Înainte de a mă apuca de studiat domeniul psihotraumatologiei, de multe ori m-am aflat în postura de a judeca oamenii care deveneau victime în pofida faptului că păreau să înțeleagă că urma să devină victimele unui abuz, înselătorii sau orice eveniment nefericit însă nu acționau în niciun fel. Astăzi înțelegând (oarecum) răspunsul fiziologic, fizic și psihic al corpului, simt să împărtășesc câteva informații ce-ți pot fi și ție cândva de ajutor.
Cu siguranță ai auzit cazuri de oameni abuzați psihic sau fizic care rămân în continuare lângă agresor, deși ar avea posibilitatea să plece. Sau femei care au fost abuzate fizic de necunoscuți pe stradă și din a căror declarații reiese că înțeleseseră că ceva nu este în regulă, dar totuși au avut încredere în agresor și au rămas pe loc. Oameni care sunt înșelați deși au fost atenționați în nenumărate rânduri. Oameni care intră în același tip de relații disfuncționale etc.
Ei bine, noile rezultate ale neuroștiințelor schimbă total modul de abordare cunoscut și aduc în atenție importanța corpului ( nu doar a minții cum era considerat în trecut) și a rolului său în lume ca parte din identitatea persoanei. Știința începe să ofere locul cuvenit, de cinste, corpului și semnalelor acestuia.
Echilibrarea emoțională și inteligența corpului
Cum ne putem echilibra emoțional în momentele de impact și ce se petrece de fapt în interiorul corpului nostru?
Pe scurt și strict cu referire la recțiile corpului, deținem un SNA ( sistem nervos autonom) sau sistemul nervos vegetativ ce nu se află sub control conștient și influențează procese precum frecvența cardiacă, digestia, respirația, salivația, transpirația, dilatarea pupilei, micțiunea sau excitația sexuală. Acest sistem este cel pe care-l avem în comun cu orice mamifer cunoscut și este alcătuit din: sistemul nervos vegetativ simpatic și sistemul nervos vegetatic parasimpatic ( o să-ți las un filmuleț în lb. română ca să urmărești un pic ce funcții are fiecare).
În cazul unui potențial pericol, sistemul simpatic pregătește corpul pentru acel luptă sau fugi, de care cu siguranță ai auzit, eliberând adrenalina și cortizolul pentru a ne pune în alertă, ducând la creșterea ritmului cardiac sau pregătirea mușchilor pentru acțiune. Dacă pericolul se dovedește a fi o alarmă falsă, atunci intră în scenă sistemul parasimpatic și eliberează oxitocina care ajută la recuperare, relaxare și digestie. Dacă însă pericolul este real și nu există o cale de a fugi sau de a lupta ( reacția simpatică), atunci este activat ( parasimpatic) răspunsul de înghețare a corpului – acel răspuns ce reprezintă ultima resursă de supraviețuire. Ce se întâmplă este că sângele este direcționat brusc către organele vitale iar organismul nu mai deține resurse să facă nimic altceva decât să stea nemișcat. Acea stare descrisă în popor – paralizat de frică. E reacția șoricelului sau a șarpelui care o face pe mortul atunci când a căzut în ghearele prădătorului.
Starea de echilibru a corpului este dată de echilibru între cele două sisteme, simpatic și parasimpatic iar ca echilibrul acesta să se petreacă este necesar ca noi să ne simțim în siguranță.
Conform teoriei lui Stephen Porges „Polyvagal theory„, deținem în interiorul corpului nostru un sistem de alarmă denumit „neuroception” care detectează nivelul de pericol din interacțiunile umane. Îmi pare rău dar nu am găsit încă referințe în limba română despre această teorie (poate există și nu le-am găsit eu ), dar îți las un link aici către site-ul dl doctor Stephen. Acest sistem de alarmă este operat independent de voința noastră și se petrece în fracțiuni de secundă din momentul în care interacționăm cu cineva. Ce face mai exact, trimite în ambele emisfere informația de la nervul vag (nerv ce trece prin creier, ochi, urechi, mușchi faciali, corzi vocale și aproape fiecare organ intern) și trimite înapoi sub formă de așa zisul Instinct – că-ți place sau nu-ți place de persoana din fața ta. Acesta este modul intern prin care la întâlnirea unei persoane ne putem simți în siguranță (iar corpul se va relaxa – activarea sistemul parasimpatic), putem simți pericolul (activarea sistemului simpatic) sau dacă ne reamintește de o persoană care ne-a traumatizat în trecut, ne poate duce chiar în reacția de imobilizare.
