Ne orbim în numele dreptății 

Și o facem cu bună știință și cu cele mai bune intenții, dar ne furăm singuri căciula.

Să ai propriile opinii este un lucru sănătos și normal. Atunci când nu lăsăm loc de altele noi, ne înstrăinăm în schimb de realitate, pierdem startul readaptării și de cele mai multe ori ne pierdem pe noi.

Realitatea se schimbă mai rapid decât ne schimbăm noi opiniile și de asta le numim pe unele „idei/ concepții învechite”.

Secretul este să nu te atașezi de opiniile tale, să-ți dai voie să te miști prin viață intergându-te în realitate. Atunci când opiniile devin „eu”, nici mama Gaia nu ți le mai dezrădăcinează pentru că simți că te pierzi pe tine ( și așa este).

Dă-ți voie să înveți indiferent de vârsta pe care o ai. Dă-ți voie să-ți menții privirea limpede. Dă-ți voie să spui – „poate nu este chiar așa cum văd eu situația”.

Așa apare inovația, așa se naște evoluția. Datorită oamenilor care s-au săturat atât de mult de ei și de propriile concepții ( de fapt ale altora), încât au început să-și spună întrebări, timide la început.

Când gândești la fel, faci lucrurile la fel.

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.

Cu drag,

Laura

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.