De ce nu ne mai înțelegem la fel atunci când suntem stresați sau când viața aduce în cuplu evenimente cu un puternic impact emoțional?
Deoarece REGRESĂM.
Bine, bine, dar ce înseamnă asta mai exact?
Cu toții regresăm în condiții de stres!
Regresăm la etapa primilor ani deci a nevoii de asigurare a protecției și iubirii, adică vreau să știu că mă iubești acum ( după o perioadă grea), chiar dacă mi-ai demonstrat-o sau spus-o cu câteva momente înainte. Am nevoie să știu că ești aici, chiar dacă te văd în fața ochilor. ( 0-2 ani)
Regresăm la etapa de neîncredere în noi ( de obicei în jurul vârstei de 2-6 ani se petrece asta) și lipsei de curaj de a încerca lucruri noi sau de a cunoaște oameni noi. Aici se simte nevoia de „a ne lua jucăriile și de a pleca”.
Regresăm la etapa în care refuzăm să manifestăm blândețe, empatie, sensibilitate sau în care ne pasă de ceilalți. Această etapă apare de obicei în jurul vârstei de 4-10 ani, deci prin regresie redevenim copilul care nu știa cum se simt și manifestă stările acestea.
Altă dată regresăm în perioada de descoperire a identității și de construire a puterii interioare și brusc uităm cum se simte încrederea în noi și tăria personală. Nu mai avem reperele de care să ne ținem, iar regresia ne aruncă de colo până colo neștiind cum să procedăm pe mai departe. Dacă în fața unor evenimente te-ai simțit debusolat/ă total, ai în vedere că s-a petrecut o regresie și ai ajuns în jurul vârstei de 9-15 ani, redevenind copilul ce intra la pubertate și căruia toate i se păreau prea mult de dus.
Alteori regresăm la momentul când s-a petrecut maturizarea ( dacă) și în care am învățat să ne descurcăm singuri, iar regresia ne duc în imposibilitatea de a ne mai descurca. Avem nevoie de cineva care să decidă pentru noi, să ne spună cum să facem și ce să facem și în plus să-și asume și responsabilitatea. Vârstele la care căpătăm puterea asta se învârt între 14-20 de ani, cu modificările adecvate.
Știu că ai trecut pe acolo, cu toții revizităm des etapele astea. TOATE. Chiar și cele 0-2 ani.
Prin și în cadrul relațiilor de cuplu, aceste regresii se petrec ca un dans al valurilor mării. Ele vin și pleacă în funcție de etapa în care se află relația și iubiții. E un dans al relației și este și frumusețea sa.
Unii dintre noi (majoritatea) suntem chiar BLOCAȚI în anumite etape din viață și avem nevoia reală să le parcurgem pe toate.
Dacă în viața ta a lipsit iubirea mamei, studiile (și practica) spun că nu vei avea încredere să explorezi prea mult lumea asta, fiind prea speriată că vei fi „părăsită” (adică un blocaj la vârsta de 2-6 ani). Nu vei fi o persoană plină de entuziasm și curiozitate, iar lucrurile noi și provocatoare nu vor fi o bucurie ci vor fi generatoare de frică.
Ca să concluzionez:
Dacă în momentele de tensiune în cuplu simți nevoia să:
Să știi sigur că iubitul/ iubita este acolo și te iubește deoarece simți nesiguranță? E posibil să regresezi în primii 2 ani de viață.
- Stai în banca ta, să nu mai auzi de nimeni, să te închizi în casă și în tine iar viața să aranjeze singură cursul fără ca tu să mai faci ceva? E posibil ca pe moment, emoțional să redevii copilul de până-n 6 ani care învață abia atunci cine e și ce dorește)
- Să-ți pedepsești iubitul/ iubita și să nu-ți pese absolut deloc cum îl/ o impactează vorbele tale? Rămâne să te decizi tu cam câți ani ai, între 4 și 10 așa.
- Te transformi în struț și să bagi capul în nisip și că nu știi cine ești, dacă nu îți regăsești puterea de a decide pentru tine, de a lua taurul de coarne, atunci cel mai probabil retrăiești pubertatea 🙂
- Iar dacă vrei ca ceilalți să decidă pentru tine și apoi să-i pedepsești pentru deciziile luate ( te recunoști?), sau n-ai niciun control asupra deciziilor tale, asupra bugetului personal, carierei, planurilor tale de viitor, eh, cumpără-ți un tort, ia 2 lumânărele ( un 1 și un 😎 și pregătește-te să-ți serbezi majoratul. Laa mulți aniii! :)) Probabil te întrebi oare la ce facultate să dai, așa-i? 🙂 Ai prins ideea!
Există și un atașament și blocaj la anumită etapă de dezvoltare, deci e posibil ca una dintre etape să fie mai pregnantă decât celelalte.
E ok, e normal. Vezi care este și mergi să o aduci la lumină, vezi ce a lipsit, ce ți-ai fi dorit și nu a fost așa cum ai dorit, ce ai putea să faci acum și cu ce s-ar putea satisface nevoia. Nu greșit să existe, greșit este să o conștientizezi și să nu faci nimic cu ea. Dar dacă stau să mă gândesc, nici asta nu este greșit, asta doar dacă nu te împiedică să îți îndeplinești dorințele.
Dar nu uita că NIMENI NU POATE FACE FAȚĂ PERMANENT REALITĂȚII! Nici chiar cei mai bravi dintre noi. Și ei au momentele lor care vor să pună capul în poala mamei și să le fie luate toate greutățile de pe umeri. E ok și e normal! Conștientizează doar că treci pe acolo. Ți se vor limpezi multe gânduri și ape, așa-i?
Te recunoști în vreuna dintre etape?
Știți care este secretul sesiunilor mele?
Deoarece am învățat cum se simte reziliența, blândețea și iubirea față de sine, nu fac decât să readuc omul din fața mea în puterea sa, atât. Îl sau o fac să-și reamintească cine este sau după caz, să-și definească cum se simte și se manifestă puterea și iubirea de sine, atât. De multe ori avem nevoie doar de un reminder și/sau de o împuternicire. De cineva care să ne spună: este ok! Este normal!
Dacă vrei să te educi relațional și să fii fericit cu tine și în cuplu, da-mi un semn! Reiau în Noiembrie cursurile și workshopurile și locurile vor fi limitate. Locurile pentru sesiuni individuale sunt ocupate.
Fericirea în relații este o alegere!
