Încetează să te mai amăgești cu replica asta!
De cele mai multe ori fraza aceasta te face să simți multă rușine și din cauza rușinii rămâi blocată într-o situație care este departe de ce-ți dorești cu adevărat. Credința că doar ție ți se întâmplă, te face să te îndepărtezi de ceilalți, te înstrăinează.
Dacă-ți spui că doar ție ți se întâmplă, atunci începi să simți că este ceva în neregulă cu tine și începi să te judeci.
Și cum să n-ai sentimentul că doar ție ți se întâmplă, atunci când pe rețelele de socializare toată lumea postează inimioare și panseluțe? Te înțeleg! Ai perfectă dreptate! Dar știi, n-are rost să te raportezi la ceilalți în modul asta pentru că dacă te uiți chiar și pe profilul tău, și tu aveai panseluțe și inimioare chiar și atunci când inima-ți sărea din piept de durere. Chiar și atunci când îți venea să dai cu inimioarele de toți pereții. Cu toții avem nevoia de apartenență, de acceptare și dacă înainte de internet nu aveam scena unde să ne etalăm realizările, acum a apărut Facebookul, lumea asta a perfecțiunii întruchipate.
Ce-i curios este că de ceva vreme testez reacțiile oamenilor din grupul meu de prieteni și observ că la postările în care vorbesc despre subiecte care sperie, dar care fac parte din viață ( durere, moarte, furie), aproape nimeni nu dă like. Și chiar dacă o fac cu un scop clar, undeva tot e frustrant. Și goana asta după like-uri este debilitantă, s-a tot vorbit despre ea.
De ce cred eu că este debilitantă este că atinge fără să ne dăm seama, o rană rămasă deschisă, rana respingerii și a excluderii, exact ca în copilărie când eram excluși din grupurile de copii. Cu toții vrem importanță într-o măsură sau alta. Prin urmare, atunci când suferi, decât să riști să mai deschizi o rană ( cea a respingerii), pe lângă cea deschisă deja, te prefaci că ești ok și îți faci iluzii că ceilalți sunt bine. Îi îmbraci în poleială. Unii sunt, clar! Alții însă fug la fel ca tine de respingere, și fac orice să fie băgați în gașcă, să fie plăcuți.
Hei! Este normal să nu fi ok! Este ok să nu fi ok! Să ai momente în care-ți cureți rănile, în care-ți plângi iubirile, în care-ți înjuri eșecurile, în care părăsești și ești părăsit/ă, este normal! Ce vreau să îți amintești este că nu ești singur/ă!
De când am ocazia de a colabora cu alți oameni și de a le asculta poveștile, am realizat că în proporție covărșitoare de 90% avem aceleași povești. Aceleași suferințe, aceleași bucurii, diferite aspirații dar care au la baza aproximativ aceleași valori, cu siguranță aceleași nevoi, ce ne diferă este modul prin care ni le satisfacem.
Astăzi am încheiat o conversație în care spre final am auzit replica „Am crezut că doar mie mi se întâmplă!” (m-am bucurat să aud că în final verbul prinsese deja gust de trecut)
Dar hei! Nimic mai neadevărat! Te rog să nu uiți că nu doar ție ți se întâmplă, ci tuturor!
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
