Teatrul de păpuși și mirajul zonei de confort

Atunci când un om are toate la îndemână, totul devine ușor, ajunge să se învețe să-i fie ușor iar (dacă-și permite) asta conduce la delăsare sau lene, fiecare cum definește.

Când n-are lucrurile la îndemână și este necesar să se forțeze să le obțină, gen apă potabilă, pământ arabil etc. Asta condice la ceea ce numim nevoie sau determinare.

Atunci când nu le are și nici nu muncește ca să le creeze, asta duce la pierire.

Dar dacă are lucrurile la îndemână și cu toate astea lucrează ca să le pună în valoare potențialul sau să le înmulțească și nu se lasă pe o ureche, asta se numește hărnicie sau gândire strategică.

LENEA

Dacă nu există nicio nevoie vitală, îi este bine așa iar hărnicia și gândirea strategică nu e trecută pe lista „calităților” (a se citi – lista efortul dispus să-l depui), poate ar fi momentul să nu se mai ascundă după deget și s-o mai numească fancy  așa – ZONA DE CONFORT!  „Pe vremea mea” se numea mai simplu, dar ce-i drept mai greu de asumat – LENE. 

Daca ar schimba un pic povestea din „Sunt în zona de confort” cu „Sunt un leneș/ă și tot ce fac este să mă complac în situația asta” 🙂

Apoi dacă ar pune umărul la treabă pentru a învață care-i treaba aia cu hărnicia și cu strategia. Știm, știm! Nu l-a învățat nimeni și n-a văzut în jurul său decât lene. Ok! Așa o fi fost. Ce rost are să-și irosești energia judecându-i pe alții sau blamându-și condiția, în loc să pună mâna s-o DEPĂȘEȘEASCĂ! Nu e treaba lui dacă alții înaintea lui au fost leneși sau delăsători, treaba lui este să nu îngroașe rândurile.

Atât! Să ia stiloul în mână, să dă pagina vieții și să-și scrie povestea așa cum și-o dorește. A tot jucat pe ață în piesa altora, oare nu s-ai plictisit până acum?

Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.

Cu drag,
Laura

Articole similare

Lasă un răspuns

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.