Educație Relațională

Cartea – „Privind soarele în față” se numără printre preferatele mele, deoarece este prima carte pe care am citit-o și care vorbește din perspectiva terapeutică despre frica existențială a morții și impactul acesteia în viața unor clienți și implicit a noastră a tuturor.

Astăzi însă am înțeles despre ce vorbea, am înțeles că doar o clipă delimitează astăzi de mâine.

O clipă există între fericire și dramă.

Între viață și moarte.

Între normal și anormal.

Între iubire și despărțire.

Astăzi viața mi-a atârnat de o clipă deoarece m-am înecat atât de rău cu o bucată de murătură, încât am simțit un fior rece pe șira spinării.

Deși au trecut 3 ore de la incident, nu am reușit încă să-mi revin din șoc. Atunci când rămâi fără aer ai puține fracțiuni de secundă la dispoziție. Am simțit că nu mai aveam multe…

Înainte de asta eram fericită, râdeam cu ai mei, mâncam încet ( din cauza aparatului dentar), era totul corespunzător. Și totuși între sunt și eram… a stat doar o clipă. M-am temut ca nici o altă dată în viața mea.

Nu știu ce vreau să-ți transmit prin asta, încă sunt în stare de șoc. Am simțit doar să scriu despre asta. În schimb știu sigur că vreau să-ți spun că m-am agățat cu toate puterile de viața asta, pentru că o consider minunată, fix așa cum este ea. O văd de multe ori cu neajunsuri, însă de mult mai multe ori o văd ca pe un dar. Un dar divin. Și mă oftic când văd că unii n-o prețuiesc mai deloc.

Astăzi am auzit fracțiunile de secundă cum mi-au bătut în tâmple.

Se scurg prea repede…

Viața e împărțită-n secunde și nu-s deloc garantate. Nu știu dacă voi fi vreodată pregătită să mor, dar asta este o altă discuție. Astăzi am avut zile. Habar n-am câte.

O clipă… atât te desparte între ești și ai fost. Fă-o să conteze! Dacă nu pentru tine, atunci pentru ceilalți. Vei continua să exiști prin cei care te-au cunoscut.

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.