Dacă te-ai aflat vreodată în situația în care ai simțit o emoție anume fără să ai o explicație logică sau ceva să se fi activat la nivel conștient, află că a fost reacția memoriei tale implicite.
Memoria implicită este imprimarea circuitelor neuronale cu conținutul emoțional al experiențelor timpurii, dobândite de obicei dinainte de a deține limbajul articulat. Aceste circuite se reactivează automat și inconștient fără ca persoana să aibă habar și ceea ce experimentează în prezent aparține de fapt trecutului. Joseph Le Doux mai numește această memorie implicită și memoria emoțională.
Această memorie este întipărită mai degrabă în memoria corpului decât în memoria verbală ( având în vedere 1. că acele conexiuni neuronale s-au format în primii ani de viață, atunci când nu exista limbajul și nici rațiunea și 2. că la șocuri emoționale puternice mintea are capacitatea de a se disocia, singurul care rămâne să experimenteze evenimentele fiind corpul). Și este motivul principal pentru care în terapie este nevoie ca de aer de tehnici (somato-terapie) care să lucreze pe corp, care să ajute eliberarea acestor amintiri captive. Nu se poate lucra altfel.
O spun cu regret că cei care cred că își pot rezolva singuri problemele emoționale, sunt într-o gravă eroare. Chiar sunt deoarece problemele au apărut și continuă să apară întotdeauna ÎN RELAȚIE cu ceva, cu cineva. Copilul se descoperă pe sine pentru prima oară prin oglindire în ochii părinților sau celor care i-au avut în grijă și va continua să o facă asta până la finalul vieții. De cele mai multe ori în relații le sunt apasate toate butoanele dureroase și nu orice tip de relații, ci fix acelea care sunt copia sau au fundalul poveștilor dureroase din copilărie. Da, când există același tipar relațional înseamnă că se retrăiește copilăria la infinit… până se ajunge să se înțeleagă că este timpul să se maturizeze.
Terapeutul reprezintă metaforic doar o oglindă vorbitoare în care pacientul se poate vedea pe sine reflectat mai clar, asta ajutându-l să se vadă el pe sine mai clar. Este vital ca terapeutul să fie unul extrem de bun și de compatibil cu pacientul, iar asta se întâmplă cel mai des atunci când se merge pe recomandare.
Fără o oglindă nu vei avea niciodată decât o singură perspectivă, aceea din ochii tăi.
Dacă te numeri printre cei care-și doresc să dezvolte noi abilități și care totuși repetă aceleași tipare și cu toate astea consideră cu nu are nevoie de susținerea unui psiholog sau psihoterapeut, încearcă pentru o săptămână un exercițiu simplu. Nu folosi și nu te uita deloc în oglindă ( sau orice reflexie ) și observă ce se întâmplă în interiorul tău în timpul acesta. Observă ce se întâmplă când nu îți vezi reflexia chiar dacă știi cum te-ai îmbrăcat, cum arăți, ce culoare au ochii tăi, cum îți stă obiectul acela vestimentar. În plus, cumpără-ți un obiect vestimentar și nu folosi absolut deloc oglinda din cabină și nici cea de acasă, apoi ieși îmbrăcat așa pe stradă.
Te provoc!
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
