Frica este printre multe altele un tabu lingvistic.
Nu ai voie să simți frică, n-ai voie să spui că simți frică dar mai ales nu ai voie să manifești frica. Deși o simți până-n măduva oaselor, deși te năucește și te imobilizează, de cele mai multe ori e interzis să te uiți în direcția ei. E oarecum de înțeles deoarece creierul nostru este neuronal setat către optimism, iar frica îl cam debusolează.
Dac-ai putea smulge frica asta de pe fața pământului, să îi dai foc și să te uiți cum arde, tare bine ar fi. Nu? N-ar fi prea inteligent s-o lași să ardă, nu c-ai avea cum. În loc s-o slăvești, tu vrei s-o nimicești.
Ar fi bine până într-un punct, când mergând pe stradă vei vedea un agresor cu un cuțit în mână venind spre tine și te vei gândi că a ieșit pe stradă să gătească ceva. Iar atunci, fără sentimentul de frică vei deveni chiar tu meniul principal.
În fiecare dintre noi stă bine ascuns un călău gata să linșeze orice persoană ce îndrăznește să manifeste chiar și o fărâmă de frică. Asta nu din răutate ci e ca atunci când încerci să te lupți cu un adversar invizibil, lovești în disperare în stânga și-n dreapta, până obosești și cazi lat. Iar dacă în stânga ta era cineva, ghinion! Și-a furat-o. Ai căzut de atâtea ori lat, încât acum la cel mai mic indiciu, linșezi tot. Chiar și sufletul din tine.
Frica e adânc înrădăcinată în creierul și în ADN-ul tău și te rog înțelege că nu ai cum să scapi de ea vreodată. Asta doar dacă visul tău nu e să ajungi cumva un psihopat, atunci e altă discuție, câteva pastile și un psihiatru 🙂
Frica îți va spune întotdeauna ce este de făcut.
Ține minte bine, atunci când ți-e frică să faci ceva, să-ți îndeplinești visurile, să devii cine ai dorit dintotdeauna, fii recunoscător fricii și fă un pas înainte. Chiar dacă îți vine să leșini de frică. Știi de ce? Pentru că frica este o busolă, un indicator care vede în viitor. Frica îți va spune ce trebuie făcut. Cu cât ești mai speriat de chemarea ta sau de visul tău, cu atât fii mai sigur că aia trebuie să faci.
Tot ce este necesar să faci este să o inviți la o cafea și să-i asculți povestea.
Ai fost atent la motivele pentru care 99% dintre actorii renumiți accepta rolurile care îi propulsează către Oscar? Negreșit toți au răspuns „pentru că mi-a fost frică de rol”. Jane Fonda parcă spunea că și dupa 40 de ani de performat, în continuare îi era atât de frică încât vomita de fiecare dată când urca pe scenă.
Opusul iubirii nu e ura, e indiferența.
Cu cât frica și rezistența sunt mai mari înseamnă că acolo în spate este enorm de multă iubire. Dacă n-ai iubi proiectul, chemarea, dorința care te înfricoșează, n-ai simți nimic. Ți-ar fi indiferent.
Simt să repet, dacă n-ai iubi proiectul, chemarea, dorința care te înfricoșează, n-ai simți nimic. Ți-ar fi indiferent. Opusul iubirii nu e ura, e indiferența.
Cu cât experimentezi mai multă rezistență (frică), cu cât de important este chemarea/proiectul/acțiunea/visul pentru tine, cu atât mai mari vor fi recompensele pentru sufletul tău atunci când într-un final le vei îndeplini.
Temerarii care au schimbat lumea sunt aceia care au acționat în pofida fricii, nu cei care nu au simți frică.
Adu-ți aminte de un moment în care ai simțit frică și totuși ai acționat. Ce satisfacție ai simțit și cât de mult ai evoluat după ce ai învins-o? Ai observat câtă iubire-ți stătea ascunsă după frică?
Până data viitoare îți doresc să-și asumi responsabilitatea unei vieți trăite din plin.
