Trăim cele mai bune și ușoare timpuri din câte se cunosc până acum. Avem acces la o sumedenie de resurse, tehnologia a evoluat incredibil de mult iar accesul la internet ne oferă șanse pe care nu le-am avut până acum. Una dintre șansele oferite este aceea de a intra mai ușor în contact cu oamenii pe care-i apreciem, pe care-i urmărim.
Avem acces aproape instant la „idolii” noștri, la oameni de succes, la exemple pozitive. Era internetului ne-a ajutat să evoluăm ani lumină. Pe mine m-a adus aproape de modelele mele cărora le-am urmărit îndeaproape fiecare mișcare, lucru pentru care sunt foarte recunoscătoare.
Internetul mi-a oferit posibilitatea de a alege la ce să mă uit, nu cum se întâmpla cu tv, unde alegeau alții pentru mine.
Tu ce tipare urmărești în viață sau pe cine vrei să modelezi? Să fie părinții, frații, rudele, oamenii de succes? Există ele în viața ta?
Cândva l-am auzit pe Gary Vee spunând că este în regulă ca la început să urmezi tiparul altcuiva sau până-ți câștigi și găsești vocea ta, să folosești vocea altcuiva. Și a fost wow. E ca și cum am primit permisiunea care mi-a fost luată în școală. Acum chiar cred că este chiar sănătos așa. Și aici nu vorbim despre idolatrizare, ci despre motivația care vine la pachet cu omul pe care-l admiri.
Avem nevoie de modele sănătoase după care să ne ghidăm primii pași.
Avem nevoie de mentori. Întotdeauna am avut modele pe care le-am urmat și cărora le-am admirat și adaptat pașii.
Dacă m-aș pune să-i enumăr aici pe cei care mi-au luminat calea, aș scrie o poveste.
În sport le-am urmărit și le-am apreciat pe Gabriela Szabo și pe Cătălina Ponor. Ele m-au ajutat să înțeleg că poți câștiga o cursă, o competiție chiar și pe ultima sută de metrii sau în atunci când șansele nu sunt în favoarea ta. L-am admirat pe Steven Seagal, datorită lui astăzi pactic aikido 🙂 Îl admir pe Tony Robbins, datorită lui practic astăzi coachingul și pot susține alți oameni să-și atingă echilibru interior și să-și îndeplinească obiectivele.
Îl admir pe Andrei Roșu și datorită lui am alergat și am reușit să mă ridic de pe canapea (dacă înainte nu alergam nici 5 m, am atins performanța de 17km). O admir pe Mihaela Rădulescu pentru feminitate, asumare și faptul că face sport zilnic, dar în special pentru sexualitatea ei. Datorită ei mi-am cumpărat stepper și am făcut aerobic acasă timp de 6 luni, zilnic. Îl admir pe Seth Godin și el mi-a arătat că se poate să postezi zilnic pe blog, iar astăzi asta fac.
Îl urmăresc și îl admir pe Daniel Zărnescu și îi citesc cărțile. Îl găsiți aici. Pe Dan Luca, cu ajutorul căruia am devenit o persoană matinală ( înainte puteam să dorm zi lumină) , a inițiat mișcarea 5 AM, îl găsiți aici, când productivitatea dă rateuri mă întorc la cei Daniel și la Dan. Acum îl urmăresc cu nesăț pe Gary Vee. Iar lista poate continua la nesfărșit.
Succesul se constuiește în timp
Cele mai bune sfaturi pe care le-am învățat de la cei menționați mai sus:
– Caută modele de succes în funcție de direcția în care îți dorești să pornești
– Află-le rețeta succesului și ce i-a ajutat pe ei ( citește tot ce prinzi, ascultă podcasturi, interviuri etc)
– Traseză un plan de acțiune
– Verifică aplicând rețeta lor
– Triează acțiunile care ți se potrivesc și după o perioadă aplică-ți condimentele personale.
– Ai răbdare! Succesul se constuiește în timp
Tu ce modele ai și în ce direcție te-au motivat?
Caută-le și lasă-te inspirată!
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
P.S Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să dai like și share ca să ajungă la cât mai mulți prieteni
*imaginea este preluată de pe site-ul https://thegymter.net