Și dac-ajungi la bifurcație și te trezești în Bora Bora?

Sunt unii oameni care îșî planifică o călătorie cu mult timp înainte de plecare.

Ei știu exact destinația, unde anume se vor caza, care sunt și cum arată toate obiectivele turistice pe care vor să le viziteze. Au toate planificate milimetric pentru că au fost de atâtea ori mental acolo.

Știu deja ce își vor lua în bagaj încă de când și-au facut rezervarile. Au o imagine clară a întregii călătorii, iar asta le aduce relaxarea și siguranță.

Însă tot ei sunt cei care cu greu se abat de la traseul inițial. Care devin stresați când ceva nu funcționează conform planificării. Abaterea tinde să-i scoată din cunoscut iar călătoria să devină un fiasco. Cu toată încercarea și dorința lor de a se relaxa și adapta, ei cred că destinația în care au ajuns n-o poate egala pe cea inițială. Asta pentru că au plecat încordați la drum și trag după ei o poveste.

Iar dacă drumul se bifurcă si ajung din întâmplare în Bora Bora iar ei aveau în plan Vama Veche, vor avea siguranța că era mai frumos în Vamă. Nu le va conveni mai nimic din Bora Bora deoarece au rămas prinși în imaginea călătoriei planificate atâta vreme. Au investit prea multă emoție și prea mult timp în călătoria din Vamă, s-au vazut de mult prea multe ori cu ochii minți acolo ca să se poată bucura cu adevărat de Bora Bora. Unii se vor gândi la ce v-a crede lumea.

Mintea lor va fi plină de cum ar trebui să fie călătoria decât cum este, iar asta-i face să rateze momentul prezent și să le aducă nemulțumire, deoarece gândesc că au dat greș. Sunt dezamăgiți de ei și de circumstanțe. Se judecă aspru, iar dacă au și parteneri de drum, cel mai tare sunt ofuscați pe ei. Proiectează o neputință pe orice și oricine le iese în cale.

Ei sunt cei ce cred că trenul nu are nevoie și nici voie să staționeze într-o haltă și nici să treacă prin bifurcații, de parcă s-au urcat într-un perpetuum mobile.

La polul opus sunt însă ceilalți oameni, cei care nu-și planifică deloc. Ei sunt cei care au încredere și și-au permis experiența unei călătorii fară un plan concret. Odată ce au plecat la drum se bucură de orice destinație, pom și om. Ei chiar o iau de-a curmezișul drumului să vadă ce-i dincolo. Sunt relaxați și prezenți la ei și la călătorie.

Iar între cele două categorii există cei care-și planifică să ajungă în Vamă, însă nu au nicio problemă dacă ajung la bifurcație iar alegerea uneia dintre variante îi face să se abată de la drum și să ajungă în Bora Bora. Asta devine pentru ei un dar al călătoriei. Se bucură de prezent și știu că într-o zi vor ajunge și în Vamă doar că acea zi n-a sosit încă. Ei înțeleg că au nevoie de alte experiențe momentan, iar Bora Bora este doar o haltă.

Tu ești pe unde ți-ai planificat cu ceva vreme în urmă sau ai ajuns la bifurcație? În care dintre cele trei categorii te-ai încadra? Dar cea mai importantă întrebare este: cum te simți în locul în care ești? Ai ajuns la destinație sau momentan ești într-o haltă?

Te-ntreb deoarece călătoria asta se numește viața ta.

 

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.