Orice încercare de control împotriva voinței celeilalte persoane, rușinea, amenințarea, refuzul de a-i accepta părerile, critica, izolarea ( așezatul într-o bancă separată) se înscrie în categoria abuzului emoțional şi poate crea traume cu efecte profunde în dezvoltarea emoțională a unui individ.
Dacă mă uit înapoi, de mult prea puține ori deciziile pe care le-am luat din frică m-au ajutat să-mi găsesc echilibrul interior și să îmi cresc stima de sine.
De fiecare dată când cineva a încercat să-mi inducă frica, m-am retras. Când a fost pus piciorul în prag și nu mi s-au luat în calcul opiniile, m-am răzvrătit (atunci când am avut posibilitatea s-o fac). Pentru că în încercarea lor de a induce frica în mine ca factor motivațional, nu-au reușit decât să mă îndepărteze de la drumul meu și de la mine. Pentru mine instituțiile de învățământ au fost traumatizante și am simțit cum mi-au schilodit personalitatea, prin încercarea lor barbară de a mă pune în banca mea. Copilul este dependent prin însăși natura sa și opțiunea de a pleca, de recunoaște sau a nu sta în mijlocul unui abuz, e foarte mică.
Chiar la ultima mea sesiune individuală de terapie, am descoperit cu durere în suflet ce efecte au avut asupra psihicului meu metodele prin care diriginta a ales „să mă motiveze” sau „să mă aducă pe calea corectă”. A decis să folosească inducerea fricii, amenințarea și violența fizică – că mă exmatriculează, că-mi scade nota la purtare etc, doar pentru că stăteam de vorbă cu niște colegi pe care ea nu-i agrea, iar la note nu prea avea ce să-mi facă deoarece performam.
N-am înțeles niciodată și nu voi înțelege cum poate crede cineva ca altcineva va funcționa armonios bazându-se pe înspăimântare. Asta înseamnă traumatizare, nimic altceva.
Însă întotdeauna când am luat deciziile din iubire și stimă de sine, au fost cele care mi-au adus schimbări profunde, sănătoase și de lungă durată.
„Lasă să-mi știi de frică sau dacă nu te sperii un pic, nu obții nimic/ bătaia e ruptă din rai” . Îți sunt cunoscute replicile? Da? Să știi că astea sunt forme de abuz emoțional.
Poate e timpul să ne rupem de mentalitatea piciorului în prag sau ceea a pumnului în gură, deoarece ele creează doar traume cu bătaie lungă, nicidecum nu creează adulți echilibrați.
Abuzul poate fi și psihologic, nu doar fizic.
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
