Deseori în cuplu un partener este mai mult în contact cu propriile nevoi decât celălalt.
Și pentru că ne alegem ( inconștient) relațiile prin care ne exprimăm vulerabilitățile și (căutăm să) ne vindecăm părți din noi, inevitabil celălalt partener se situează de cele mai multe ori la polul opus. Vorbim atunci despre un partener care are un limbaj al nevoilor și altul care nu-l are.
Unuia i-au fost satisfăcute nevoile când era mic (sau acestea au fost îmbrățișate atunci când le-a exprimat), celuilalt nu. Cel din urmă nefiind în contact cu propriile sale nevoi, nu deține nici limbajul prin care ele să fie exprimate. Limbajul chiar nu există deoarece nu a fost niciodată atrenat.
Cum putem identifica această diferență ca să o putem adresa corespunzător?
Partenerul care știe/are habar despre ce-și dorește și este în contact cu nevoile sale, de obicei este acela care știe să ceară și nu compară asta cu cerșitul ( nu manifestă sentimentul de rușine), chiar simte că este îndreptățit să-și exprime nevoile și dorințele în prezența altcuiva. Vorbește deschis despre ce simte, ce experimentează și ce și-ar dori să facă. Observă că n-am spus că se simte îndreptățit să-i fie satisfăcute, ci îndreptățit să și le exprime. A știi mai departe cum și când să le ceri, este o artă în sine!
Partenerul care este cel mai adesea deconectat de la sine și care se situează la polul opus, este acela care consideră că celălalt cerșește chestii și chiar se enervează atunci când celălalt cere atât de multe lucruri. I se pare ciudat/ deplasat/ josnic sau prea nu știu cum. Cel mai des acest partener se consideră auto-suficient deoarece a trebuit ca în copilăria sa să-și închidă porțile către sufletul rănit de așteptarea continuă a satisfacerii unor nevoi primare de către figurile de atașament (care cel mai sigur au rămas nesatisfăcute). A trebuit să fie „puternic”, să-și amorțească nevoile și a știut să ajungă așa doar închizându-și calea către sine. Așa a uitat să ceară sau poate n-a făcut-o niciodată. Ei sunt acei parteneri care așteaptă ca celălalt să le citească gândurile sau care foarte ușor pot deveni „indiferenți”. Însă cum lucrurile nu sunt întotdeauna ceea ce par, indiferența este de fapt o amorțeală a simțurilor, o deconectare de la adevăr, dar pentru ei este singura cale pe care o cunosc. Să se închidă și să devină reci, impenetrabili.
A știi sau a nu știi să ceri este o realitate care se desfășoară peste tot, atât în pat cât și în afara lui.
Primul pas în rezolvarea unei necunoscute este definirea corectă și înțelegerea „problemei” și nu de puține ori vindecarea vine (și) din înțelegerea realității create de cei 2 parteneri. E important să ne reamintim că fiecare vine cu lumea lui și împreună se creăm lumea „noastră”.
Și al doilea pas ar fi să te oprești din a mai considera că treaba asta cu relația și comunicarea în cuplu sunt lucruri care vin natural. Natural sunt 2 lumi separate, a ta și a ei/ lui, „a voastră” se creează împreună și este o lume extrem de importantă și dificil de creat. Câteodată ne-o asumăm chiar pentru o viață întreagă atunci când spunem „Da”.
Nu vă lăsați cuplul la voia întâmplării deoarece veți avea doar 2 lumi separate și nicio urmă de VOI.
Știi care este cauza principală a separării în cuplu? Înstrăinarea…
Până data viitoare îți doresc să-ți asumi curajul unei vieți trăite autentic, cu bune și rele.
Cu drag,
Laura
Un comentariu