Se spune că ne alegem partenerii de cuplu care reprezintă de fapt părți din noi pe care le respingem și nu le acceptăm sau pe care le proiectăm și le admirăm. Adică găsim în celălalt ce “nu suntem noi” la nivel conștient.
Și asta face ca fix calitățile pe care la început le admirăm și ne fac să ne îndrăgostim, să ne și distanțeze, adică judecăm exact ceea ce ne-a atras. Pentru că la final până când nu lucrezi cu tine ca să integrezi părțile acelea, le vei respinge în continuare ( pe românește le vei judeca la partener și îi vei cere să se schimbe).
Paradoxal, nu?
Înseamnă că atunci când satisfaci o nevoie, dorință a partenerului ( dacă nu îți încalcă limitele sănătoase), satisfaci de fapt o nevoie a unei părți refulate (respinse) din tine.
Fiind atent la nevoile partenerului te apropii din ce în ce mai mult de părțile respinse din tine.
Când ceva nu-ți convine la omul pe care-l iubești, ajută-l ( dacă vrea și este deschis) să vindece pentru că de fapt te vei vindeca pe tine.
Nu încerca să-l schimbi pentru că nu de schimbare ai tu nevoie, ci de integrare.
Uite o idee la care să te gândești sau pe care să o contești.
Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
