Am auzit o vorbă care mi-a plăcut mult: noi avem scuze ( circumstanțe atenuante), ceilalți au defecte.
Suntem parcă mult prea viteji. În imaginație și în teorie știm de toate, facem totul perfect, dăm cele mai bune sfaturi, avem răspunsuri la orice. Ceilalți în schimb sunt clar mult mai slab pregătiți pentru orice.
Asta până când ni se întâmplă nouă. Până când dăm piept cu realitatea. Acel „dacă mi s-ar întâmpla mie aș reacționa altfel ( ex. aș pleca, mi-aș cumpăra, i-aș spune, i-aș drege etc)” se transformă brusc în ” aaaa, dar la mine e altfel. Am avut un motiv să… ramân, să nu-mi cumpăr, să nu-i spun etc”.
Dacă pe ceilalți îi vedem slabi când aleg același lucru pe care și noi îl alegem în situații similare, la ei e chestie de pesonalitate și identitate iar la noi e doar o conjunctură.
Noi avem scuze, ei au defecte iar o astfel de discuție ne situează pe poziții diferite, de superioritate și de inferioritate.
Lucrez cu mine să tac și să ajut dacă mi se cere ajutorul sau să ascult, atât. M-am contrazis de prea multe ori 🙂
Dacă ți s-ar întâmpla ție?! Există șanse mari să faci fix la fel.
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
