Ți-e cunoscută replica asta?
E cea prin care furăm experiențele altora și ne situăm deasupra lor, exact ca niște părinți critici. Nu contează că cel căruia îi adresăm vorbele acestea este un adult în toată regula sau chiar ne este partener, ne transformăm brusc în părinții de care ceilalți n-au nici cea mai mică nevoie. Ei au nevoie de iubiți, iubite.
Știi ce se petrece atunci când partenerul/ partenera te percepe ca pe un părinte? Va accepta o perioadă apoi v-a pleca să-și caute o iubită/ un iubit în adevăratul sens al cuvântului, doar nu te aștepți să fie pasiune între un copil și un părinte. Nu de alta dar nu vorbim despre patologii aici…
Deci grijă mare la „cocoloșirea” partenerului.
Replica din titlu ascunde o orbire și o superioritate cruntă. Sub forma această ea nu ar trebui folosită niciodată și punct.
Nu avem de unde știi ce nevoi are cealaltă persoană. Atunci când nu avem consimțământul celeilalte persoane, nu avem dreptul să luăm o decizie fără a ține cont de părerea ei. Chiar și într-o discuție decizia de a continua sau opri este tot de comun acord. La nivel mai profund îi răpim exercițiul asumării consecințelor deciziei. Ne considerăm buricul târgului și credem că avem dreptul asupra vieții celuilalt când de fapt n-avm niciun drept. Avem în schimb dreptul de a pleca dacă nu ne convine, atât!
Știi vorba românească : drumul către iad este pavat cu bune intenții? Așa și aici.
Chiar dacă intenția noastră este bună, haide să-i dăm voie omului să-și exprime dorințele și să-și ia propriile decizii. Haide să-l lăsăm să-și constuiască singur Raiul și să nu-l împingem în direcția cealaltă, deoarece ne va trage după el.
Dacă n-o facem pentru celălalt, haide s-o facem măcar pentru noi. Ne va trage după el că așa-i legea acțiunii și a reacțiunii, deci de fapt ne vom împinge singuri.
Haide să nu ne pavăm singuri drumul…
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele
