Fiind la capitolul manipulare, mi-am amintit una dintre scenele în care eu și iubitul meu am fost protagoniștii principali și care oglindește atât de frumos lupta de putere sau competiția dintr-un cuplu.
I-am cerut acordul scris pentru a putea dezvălui aceste aspecte intime ale relației noastre 🙂 . Sper să le folosești cu aceeași blândețe cu care ți-o oferim mai departe.
Ce-mi amintesc bine din acel eveniment este constatarea a cât de ușor pot aluneca lucrurile dacă le dăm curs și dacă nu suntem prezenți la cum ne fac replicile partenerului să ne simțim sau dacă afirmația sa corespunde cu intenția pe care o avem.
Scena s-a petrecut în timp ce ne aflam în mașină, eu la volan și el în dreapta. Deodată el a decis să schimbe postul de radio. Țin să prezicez că eu nu umblasem deloc la radio, deci era pe un post oarecare. Conducând, nici nu am fost atentă dacă el a selectat dintr-o serie de posturi sau pur și simplu l-a ales pe următorul. Cert este că melodia respectivă aleasă îmi crea o stare de agitație. L-am întrebat dacă îi place piesa și a zis că îi este indiferent. Bun! Auzind astea i-am spus că mi-ar plăcea s-o schimbe deoarece mie îmi creează o stare neplăcută.
Brusc m-am trezit aruncată într-un film pe care nu intenționasem să-l creez deoarece replica lui a fost: „Bine că faci tu alegerile corecte în ceea ce privește o piesă muzicală!” OPA, opa, Penelopa! Andrei s-a înfuriat din senin daar a ținut linia clară și a spus că e vorba despre alegerile muzicale, nu în general. Când iubitul meu se înfurie, am învățat să nu mai intru în apărare, ci din contră rămân curioasă dorind să înțeleg ce se petrece cu adevărat. Și invers.
Pe partea cealaltă impactul replicii sale a fost unul puternic pentru mine, deoarece m-am simțit atacată. A fost o replică acuzatoare și derutantă în contextul în care intenția mea a fost să validez întâi dacă este o melodie care-i place și dacă era așa, îl lăsam să se bucure de ea știind că a ales-o special. Însă auzind că îi este indiferent, am considerat că putem rezolva discomfortul pe care mi-l provoca mie schimbând melodia. Atât.
Revenind la replică:
„Bine că faci tu alegerile corecte în ceea ce privește o piesă muzicală!” Dar ce avem noi aici?!
Replica aceasta poate trece neobservată și face des parte din vocabularul multor cupluri. Atât eu cât și Andrei suntem orientați către colaborare și parteneriat, însă inevitabil orice cuplu ajunge în punctul unei lupte de putere, iar câștigarea acesteia, dacă i se dă curs, se face, din păcate, de cele mai multe ori prin manipulare sau cum am menționat zilele trecute, abuz verbal.
“Agresiunea poate fi recunoscută din cauză că impactul comportamentului asupra victimei este unul dureros ( Bach & Goldberg 1974)”
Bineînțeles că având o relație de încredere între noi, mi-am dat seama că aceste replici nu sunt intenționate a fi comunicate sub formă de abuz, însă ele la suprafață asta sunt. Replica această reprezentat o blocare a comunicării și are la bază o subminare, o depreciere ironică, ori a mea, ori a lui. Ceea ce într-o relație bazată pe colaborare și soluționare, nu are ce căuta.
Crescând amândoi relația într-o realitate de putere personală, atât eu cât nici el nu putem accepta și nici tolera deprecierea altei persoane, deoarece prin această acceptare, ne depreciem de fapt pe noi. Cu atât mai mult nu pot accepta ca el să se deprecieze pe sine crezând că alegerile lui muzicale sunt greșite. Am simțit tristețe.
Nu există comparație, gusturile nu se discută și dacă pentru el aceea era cea mai frumoasă melodie, superb! Melodia este aceeași, mie nu-mi place, lui da, melodia este aceeași.
Când partenera/ partenerul nu poate recunoaște că iubitul/ iubita simte furie din cauza abordarii (proprii) competitive a relației, pot crede că au spus sau au făcut ceva greșit. Nu!
Fiindcă amândoi am înțeles că prin dezvăluire și reflecție asupra sinelui dar și asupra comportamentului celuilalt nu facem decât să ne ajutăm să rezolvăm, discuțiile care pot părea în contradictoriu nu întâmpină rezistențe din partea niciunuia (în cele mai multe cazuri, nu în toate). Dacă el îmi spune că un anumit comportament îl deranjează, nu simt că mă atacă ( cum aud des ) ci doresc să înțeleg în ce mod a perceput el ceea ce am făcut eu. Așa și în cazul de față.
I-am spus că-mi pare rău că s-a înfuriat, observ asta și accept, nu înțeleg exact ce s-a petrecut în realitatea lui, însă eu aleg să nu intru în filmul ( de competiție) pe care el și l-a creat din senin. (Intrarea ar fi însemnat să discutăm despre gusturile muzicale) Replica lui nu reflecta realitatea mea absolut deloc și ar fi de preferat să valideze cu mine dacă aceasta a fost intenția. Replica lui m-a debusolat și a avut scopul de a-mi deprecia propria alegere. Am continuat spunându-i că decizia mea nu s-a bazat absolut deloc pe ideea de competiție ci pe ce mi-am dorit eu ca individ să fac și să ascult. Alegerile mele muzicale n-au treabă cu el și nici deciziile proprii nu se învârt în jurul dorințelor sale. Eu știu ce-mi doresc și nu aleg dorindu-i să-i fac în ciudă. ( a se citit – sunt în puterea mea personală și nu în puterea de dominare). Mă respect și îl respect îndeajuns încât să nu-mi ocup mintea cu scenarii de a-l prinde în capcană.
