Atunci când știi cum să-l apreciezi sau să-l potențiezi.
Tu ai darul tău și ceilalți le au pe ale lor. Tu ai o graniță personală sănătoasă, atât fizică cât și psihică sau emoțională iar ceilalți o au și ei sau stai! asta e câteodată doar teoretic.
Știu că la nivel conștient realizezi că în același timp în care ești unic, ești și identic în comportament cu cei din jurul tău, iar asta este un pic bulversant. Însă ce este și mai important de realizat este care limitele tale sau altfel spus unde te „termini” tu fizic, psihic și emoțional și unde încep ceilalți.
Unii dintre noi ne maturizăm mai târziu iar când spun asta mă refer strict la stabilirea acestei identități a adultului. Unii au șansa să fi fost crescuți într-un mediu în care copilului ce-a fost odată i s-a dat spațiu cuvenit și i s-a creat necesitatea stabilirii unor granițe sănătoase, având premizele clare ale dezvoltării unui adult responsabil.
Dar cea mai mare majoritate dintre noi multă vreme habar nu avem de existența limitelor și ce exact reprezintă ele, deoarece învățăm și creștem prin oglindire, imitație și adaptare. E dificil să ȘTII unde și când se termină ceilalți atunci când tot ce-ai dorit până la un punct a fost să fii ca ei. Să fii ca părinții tăi sau să nu fi ca ei, să fii ca X, să ai ce are X etc. Toate astea par să meargă până când începi să simți că pe undeva apar fisuri și încep să scârțâie chestii, ba fizice, ba psihice. Începi să SIMȚI că ceva nu este în regulă și pentru prima oară apare debusolanta dar vindecătoarea întrebare – cine sunt eu?!
Chiar, cine ești tu fără etichetele societății și fără constructele ei? Ai fost condiționat în mod subtil, în toate modurile posibile și ai uitat chiar și cine ești. E atât de dificil de prins cu mintea acest concept, însă dacă vei coborî acolo la tine în suflet și vei da la o parte praful ce s-a așezat, vei simți cum pulsează adevărul tău parțial neexploatat. Cum stau ascunse încă visurile tale și poate chiar misiunea vieții tale.
Dar te duci atât de rar acolo încât a început chiar să-ți fie teamă de emoția puternică pe care o găsești acolo.
Poate ar trebui să-ți dai voie să primești darul ce-l porți cu tine și să te conectezi mai des la adevărul sufletului tău. Acolo n-ai nevoie de nicio teorie … ci doar de timp cu tine în liniște.
Iar dacă vei avea tendința să te supui la penitențe și să te judeci, adu-ți aminte să fii blând. Asta dacă știi despre ce vorbesc, asta dacă știi cum se simte să fii blând, dacă ai experiența blândeții. Iar dacă poate n-o ai la îndemână, vreau să începi înțelegând întâi, odată și pentru totdeauna că tot ceea ce ai făcut până acum și pe care-l etichetezi acum cu „bun” sau „rău”, „corect sau greșit” ai făcut cu scopul de a te proteja, cu informațiile pe care le aveai atunci la îndemână. Atât știai atunci și cu siguranță ai ales tot ce ai putut mai bine. Poate a sosit momentul să-ți dai voie să te ierți ca să te poți împrieteni din nou cu tine. Ai fi putut să faci altfel, bineînțeles! Însă adu-ți aminte că poate acel „altfel” atunci nu exista, iar acel „altfel” s-a numit ulterior – EXPERIENȚĂ. Poate n-o aveai sau dacă o aveai, ceva te-a făcut s-o eviți.
Dar nu uita că ești bine aici, exact unde ești! Începe din acest punct, începe-ți procesul cu gândul că totul este așa cum trebuie să fie.
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
P.S. Am găsit pe Facebook, ulterior postării, acest citat care mi-a plăcut mult „Dumnezeu este prietenul tacerii.”
