Școala, toaletele și deciziile în viață

În primii ani de viață învățăm cu scopul de a supraviețui.

Ulterior în primii ani de școală învățăm să scriem și să citim ca să putem evolua în viață, apoi învățăm din ce în ce mai multe materii pentru că așa a decis cineva într-o programă școlară. Ca să nu băgăm pe toți în aceeași oală, spun că unii învață de plăcere și alții mai forțați așa. De la liceu și la universitate începe să se schimbe macazul și să se învețe de bună voie, fiecare are posibilitatea de a alege unde să se îndrepte.

Nu de puține ori m-am lovit de inutilitatea volumului ridicat de informație ce mi-a fost livrată în ani de zile la școală. Nu trece o zi în care să nu mă gândesc că n-am folosit, de exemplu, activ teorema lui Pitagora niciodată de când am învățat-o. 

Dar astăzi când mă pregăteam să îmi confirm că și acesta este o zi în care n-am folosit vreo teorema sau vreo informație din generală/ gimnaziu, m-am trezit în fața unei dileme care a ținut să mă contrazică.

Pe ușile aurii ale unei toalete erau gravate – XX și XY, atât. Nu tu o poză cu vreo pălărie sau rochiță, nimic. 

M-am simțit ca și cum aș fi scos o foaie de hârtie și m-aș fi pregătit de lucrare. Era o informație relativ ușoară, însă neaccesată de mulți ani. 

Nimeni în jur de la care să mă „inspir”. Dacă la lucrare riscam să iau o notă mică, aici riscam să dau buzna peste niște bărbați în mijlocul unui proces pe care nu mi-aș fi dorit să-l privesc :))

Caută, caută, gândește, gândește! 

XX  XY, o nevoie fiziologică și cultură generală

M-am rugat să fi fost atentă la orele în care s-a predat genetică, anatomie – biologie, în clasa a VII a cred.

Am ales varianta și am intrat. 

Astăzi școala m-a salvat să pot evita o situație neplăcută și să nu dau buzna în toaleta bărbaților.

Unele informații poate nu le vei folosi niciodată, altele te vor ajuta iar altele chiar te vor încurca. 

Tu învață pentru că nu știi niciodată când viața ta v-a atârna între ce știi și ce nu știi.

Astăzi a fost doar XX – XY

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.


Cu drag,
Laura

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.