Zilele trecute căutând să înțeleg motivul pentru care unii oameni sunt mai triști decât alții, deși de cele mai multe ori au ceea ce și-au dorit și chiar mai mult de atât, am dat peste cuvintele lui Ralph Waldo Emerson: „Scopul vieţii nu este acela de a fi fericit. Este acela de a fi folositor, de a fi un om de onoare, a fi înţelegător şi de a schimba ceva în lume datorită faptului că ai trăit – şi ai trăit bine.”
Și mi s-a aprins un beculeț.
Dacă ar fi să definesc o singură caracteristică ce i-ar putea asemăna pe cei pe care i-am cunoscut și cărora le lipsea strălucirea din ochi, aceasta ar fi egocentrismul. Apoi pe rând:
– sunt cei care cer fără a oferi nimic în schimb ( deoarece consideră că li se cuvin)
– caută fericirea în mod obsesiv și aproape niciodată n-o găsesc, iar dacă o găsesc durează preț de doar câteva minute.
– lumea este doar un instrument prin care ei își pot obține fericirea, de cele mai multe ori lumea chiar le este datoare – departe de ei gândul să fie folositori lumii
– toți ceilalți au o problemă, doar ei sunt cei fără probleme
– majorității le lipsește dorința de a schimba ceva în lume și merg pe premiza „dacă mie mi-e bine și nu mă impactează, de ce să mă implic? Ce beneficiu am de aici?”
– nimeni nu-i înțelege
– au cei mai puțini prieteni adevărați ( aceaia care se trezesc în miezul nopții ca să-ți dea o mână de ajutor) sau viață socială
– au un singur scop în viață – ei și nimeni sau nimic altcineva/ altceva
Apoi am dat peste acest discurs de la TED în care cercetăroarea susține (așa cum a reieșit din studiile sale) că longevitatea are ca factor determinant integrarea socială, urmat apoi de relațiile apropiate.
Irvin Yaloum spune că atunci când ți-e dor de un om care a murit, să-l cauți în cei care i-au fost aproape și cei care l-au cunoscut. Că fiecaruia i-a lăsat părți din el sau din ea. Deci până la urmă să fie oare că sclipirea vieții vine de fapt din ce oferi celor din jurul tău, nu din ce primești tu de la ei? Să fi avut dreptate Emerson și nu cei care susțin că adevărata fericire vine doar din concentrarea pe propria persoană?
Eu una simt că primesc mai mult atunci când ofer. Am scris aici despre relațiile de prietenie și cum relațiile mi-au fost pilon de rezistență, empatie și evoluție. Prienia mi-a ținut de cald, de frig, de foame, de durere, de fericire, de tristețe, de iubire, de furie, de rușine, de ciudă, de tot și de toate. Știu sigur că n-aș putea rezista fără prieteni…
Ție ce ți-a arătat viața până acum?
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
P.S Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like și share ca să ajungă la cât mai mulți prieteni
