Ți-ai aliniat planetele sau e încă debandadă?
Planificare sau voia întâmplării?
Astă seară m-am întâlnit întâmplător, în metrou, la o oră înaintată, cu o bună prietenă pe care-mi doream mult să o revăd, dar cu al cărei program nu m-am potrivit în ultimele luni. Efectiv nu ne-am nimerit deloc deși amandouă ne-am dorit. Chiar planificasem de mai multe ori când să ne vedem, dar nu s-a concretizat. Însă astăzi s-au aliniat planetele. Iar întâlnirea asta mi-a adus aminte de o veche și persistentă dilemă pe care o am de câțiva ani: planificare sau deschidere în fața vieții?
Întrebarea asta mă aduce mereu aproape de o altă dilemă: atunci când ți-ai făcut un plan cum știi că ai atins un capăt de drum și că a sosit timpul să te oprești și să cauți alte soluții sau când știi că sunt doar piedici mici care trebuie trecute ca să ajungi la obiectivul final? Am atâtea răspunsuri încât n-aș putea să trag o concluzie, să zic alb sau negru. Momentan e mai degrabă gri.
Pentru că am avut situații în viață în care lucrurile pe care le-am planificat au ieșit exact cum mi-am dorit. Alte dăți când mi-am setat obiectivul și l-am lăsat liber uitând de el ( exact ca rezoluțiile de final de an 🙂 ) și care suprinzător s-a îndeplinit în ritmul propriu. Alte dăți când nu mi-am planificat nimic și lucrurile s-au petrecut miraculos, neașteptat fiind exact de ce aveam nevoie atunci. Alte dăți mi-am planificat, am tras, am luptat, am dat din coate, am așteptat … și nimic. Abia după ce am abandonat lupta, din nou ca și cum obiectivul ar fi avut propriul ritm, s-a manifestat așa cum a fost necesar pentru mine atunci. De multe ori diferit de ce mi-am planificat, dar net superior.
Ajunsesem la un moment la concluzia că nu gândurile noastre creează realitatea, că nu noi materializăm un obiectiv și așa îl atingem ci că mai degrabă el există deja undeva acolo prin Univers, prin România și că noi intrăm în rezonanță cu el ca să-l atingem. Atunci când aud cazuri că x ( persoană, bun etc) este exact așa cum mi-am închipuit, am început să cred că ele existau deja acolo pentru tine, însă vibrația ta nu era în rezonanță cu a acelei persoane sau bun. Când ai început să rezonezi, pac! Ai fost capabil să vizualizezi și să-ți dorești. Exact cum mi s-a întâmplat mie în seara asta. Și asta e în contradicție cu ce se vehiculează în ultima perioadă, că suntem creatori sau că noi „materializăm” lucruri.
Îmi amintesc că acum ceva vreme în timp ce mergeam cu mașina unui prieten, în mijlocul unei discuții, m-am trezit cu gândul ( efectiv mi-a apărut un gând din senin deși noi vorbeam de imobiliare) că e radar pe drum și că el are viteză prea mare, însă n-am știut cum să procesez informația primită și doar l-am întrebat ce viteză are și dacă nu îi este teamă că-l va lua radarul. Are rost să mai spun că în 2 secunde după ce am vorbit, l-a luat radarul? N-are, nu? Deci?! Oare am creat eu radarul sau el exista și eu doar am rezonat cu el? Sau poate Iphone-ul exista și Steve a fost primul care a rezonat cu imaginea, conceptul nu că el l-a creat. Cine știe?!
Știu că astea-s din alea profunde, de aia mă trezesc mereu întrebând: Seneca, unde ești?
În seara asta aleg să cred că lucrurile se petrec atunci când se „aliniază planetele”, pentru că asta mi s-a întâmplat. Mă voi prinde eu într-un final cum stă treaba.
Tu? Mi-ar plăcea să știu ce funcționează pentru tine. Ți-ai aliniat planetele sau e încă debandadă?
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
P.s. Dacă te așteptai la un articol despre soluții, astăzi n-am și aleg să stau în vulnerabilitatea de a-mi asuma faptul că scriu un articol despre lipsa soluțiilor 🙂 Prea multe articole și oameni care scriu afișează o perfecțiune ireală, iar asta conduce la idolatrizare și lipsa contactului cu realitatea. Tu ia doar ce rezonează cu tine și încearcă să nu proiectezi perfecțiunea pe omul din spatele articolului. Ducem toți aceleași lupte, însă puțini o recunosc și își asumă asta 🙂
