Tot ce iubesc într-o zi voi pierde. Astă-i adevărul dureros cu care mă confrunt astăzi. Am avut un vis azi noapte în care pierdeam ce iubesc și pe care l-am somatizat atât de tare încât a trebuit să mă trezesc din cauza durerii de cap.
Dacă ținem durerea într-o mână ( și viața implică durere oricât ne păcălește Instagramul), sănătos ar fi să ținem și recunoștința în cealaltă mână și să încercăm pe cât posibilul să le menținem în echilibru. Deoarece oamenii care aleg sau nu știu cum să iasă și rămân în durere devin cinici și duri, iar cei care aleg conștient să rămână în recunoștință se distanțează de realitate și ajung să nu mai empatizeze cu ceilalți, fiindu-le greu să mai simtă durerea personală și implicit a celorlalți.
Durerea e parte din viață și da, nici mie nu-mi place, însă negarea a ceea ce este face extrem de mult rău, iar durerea ESTE!
Îți doresc să-ți asumi curajul unei relații trăite autentic.
Cu drag,
Laura
