Prin perindările mele de pe Facebook am dat peste acest grafic și m-a inspirat aducându-mi aminte de comunicarea sinceră și pornită din inimă. Despre asta aleg să scriu astăzi împreună cu o poveste din viața mea profesională.
Se face că aveam un manager nou și ne pregăteam de evaluarea de jumătate de an. El fire vulcanică, experiență de 20 de ani în vânzări, neamț, deci cam tot ce trebuie (not) pentru a avea o discuție deschisă și dificilă. Ei, adevărul este că în ani am învățat că indiferent de interlocutor și temperamentul său, a spune ceea ce am pe inimă, împachetat cu diplomație dar sincer, e ceea ce mă ajută pe mine pe termen lung.
După discuția legată de obiective, a venit și întrebarea la care am avut de ales sinceritatea sau calea ocolitoare. M-a întrebat despre cum văd eu viitorul în acestă poziție și ce reprezintă pentru mine ea. Ei, adevărul pe care i l-am și zis a fost că este un compromis la acest moment, taskurile mă plictisesc și am alte planuri pentru perioada următoare. Cred că fiind așa aliniată cu ceea ce simțeam, i le-am spus cu atâta ușurință încât răspunsul lui a fost:
“Wow! Asta da sinceritate!” Și de acolo discuția și colaborarea noastră a luat o cu totul altă direcție. Am simțit respect și sincer, nu avea cum decât acceptare. De ce spun că nu avea cum? Pentru că un om aliniat și sincer cu sine, care și-a acceptat gândurile, nu poate fi “doborât” sau influențat. Îl poți accepta sau nu, atât.
Ulterior am fost întrebată dacă nu mi-e frică de faptul că mă poate concedia. Nu, nu mi-a fost și nici nu m-am gândit la asta. Dacă m-aș fi gândit, poate aș fi reconsiderat discuția.
Rezultatul acelei discuții a fost o relație onestă, cu mult respect reciproc și apreciere pentru spațiul creat.
Să ne înțelegem, inteligența emoțională s-a dezvoltat mai târziu, noi la bază suntem construiți pentru supraviețuire, abia mai târziu ni s-au dezvoltat centrii necesari socializării.
Deci din start se presupune că nu ne vine “natural” să spunem ce avem pe inimă. Asta se învață. Cum? Fiecare prin propriul său stil. Eu sunt autodidactă și când îmi propun ceva, caut, citesc, ascult podcasturi, merg la cursuri și nu am nevoie de cineva care să mă împingă de la spate. Pe mine mă motivează obiectivul iar asta în NLP se numește motivație Pull. Cealaltă e motivația push, adică acele persoane care au nevoie de un motiv sau de cineva care să-i împingă de la spate. Ambele sunt modele interne și sunt ok, nu e una mai cu moț ca cealaltă. Important este să ne cunoaștem stilul.
Conversațiile dificile au la bază 3 caracteristici:
– miza e mare
– opiniile sunt diferite
– emoțiile sunt la cote ridicate.
Evaluează singur și ai să vezi că în cadrul relatiilor personale și de business, cele 3 puncte sunt mai mereu bifate.
Avem 3 opțiuni:
Să le evităm/ să le avem, dar din lipsa exercițiului și a cunoașterii, (de sine și a unor reguli simple de comunicare) să le purtăm în direcția greșită sau a3a este să le purtăm bine către obiectivul comun.
Da, probabil te gândești că ține și de interlocutor. Așa-i. Ține de multe ori. În dățile în care interlocutorul a fost unul pe care EU L-am EVALUAT CA FIIND DIFICIL, am ales să nu port conversațiile.
Rezultatul?
Acele conversații neavute încă mi se plimbă prin minte, din când în când, ca niște discuri stricate. Acelea sunt momentele pe care le regret și pe care fac tot posibilul să nu le repet și în prezent. De ce?
Pentru că indiferent cum va percepe cealaltă persoană, eu nu-mi voi stinge adevărul din cauza fricii. Știu că nu întotdeauna va fi posibil să vorbesc deschis, dar cel puțin am în vedere de mult timp, să nu mai las frica să-mi guverneze gura. N-am câștigat niciodată atunci când am tăcut sau când am zis doar “ce se cuvine”. Sau chiar dacă am câștigat la exterior, m-a costat prea mult în interior.
Mă costă încă timp și emoții retrăindu-le. Pentru că așa cum am zis mai sus, de multe ori îmi reapar în minte. Intensitatea lor scade în timp dar tot consum de energie e.
Vindecarea va începe întotdeauna cu adevărul.
Iar adevărul meu este că dacă exteriorul nu este așa cum mi-l doresc, înseamnă că ceva încă îmi acoperă judecata și nu-s cu adevărat sinceră cu mine. Și de acolo pornesc căutarea. Iar când am descoperit, pun mâna și învăț cum să fac lucrurile diferit.
Eu doar așa am învățat să vindec. Învățând să fac lucrurile diferit.
Educația relațională este o alegere!
