Iertarea nu o acțiune de sine stătătoare, e un întreg și nu de multe ori, îndelungat proces. Aud în jurul meu destul de des îndemnul „Iartă!” și de câteva zile stau și mă întreb oare ce e în mintea noastră când dăm sfatul acesta?
În încercarile mele (eronate) de a-i ajuta pe ceilalți să treacă prin durere, apelam des la îndemnul „iartă!” fără să-mi dau seama că de fapt puneam o presiune în plus pe umerii prietenilor mei, care pe lângă durerea provocată de eveniment, se mai și judecau că-s oameni răi și nu sunt în stare să fie creștini pioși și să ierte cât ai bate din palme. Dădeam sfaturile acestea din propria experiență, așa înțelesesem atunci că înseamnă iertarea. După ani am văzut că doar fugisem de problemă, dar fugisem atât de tare încât am lăsat un nor de praf pe ele, ce doar a ascuns și a amânat durerea.
Acum nu-ți imagina că am ceva împotriva iertării, din contră, o consider ca fiind punctul dezirabil și sănătos în care să ajungem după o suferință trăită.
Însă de câțiva ani buni, după ce am trecut printr-o experiență grea, iertarea a devenit un proces de sine stătător și căruia nu-i pot găsi un loc clar stabilit în procesul vindecării, deoarece experiențele mi-au fost variate și au fost momente când iertarea a fost în prima parte, alte dăți când a fost la final și alte dăți când s-au învălmășit cu totul lucrurile. Nu știu ce scriu cărțile, dar îți spun sigur din ce am trăit și am iubit. Poate te regăsești.
Iertarea este un proces vindecător
Sunt oameni pe care i-am iertat chiar și atunci când rănile mele încă sângerau. Există oameni pe care nu i-am putut ierta decât atunci când rănile mi s-au cicatrizat, deoarece orice adiere de vânt pe rana deschisă mă făcea să plâng și să-mi aduc aminte de durerea, trădarea, minciuna, abandonul care mi-a provocat rana. Și pe ei nu i-am putut ierta până când vindecarea nu și-a urmat procesul firesc de cicatrizare.
Altă dăți iertarea a venit în tăcere și am recunoscut-o abia atunci când fără să-mi dau seama m-am putut bucura din inimă pentru cel sau cea care m-a rănit. Când am putut să empatizez cu „agresorul”. A mai venit atunci când am reușit să-i dau un sens experienței, când am înțeles că am avut de câștigat și că el/ ea au fost doar îngeri care m-au împins spre evoluție. Iertările astea au fost tare grele, dar revelatoare. Totodată mi-a fost anevoios să iert atunci când nu mi-au fost oferite explicații, când au fost lăsate cu voie sau fără voie spații goale pe care le-am umplut, le-am golit și iar le-am reumplut cu ce am vrut eu, iar asta a provocat multă suferință.
Îmi amintesc un moment în care după o sesiune grea de terapie în care pansam o rană adâncă, veche, „trecută cu vederea”, când terapeuta mea mi-a spus că dacă aleg să iert o fac pentru mine, nu pentru cealaltă persoană. Și atunci pe loc încordarea anilor mi-a părăsit corpul și iertat a fost! Atât a fost nevoie, doar de o vorbă „rivanol”…
Greu, ușor, rapid, îndelungat, abordarea procesului iertării a fost diferită de la caz la caz, de la relație la relație, de la durere la durere, de la necunoscut la cunoscut, însă ce știu sigur este că oricâte adjective i-aș alătura iertării, cel de – iertarea, proces vindecător – este cel mai aproape de sufletul meu.
Pe alte meleaguri iertarea este tradusă ca fiind un proces (suprinsă să descopăr că în limba engleză este văzută tot ca un proces) intenționat și voluntar prin care victima trece prin ( îndură) o schimbare a sentimentelor și atitudinii cu privire la ofensă, eliberează emoțiile negative ca dorința de răzbunare, în timp ce-și dezvoltă abilitatea de a-i dori binele ofensatorului. În traducerea din engleză menționează că iertarea este diferită de toleranță ( a trece cu vederea), ceea ce mi se pare că are total sens. Dex-ul nostru spune altceva…
Sunt oameni pe care încă nu i-am iertat? Bineînțeles! Sunt încă în proces. Cât v-a dura? Habar n-am. Și cred că vor rămâne poate bucăți din diverse experiențe care nu le voi putea ierta vreodată, deoarece n-am ajuns încă să le înțeleg, sau poate doar nu am ajuns să lucrez cu ele conștient, cine știe?!
Dexul spune ca primă definiție că a ierta înseamnă a trece cu vederea. Contrazic total definiția asta. Așa cum zice Seth Godin, de cele mai multe ori scurtăturile se dovedesc a fi deturnări.
Dacă ar fi ușor și sănătos aș trece poate cu vederea, dar experiența m-a învățat să nu aleg scurtăruri și să-mi vindec încet sufletul decât să-mi orbesc rapid privirea.
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
