În situațiile în care simt că mă grăbesc să învăț ceva, memoria îmi aduce în prim plan un eveniment de acum câțiva ani buni, pe vremea când practicam aikido la Sensei Mihai, în Militari.
Eram cred la centura portocalie sau ceva pe acolo, oricum la început de tot și nu reușeam să înțeleg cum trebuie să-mi mișc corpul ca să pot face un procedeu. Dar m-am enervat atât de tare încât începusem să devin defensivă față de partnerul de echipă și chiar nu mă mai puteam concentra. Totspuneam: „dar ce nu fac bine? Sensei a făcut altfel! Oare el cum s-a mișcat? El cum a gândit?”
Întrebări prin care eu de obicei învăț, însă nu în starea emoțională în care eram 
) Mă blocasem total și nici nu mai repetam.
Acum colegul meu, cu o inteligență sclipitoare, văzând că nu se poate înțelege cu mine ( nici eu nu mă înțelegeam cu mine) se oprește și îl cheamă pe sensei.
Bun, zic! Perfect! Acum am șansa să-i adresez întrebările. Bucuroasă din cale afară îl aud pe S., colegul meu:
– Sensei, puteți veni un pic?
Vine sensei și el continuă, moment în care am explodat în hohote de răs:
– Sensei, puteți să-i explicați Laurei și să-i transferați telepatic într-un minut sau 10, depinde, cum ați învățat dvs în 30 de ani de practică ca să ajungeți la nivelul acesta de performanță?
– Nu de alta dar Laura vrea să devină Sensei ACUM!
Nu îți spun cât m-a trezit replica lui și îi mulțumesc în gând de fiecare dată când mă grăbesc într-un proces. Am râs în hohote, m-am oprit să-mi ancorez experiență și m-am relaxat.
M-a trezit într-atât încât peste ani n-am vrut să dau de centura neagră Am știut în sinea mea că mai am mulți ani până acolo. Și am fost ok cu asta.
Mi-e lejer să mă recunosc, așa cum eram eu atunci. grăbită, în toți cei cu care interacționez și îmi oglindesc partea aceea. Mi-e tare drag de ea și de ei. Știu motivația din spate, știu dorința arzătoare de a ajunge cât mai repede la obiectiv, dar mai știu că dacă continuam să forțez atunci, aș fi cedat la scurt timp.
M-aș fi judecat că nu știu, nu pot și nici nu m-aș fi mai bucurat de proces.
Suprinzător chiar și ADD-ul l-am potolit și am luat-o extrem de lent.
După 8 ani de practică am centură neagră și știu că abia acum încep să învăț aikido.
După 10 de ani de lucrat în comunicare și managementul conflictului abia acum știu că încep să înțeleg ce am practicat atăția ani. Acum știu să observ tipare, să anticipez rezultate și să găsesc soluții în contratimp.
Mi-aș dori pentru tine, tu care te grăbești, să faci o pauză și să te întrebi dacă nu cumva vrei să ajungi la gradul de Sensei în … 5 zile. Presupunând că ai ajunge, oare ce experiență ai avea?
Ține-ți inima sus!
Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
