Scriam asta acum un an și oarecum răspunde la întrebarea cuiva vis a vis de vindecare. Când vindecăm? Înainte de a intra într-o relație afectivă sau în timpul?
Răspunsul meu: da! 🙂
Ambele deoarece depinde de “rană” și de consecințele ei.
Dacă ea te împiedică, așa cum scrism anul trecut, să îți formezi o relație așa cum ți-o imaginezi, atunci e nevoie de niște treabă înainte de a intra și a repeta același tipar. Dacă există confirmarea că relațiile se desfășoară aproape după același tipar, dacă sfârșitul este de multe ori tras la indigo iar comportamentul de asemenea, atunci răspunsul este evident. Focusează-te pe tine înainte ca să-ți poți consolida încrederea, cea care te ajută să poți fi relaxat în iubire.
Dacă nu te împiedică, atunci nu rămâne decât să îți formezi o relație și să-ți urmărești comportamentul și declanșatorii stărilor emoționale puternice. Aceste stări apar de obicei la contactul cu altă persoană și rar în singurătate. Deci acestea se “vindecă” în timpul relației și dacă omul de lângă este centrat și prezent, se vindecă chiar împreună, fără poate a avea nevoie de cineva sau ceva din exteriorul relației. Important este să nu existe forjare prea mare a acestui rol al omului celuilalt, adică să nu fie folosit mai mult de pansament. Sau cine știe?!
“Nu poți pleca pe stradă cu rănile deschise! Riști să faci septicemie și să mori.
Ai fost vreodată într-o relație pe care o vedeai ca fiind cea potrivită pentru tine dar care ușor, ușor s-a destrămat? Poate ai fost tu persoana care a schimbat macazul, sau poate comportamentul lui s-a schimbat „peste noapte”? Și aici mă refer la acele comportamente inexplicabile, la acele ieșiri din decor care nu par a avea un fundament prezent real, ci năzărite din senin?
Acele momente în care ți se pare sau lui i se pare că … ?
Am experimentat pe propria mea piele multe astfel de situații. Când lucrurile deveneau mai serioase de obicei eram eu cea care se retrăgea sau îi făceam pe ei să se retragă deoarece relația ajunge într-un punct de vulnerabilitate pentru care eu nu eram vindecată și nici pregătită. Nu poți pleca pe stradă cu rănile deschise! Riști să faci septicemie. Asta până când m-am oprit să-mi înfrunt rănile unei relații timpurii pe care o crezusem de mult încheiată, Ea fusese la nivel fizic, însă nu fusese procesată emoțional. Și treaba asta cu vindecarea a fost necesară să fie făcută de mine singură, în afara oricărei relații, pentru că nimeni nu te poate obliga să rămâni ( decât dacă nu decizi singură asta) într-o emoție sau într-o stare, oricât de sigur ar fi locul acela.
Tocmai de aceea cred că e puțin nedrept să-i arunci în cârcă viitorului partener tot ce ai evitat tu să vindeci de bună voie.
Metaforic vorbind, partenerul ar trebui să fie ca un agricultor priceput, dar dacă tu nu-ți faci partea ta de vindecare, îl vei căuta să fie ca un sac fără fund.
Și apoi te vei întreba de ce relația voastră nu are niciun căpătâi.
Consider că partea de vindecare ține de evoluția fiecăruia și mai vreau să cred că societatea trece de la mentalitatea de struț la cea în care înțelege că responsabilitatea și modul în care funcționează un individ ține de deciziile personale și nu de o autoritate (critică în cele mai multe cazuri). O societate care își caută propriile surse de plăcere și nu așteaptă să fie împinsă în spate de durere…
Iar asta începe de la tine!”
Educația relațională este o alegere!
Cu drag,
Laura
