Primești viață în jurul tău?

Am văzut cum ieri la plajă o femeie susținea viața. N-am văzut două corpuri, am văzut iubire veșnică între două suflete care prin modul în care se priveau dădeau de înțeles că s-au ales. Iar asta mi-a tăiat respirația.

Am văzut o conexiune care sfidează logica minții umane. Am vazut atașament și protecție.

Am văzut creație, viață, iubire și responsabilitate.

Eu asta am privit și n-a contat unde s-a petrecut, pentru că am asistat la o minune și la un dar divin. Să fi ajuns în rai? Probabil…

Îți mulțumesc femeie puternică pentru că mi-ai permis să asist la viață, la viața voastră la-nceput de drum. Ți-am văzut în ochi asumarea și dârjenia de a sfida o lume întreagă pentru puiul tău.

Mă înclin!

Alții au văzut doar o femeie alăptând…

Și-au prins a judeca-o. Păcat!

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.