Asta se numește homeostazie – adică extraordinara capacitate a corpului de a se readuce singur la echilibru. Aceasta capacitate există ( chiar dacă în formă latentă – din cauza traumelor- la unii) în fiecare organism.
Neuroception (habar n-am cum să-l traduc – capacitatea organismului de a se auto monitoriza și calibra în relație cu mediul), este dezvoltat în copilăria timpurie, chiar în primele luni de viață prin interacțiunea cu cei care ne îngrijesc. Dacă mediul a fost unul susținător și plin de atenție, de iubire, atunci capacitatea adultului de auto-monitorizare si calibrare este sănătoasă și neperturbată. Însă dacă mediul a fost unul în care persoanele care ne-au îngrijit nu au știut cum să răspundă nevoilor de bază, nevoilor emoționale sau dacă am experimentat un eveniment traumatic în viața de adult (orice eveniment cu un profund impact psihologic – pierderea unei persoane dragi, abuz emoțional repetat, abuz fizic, separare, accident, etc), atunci sistemul nostru intern de auto monitorizare și calibrare este viciat. Din această cauză apare dorința adultului de a „nu simți” sau de a deveni copleșit destul de repede, motiv pentru care alege să nu intre sau să se retragă din fața oricărei interacțiuni. Sau tendința de a deveni hiper alert, vigilent ca și cum nimic nu este sigur în mediul înconjurător și totul este un potențial pericol, neavând încredere în aproape nimeni, transmițând automat neîncrederea și celorlalți. De obicei dacă nu se intervine sănătos pentru reglarea mecanismului intern, există riscul dezvoltării pe termen lung a stării continue de fugă, de luptă sau de imoblizare ( omul pierde contactul cu emoțiile sale – este disociat).
O persoană traumatizată experimentează eșecuri repetate în autoprotejare
Și aici am înțeles care este motivul pentru care o persoană poate părea că logic înțelege nivelul pericolului la care se expune, însă având mecanismul de auto monitorizare decalibrat, are eșecuri repetate în autoprotejare deoarece nu are „uneltele” cu care să mai poată evalua pericolul. Sau mai există situația în care este conștient de semnalele pericolului, dar nu poate acționa ( fiind în stadiul de imoblizare).
Cum te poți proteja și asigura că organismul tău are acces la inteligența nativă și poate reveni singur la echilibru?
Dacă observi că există probleme de „echilibru intern”, poți începe singur să cauți moduri sănătoase pentru a ajuta organismul să-și reechilibreze sistemele. Experimentează! Ideea este să începi să dezvolți conștiința de sine, adică acea capacitate de a te duce in interiorul tău și de a construi din interior către exterior, cărămidă cu cărămidă.
Ce am experimentat și recomand
Psihoterapia este o cale minunată de a explora prin intermediul corpului, experiențele ce au rămas în subconștient și pentru a le aduce la suprafață, ajutând astfel corpul să vindece amintirile evenimentelor traumatice. Relația terapeutică susține dezvoltarea funcției reflexive, având oportunitatea de a vedea și de a deveni conștient de modurile de relaționare și etapele în care se află organismul. Relația terapeutică vindecă și completează tot ce n-a putut fi completat și satisfăcut în relațiile de susținere, lăsând loc experimentării sănătoase a limitelor.
TRE -ul este un proces somatic (al corpului), sigur si bland ce acceseaza ‘inteligenta’ corpului – adica abilitatea sa de auto-organizare si auto-reglare prin tremur sau vibratie. Este un proces fenomenal.
Sau oricare altă metodă de lucru somatică care ajută la activarea inteligenței corpului.
Cam atât pentru astăzi. Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
p.s – filmulețul despre sistemul nervos vegetativ simpatic și parasimpatic