Dinamica relațională fiind una în care nu a existat furie ci chiar părere de rău pentru furia lui, amandoi am reușit să ajungem la același numitor comun și el să realizeze că de fapt alegerea mea n-a avut nicio treabă cu un dram de competiție ci pur și simplu din dorința de a-mi fi mie bine iar eu să învăț că sunt anumite aspecte care ne zgândără din senin. Și-a exprimat regretul pentru ieșirea sa bruscă ( replica respectivă) și ne-am putut continua drumul fără a mai rămâne ceva agâțat din discuție. A rămâne ceva agâțat înseamnă că discuția rămâne în pom și că ne-am întoarce de fiecare dată la ea ca să obținem de acolo ce n-am reușit de prima oară ( în general căutam aprobarea trăirilor emoționale).
Nevoia lui a fost să-și exprime furia și să își reamintească încă o dată că suntem pe picior de egalitate în relație, iar nevoia mea a fost ca el să înțeleagă impactul pe care mi l-a creat ieșirea lui bruscă și interpretărea nevalidată a scenariului respectiv. Într-un scenariu de colaborare, replica acesta ar fi putut să sune așa: „Observ că-mi ceri să schimb melodia, mă simt judecat vis a vis de alegerea mea muzicală și îmi imaginez că tu consideri că faci alegeri mai bune, așa-i?” Iar răspunsul meu ar fi fost: „Uh! Absolut deloc! Îmi pare rău că te simți judecat în intenția ta, nu acesta a fost intenția mea, doar că piesa aceasta îmi crează o stare de agitație interioară, agitație care posibil tu să o fi receptat-o și interpretat-o ca judecată, așa-i? ” Dar nu totul se petrece așa cum am vrea, și chiar dacă busola comunicării noastre este reglată corect, când însă intrăm în regresie, adică aducem anumite proiecții din trecut în prezent, această busolă își pierde nordul și ne amețește un pic.
Uh, să nu uit să menționez că părinții mei erau pe bancheta din spate 🙂 Însă amândoi s-au făcut că au dispărut din peisaj și nu au scos niciun zgomot iar noi nu am fost absolut deloc stânjeniți, deoarece am creat din timp un spațiu de siguranță pentru noi doi pe care-l putem duce oriunde.
Nu te gândi că a fost un lucru ușor și la îndemână. Lucrăm zilnic la asta și facem eforturi constante. În spațiul acesta de siguranță ne spunem pe bune iubirea dar și ne exprimăm furia, adică atunci când ne vine să ne spargem pahare în cap, să ne dăm afară din casă sau să ne sugrumăm. Da. Avem dreptul să ne înfuriem dar nu avem dreptul să subminăm cealaltă persoană printr-un abuz verbal.
Într-o relație în care cei doi parteneri sunt siguri în relație cu ei însuși dar și în relația lor, niciuna dintre părți NU ARE VOIE să-și manifeste puterea de dominare. Efectiv nu are voie. Fiecare este responsabil să-și cunoască propriul sine. Trebuie să se audă ce cuvinte folosește, maniera în care rostește acele cuvinte, care-s intențiile din conversație, din relație. Atunci când ne cunoaștem propriile cuvinte și mecanisme putem auzi și ce cuvinte folosesc ceilalți și maniera în care o fac ei. Aceste conștientizări ne fac să realizăm cum și dacă ne onorăm pe noi, dacă ne protejăm și dacă ne stimăm noi pe noi, apoi ceilalți pe noi.
Într-o relație în care ambii parteneri se stimează pe ei și pe partener, există conștientizarea faptului că:
– este sigur să te dezvălui pe sine și să reflecți la acțiunile celuilalt
– este sigur ( safe) să primești feedback de la partener
– este sănătos să te bucuri pentru bucuria celuilalt și să te întristezi pentru tristețea lui;
– este sănătos să te stimezi întâi pe tine și apoi pe celălalt;
– relația este spațiu în care te dezvolți încontinuu
– este sănătos să-ți satisfaci propriile plăceri și de a fi darnic cu partenerul;
– este natural să te protejezi pe tine și apoi să-i asiguri confort moral partenerului;
– este natural să fii autentic și să-i oferi spațiu celuilalt să fie la fel deoarece asta înseamnă iubirea.
Este ușor? Îți recunosc că devine în timp mai ușor, însă este o misiune continuă. Noi doi am ales să creștem împreună și să ne susținem creșterea unul altuia.
În spate e multă muncă pe care amândoi partenerii trebuie să o depună, întâi individual și mai apoi împreună.
Pentru mine relațiile cu oamenii dragi sunt barometrul succesului și prosperității în viață.
Într-o lume plină de posibilități, educația relațională este o alegere! Alege înțelept! Bunăstarea ta depinde de aceste alegeri.
Cu drag,
Laura
