A fost o dată o poveste a celor care nu se ascultau și ea suna așa:
Acum multă vreme, doi iubiți se plimbau de mână prin parc. Totul părea rupt dintr-o poveste și nimic din ceea ce se întâmplă între ei nu putea să anticipeze schimbarea ce va să vină. În timp ce-și povesteau cum le-a fost ziua, temperatura începu să scadă extrem de tare iar el să-i spune iubitei că poate este timpul să schimbe direcția și să pornească spre casă, deoarece sunt îmbrăcați mult prea subțire pentru frigul de afară.
Ea îl întrebă care frig.
El îi răspunse că frigul care s-a lăsat peste parc. Nu-l simți?
Ea repetă întrebarea și părea că merge neafectată de schimbarea bruscă de temperatură. Nici măcar nu se oprei să-l privească dacă îi este frig sau nu.
El îi mai spune încă o dată să grăbească pasul deoarece vor face hipotermie dacă nu se mișcă mai repede.
Ea păru că nu înțelese despre ce vorbește el și continuă să meargă agale prin parc.
Lui începu să-i fie frig de-a binelea și privind în jurul său observă cum copacii începură să înghețe, natura să devină de sticlă.
Ea în schimb mergea ca și cum nimic nu s-a întâmplat.
Disperat el începu să țipe și să-i dea drumul încet mâinii iubitei.
– Haide să ne grăbim! O să murim înghețați!
Ea păru că este din altă lume, neafectată de țipătul și de durerea lui fizică.
Iubitul, cu corpul tremurând de frig înțelese că dacă nu începe să alerge în curând, temperatura corpului va scădea și va muri de frig. Abia putea să mai vorbească.
În jurul lor nu mai era nimeni altcineva, erau doar ei doi și parcul.
Fata se întoarsese către el și îl întreabă de ce se agită atât de tare? De ce s-a schimbat atât de brusc? De ce ?
Fără să observe că buzele lor deja deviniseră vineții, crezu că el se preface și-l consideră nebun de legat. Dar ea nu simțea frigul, era concentrată pe altceva, numai pe el nu.
Îi spuse – ai luat-o razna! De fiecare dată procedezi așa. Poți să pleci, oricum o să pierzi dacă faci asta. Niciodată nu ai dreptate!
El însă realiză că dacă nu pleaca atunci, vor muri cu siguranță amândoi. Mâna ei devinise rece ca gheața.
Încearcă cu o ultimă putere să țipe la ea în speranța că măcar vocea lui va străpunge zidul creat între ei și că o va face să-și dea seama cât de gravă este situația. Copacii înghețară unul câte unul iar ea se plimbă ca și cum ar păși pe un nisip fierbinte… cu buzele vineții.
Și brusc se petrece un lucru extrem de ciudat, cu cât strigă mai tare la ea, cu atât se îndepărta de ea.
– Haide să fugim la adăpost!
– Fugi tu, eu mă simt bine așa!
– Cum să te simți bine, nu observi că am început amândoi să tremurăm?
– Tu ești nebun! Eu nu tremur și nici tu nu tremuri. Visezi! Revino-ți! Uite cât de frumos este în parc.
Nu reușește să se mai facă înțeles! Simte cum între ei se creează un gol.
Cu lacrimile înghețate pe față și cu corpul tremurând de frig are de ales dacă să fugă singur spre ieșirea din parc (spre primul loc în care să se adăpostească) sau să rămână lângă ea și să înghețe amândoi.
Alege să fugă în timp ce-i spune, cu vocea tremurând, să vină după el. Ea începe ușor, ușor să intre în hipotermie însă își continuă drumul fără a lua în seamă avertismentele lui.
El fuge cu ultimele forțe rămase și în timp ce privește înapoi o vede cum dispare cu totul din peisaj și brusc se trezește într-o casă călduroasă. Tot decorul pare schimbat.
De data asta n-a mai murit. A trecut la nivelul următor.
Din cauza frigului îl dor oasele și fiecare mușchi al corpului , dar cel mai important este că a supraviețuit. Respirația îi revine ușor, ușor la normal. Când se poate mișca din nou privește cum tot parcul a îngheațat și cum ea a disparut o dată cu frigul. Dacă n-ar fi fugit, ar fi murit amândoi. Realizează că salvându-se pe sine a salvat-o și pe ea.
Ar fi murit amândoi…
De câte ori n-a mai trecut pe aici? De câte ori n-a decis să stea deși sufletul îi înghețase de frig?
Pentru întâia oară înțelege că salvându-se pe sine, s-au salvat de fapt amândoi.
Înțelege acum că doare plecarea dar că așa răman vii amândoi.
Că trebuie să știi când să pleci. Că dacă nu există încredere în partener, relația îngheață. Câteodată poți să nu simți frigul, chiar dacă el există. Când atenția nu mai este îndreptată către partener, apar golurile în relație… și relația îngheață. Și cu ea mediul înconjurător.
Cât de ciudat i se pare să înțeleagă toate astea salvându-se, când el a vrut mereu să îi salveze pe ceilalți și de fiecare dată rămânea la același nivel.
Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
Povestesc despre relații și cum să creezi spațiu iubirii de care ai nevoie
