asumarea responsabilității unui potențial eșec. Trebuie e o altă formă a fricii. Pentru că dacă înlocuim trebuie cu aleg , nu mai există cale de întors. Alegerea înseamnă putere, conștientizarea și asumarea puterii personale.
Citește încă o dată.
Când spui „trebuie/ ar trebui să fac asta” îți îngropi de fapt adevărul tău: aș face asta dar mi-e frică să nu dau greș sau să nu cumva să nu iasă. Dă-ți voie să greșești, să te DEZamăgești.
Trebuie conține în el sămânța neasumării. „Dacă e musai (trebuie), cu plăcere!”
Acum no, tu nu poți fi făcut responsabil/ă de ceva care a trebuit făcut, ai fost nevoit, n-a fost alegerea ta. Ce să-i faci?! Dacă a trebuit. Eu am ajuns să-mi iubesc frica și acum învăț s-o evaluez.
Rezistența din tine îmi va spune că unele lucruri acum chiar trebuie. Dacă țin de urgență și viața ta e în pericol, crede-mă că tot alegerea ta a fost, însă cu ceva timp în urmă. Du-te puțin și sapă în memorie care a fost decizia care te-a adus în punctul acela și conștientizează cu blândețe. Atunci ai luat cu siguranță cele mai bune decizii cu informațiile pe care le aveai. Nu e rost de judecată aici ci doar de dezvăluire a adevărului.
Este un verb IMPERSONAL, un verb lipsit de personalitate iar prin asta îți anesteziezi geniul interior si al său spirit de inițiativă și inovație și te faci unul dintre cei mulți, un follower. Te bagă în mulțime. Nu-l lăsa!
În spatele deciziei de a nu-l mai folosi în limbajul zilnic stă alegerea conștientă și asumarea propriilor decizii. Acolo este de lucrat cu adevărat.
Dragilor, nimic nu trebuie, totul se rezumă la alegere.
p.s. Voi scrie mult despre frică, până atunci când vei ajunge s-o iubești și să-i aprecizi rolul real de busolă pe care-l are în viața ta.
