Pe tine ce te-au învățat plecările? Pleci fără să spui un cuvânt sau pleci abia după ce ai avut un ultim cuvânt? Pleci cu capul sus sau înjurând de mama focului? Despărțirile sunt câteodată plumb iar altă dată oxigen. Sunt pline de emoții copleșitoare de care de cele mai multe ori încercăm doar să fugim […]
Mă-ntorc la tine iar și iar, țară frumoasă
Tu câte lucruri uiți? De multe ori uit cât de norocoasă sunt să mă fi născut în România. O țară liberă, indiferent de cum o vor descrie alții. Și nu doar în România, ci să mă fi născut la oraș, la bloc, într-o familie unită la bine dar mai ales la greu. Că m-am născut aici […]
Întoarcerea la obârșie
Doar ce m-am întors dintr-un scurt concediu pe care l-am petrecut într-un sat izolat din România, unde am dormit în șura cu fân. Da, da, ai citit bine, în șura cu fân 🙂 Pe scurt, am ales să fac asta deoarece chiar dacă o parte din mine tânjește după comfort și termopane, cealaltă parte parcă se […]
Oferă-le aripi să zboare celor pe care-i iubești – un film excepțional
Duminica aceasta să fie despre îngerii din viața ta. Îți recomand vizionarea unei producții extraordinar de frumoasă, lejeră și nespus de profundă pentru o duminică în pace, în iubire și în dăruire. Filmul l-am urmărit la recomandarea lui Anatol Basarab și se numește „Prietenul meu, îngerul”. Nu sunt cinefilă de fel, abia dacă reușesc să vizionez 5 […]
Dragostea este îndelung răbdătoare
Weekendul acesta vreau să i-l dedic iubirii și mi-am propus să o onorez scriind. Acum ceva zile un om drag mie a dat share pe facebook la cea mai minunată definiție a dragostei pe care eu am întâlnit-o în viața mea. Și vorbele mele au fost de prisos apoi. Să aveți dragoste! „Chiar dacă aş […]
Dacă ai putea să schimbi un singur lucru la tine, care ar fi acela?
Imaginează-ți că ești invitat/ă să participi la un studiu și ți se adresează întrebarea: „Dacă ai putea să schimbi un singur lucru la tine (aspectul fizic), care ar fi acela? ” Gândește-te bine, bine. Numai dacă ai avea o baghetă magică și ai putea să schimbi acel lucru care te-a deranjat dintotdeauna, care ar fi […]
Povestea celui care caută – partea a II a
Continuarea poveștii celui care caută ( prima parte aici ) Petre plecă mai bulversat decât fusese vreodată. Nu înțelesese nimic din ceea ce îi spusese omul care medita… Și a mers el o bună bucată de timp, până într-o zi când a ajuns într-un oraș mare, mare, cu clădiri înalte și foarte mult trafic. Era o forfotă […]
Povestea celui care caută
A fost odată ca niciodată, un copil curios pe nume Petre. Încă de când Petre a învățat să vorbească i-a pus pe cei mari în dificultate, întrebându-i neobosit despre ce este viața. Fiindcă răspunsurile lor nu l-au mulțumit deloc, când a ajuns destul de mare încât să se descurce singur și-a luat la revedere de […]
Când nu știi cum să îți rezolvi o problemă, retrage-te în natură
Când nu știi cum să îți rezolvi o problemă, du-te în mijlocul naturii, urmărește-i ritmul, perfecțiunea și reamintește-ți că omenirea a evoluat doar întorcându-se acasă, în natură. Ieri în timp ce mă uitam pe geam, natura mi-a arătat amuzată cum ne „rezolvăm” câteodată problemele, ascunzându-le. În fiecare toamnă în parcarea din spatele blocului se întâmplă […]
Zombi, și tu te-ai prefacut prezent?
Când te aud spunând: M-am trezit prins/ă la mijloc M-am trezit într-o perioadă de criză M-am trezit ca n-a mai venit la întâlnire M-am trezit ca n-am luat banii de acasă M-am trezit fără bani la mine/ că am rămas fără bani la sfârșitul lunii M-am trezit părăsit/ă M-am trezit că mi-am uitat telefonul acasă […]